Ne(-)am mințit iar

Dacă vrem cu adevărat să înțelegem ce ni se întâmplă (dar vrem oare?), trebuie să în­țe­legem câteva adevăruri incomode. Unul din­tre ele e că nu jumătățile de adevăruri și minciunelele convenabile duc la mobilizare politică, ci tocmai adevărurile in­co­mo­de pentru care merită să te bați. Asta cel puțin în zo­na non-PSD.

Poporul pesedist a produs cea mai categorică victorie a vreunui partid după 20 mai 1990 pentru că i s-a vor­bit pe limba lui. S-a sim­țit reprezentat și a dat un mandat net partidului condus de Dragnea. Poporului non-pesedist i s-a servit o păsărească am­bi­guă care nu-l putea mobiliza nici dacă toa­te televiziunile o difuzau non-stop. Axa PNL-Iohannis-Cioloș invocată de Gorghiu nu s-a născut cu adevărat niciodată, iar absența unui program clar asumat și a unui veritabil mesaj politic a fost inabil ascunsă sub platforme virtuale, incantații despre proiectul de țară și patetice mesaje pentru mersul la vot, fără să fie clar sen­sul votului respectiv.

PNL a crezut că personalizarea campaniei prin invocarea lui Cioloș și a președintelui Iohannis va ține loc de identitate politică. Calculul era din start greșit, pentru că atât primul ministru-candidat virtual, cât și șeful statului sunt ei înșiși lipsiți de un profil politic clar. Și nu au folosit aceste ultime luni pentru a se poziționa, fiind mai degrabă poziționați de alții (sus­ți­nă­tori și adversari).

Pentru a merge spre cauza principală a re­zultatului de duminică e util un citat din­tr-unul dintre liderii actuali ai PNL, spe­cialista în imagine Adriana Săftoiu, care, referindu-se la una dintre rarele dăți când PNL s-a poziționat public, declara pe 22 no­iembrie pentru Gândul.ro: „Este o gre­șeală și regret că ne-am lăsat prinși în această capcană, să discutăm despre un subiect foarte sensibil și foarte important pentru societate taman în campania elec­torală“.

Cu mici scăpări, cam asta a fost strategia coaliției pro-Cioloș PNL-USR: să nu spe­rie vânatul. O strategie si­nu­cigașă pentru PNL, par­tid care dorea să se bată de la egal la egal cu PSD. Asta a făcut ca victoria PSD să fie una de mobilizare, adi­că, până la urmă, de sens. Patrulaterul Iohannis-Cio­loș-PNL-USR s-a dovedit unul de con­junc­tură, lipsit de viziune și de leadership, ce­ea ce l-a făcut să abandoneze terenul ideo­logic.

În toată perioada preelectorală și elec­to­ra­lă PSD și-a impus temele favorite, a dictat agenda publică. Iohannis și Cioloș nu nu­mai că nu au preluat inițiativa, dar nici mă­car nu și-au apărat în mod convingător mandatele. Și aici explicația este că, indi­ferent dacă ai fie un mandat prezidențial decent, fie anumite inițiative guverna­men­tale lăudabile, nu le poți utiliza electoral da­că ele nu sunt parte a unui mesaj politic de o anumită culoare ideologică, a unui me­saj care să poată fi decriptat de elec­to­rat.

Victoria PSD a fost inițial una psihologică. A împins galaxia Iohannis, oameni poli­tici, jurnaliști apropiați și votanții mai en­tuziaști din 2014 într-o realitate paralelă în care ei erau confortabili. Marea înfrân­gere a PSD din 2014 s-a spus că a fost și re­zultatul rețelelor de socializare. Iohannis a rămas cel puțin parțial captiv iluziei că România virtuală de atunci devenise și a ră­mas o Românie reală. Nu a înțeles nici diversitatea electoratului său din 2014 de la al doilea tur și necesitatea de a-i păstra împreună. Iohannis a vorbit fie en­tu­ziaș­ti­lor, fie României în general. A ratat toc­mai partea căreia îi datora victoria, cei ca­re au votat anti-PSD, dar erau și scep­tici față de PNL. O parte dintre aceștia s-au dus la USR, dar mult prea puțini ca să nu se piardă practic totul din ce se putea câș­ti­ga în urma victoriei de la prezidențiale.

Iohannis nu și-a anunțat renunțarea la can­didatura pentru un nou mandat, ca Emil Constantinescu în 2000, dar rezul­tatul este chiar mai grav: mai are trei ani de mandat în care alegătorii săi din 2014 îl vor vedea ca principalul vinovat al tri­um­fului PSD. Voluntar sau nu, a fost cel ca­re a cauționat o guvernare care, în punc­tele esențiale, a făcut jocul PSD, începând de la faptul că nu s-a atins de votul într-un tur la primari, continuând cu acceptarea unei legi electorale care are probleme de constituționalitate, produce o sufocare a campaniei electorale în favoarea partidelor cu structuri și limitează votul non-PSD din zona studenților și din cea a diasporei. Nu în ultimul rând, campania se mută ine­vitabil la nivelul televiziunilor, iar acestea nu sunt arbitrate de un CNA măcar de­cent.

În schimb, am aflat tânguieli de la premier și unii miniștrii referitoare fie la o ma­jo­ri­tate parlamentară ostilă, fie la un aparat funcționăresc lipsit de loialitate. Câte tân­gu­ieli, atâtea dovezi nu numai de nepu­tin­ță, ci și de lipsă de onestitate. Un guvern care vrea să reformeze și nu poate fie pleacă prin demisie, fie încearcă să facă ce­va, asumându-și răspunderea pe o lege im­portantă. Guvernul Cioloș nu a făcut as­ta, ceea ce a convenit de minune PSD-ului. A fost un sac de box cvasi-inert, care a le­gi­timat un PSD care într-un an a trecut de la o guvernare a sa la altă guvernare a sa.

Cioloș nu trebuie să fie țapul ispășitor, dar atitudinea lui ne amintește de faptul că este al treilea prim-ministru tehnocrat (după Stolojan și Isărescu) sub care are loc o victorie a PSD (sau a strămoșilor săi). De altfel, spectrul anului 2000 plutea în aer în ultimele luni și a fost confirmat pe 11 decembrie. În 2000, PDSR-ul lui Ilies­cu-Năstase revenea spectaculos la putere du­pă o perioadă foarte grea, din care ie­și­se întărit. Acel moment a fost tot unul de do­mi­nație ideologică a național-auto­ri­ta­ris­mului regimului Iliescu-Năstase. Acum, PSD e mai precaut, dar presa scrisă de atunci nu mai există, iar partidul lui Drag­nea a reușit să domine practic tot audio-vizua­lul chiar înainte de a câștiga ale­ge­rile.

Opoziția non-PSD se anunță mai divizată ca niciodată. PNL se află într-o criză exis­tențială și nu mai e clar dacă relația cu Iohannis îi mai aduce un câștig politic net. USR își face o apariție spectaculoasă pe scena națională, dar rezultatul său e gre­vat de faptul că a fost instrumentalizat de televiziunile pro-PSD ca o armă de atac la PNL. „E o victorie a democrației“, spu­nea N. Dan în seara alegerilor, arătând că nu prea înțelege în ce piesă a jucat. T. Bă­ses­cu știe, dar a supraviețuit cu prețul că­de­rii sale în brațele zonei media PSD-Ghiță. Opoziția va face probabil zgomot, dar are toate șansele să rămână una de­co­ra­tivă. Așa cum sunt și instituțiile noastre democratice. Formal, au fost cele mai de­mo­cratice alegeri. Pe fond, România e în plină de-democratizare.