Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa, „Cinci Colţuri”, în dezbatere

Humanitas | 14.12.2016

Pe aceeași temă

Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 14 decembrie, ora 19, la lansarea ediţiei în limba română a romanului Cinci Colţuri de Mario Vargas Llosa, apărut în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deţinător al Premiului Nobel pentru Literatură.
La eveniment vor vorbi Juan Pablo Artaza, şeful secţiei consulare a Ambasadei Peru în România, criticul literar Tania Radu, Teodor Baconschi şi Marin Mălaicu-Hondrari. Dezbaterea va fi moderată de Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Ficion.

 

Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa, Cinci Colţuri (Cinco Esquinas), deja la a treia ediţie în limba spaniolă, a fost publicat în martie 2016 - an care marchează pentru autor o dublă aniversare: împlinirea vârstei de 80 de ani şi sărbătorirea a 60 de ani de la publicarea primei sale povestiri.

Peru, sfârşitul secolului XX, ultimele luni de dictatura a lui Alberto Fujimori şi a omului său de incredere, „Doctorul” Vladimiro Montesinos - şeful serviciilor secrete. Quique Cardenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţalui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor”, încearcă să-i distrugă reputaţia publicând fotografii compromiţătoare. Niciun ingredient nu lipseşte pentru ca romanul Cinci Colţuri să poată fi citit, aşa cum Vargas Llosa însuşi îl consideră, ca o frescă a societăţii peruane în vremuri tulburi: terorism, manipulare şi şantaj, politică murdară în care presa e controlată de puterea abuzivă, o societate paralizată de spaimă şi aflată în derivă morală, un oraş şi o ţară în care tot ce se-ntâmplă pare dominat de corupţie, nesiguranţă şsi neprevăzut.

„Mi s-a părut interesant să intitulez povestea aceasta «Cinci Colţuri», de la numele unui cartier emblematic, într-un fel, pentru Lima, pentru Peru şi deopotrivă pentru perioada în care se petrece acţiunea romanului. Tema care impregnează întreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzaţionalist, [...] dar şi celălalt chip al lui: acela de instrument al eliberării şi de pavăză morală şi civică a unei societăţi.” (Mario Vargas Llosa)

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22