Un an de tatonare între bănci şi clienţi

A fost un an de lupte în tranşee între avo­caţi, bancheri repudiaţi (dar influenţi) şi bănci, bătălii în care a fost atrasă şi Banca Centrală. Agenda presei a fost dominată de amănunte derizorii, cum ar fi salariile din bănci, în special din Banca Centrală, ca şi când undeva în lume îşi închipuie ci­neva că negustoria cu bani se face strict din pasiune. Cei care gestionează moneda naţională sunt plătiţi bine în toată lumea, deoarece băncile centrale sunt piloni de stabilitate şi credibilitate, altminteri se cla­tină economiile.

Legea 77, intrare strategică în faliment

După un debut discret, în care consumul a luat avânt, fără a se alimenta neapărat din credite, a izbucnit primul şoc al pieţei bancare din acest an: apariţia Legii 77/2016, care permite darea în plată a garanţiilor imo­biliare. Agenţia de rating Moody’s con­sideră că legea deschide uşa pentru o ade­vărată intrare strategică în incapacitate de plată, deoarece permite accesarea meca­nis­mului de către persoane care sunt capa­bi­le din punct de vedere financiar să îşi ram­burseze datoriile faţă de bancă şi pre­su­pu­ne eliberarea de toate obligaţiile financiare rezultate din contractul de ipotecă.

Ulterior, Curtea Constituțională a co­rec­tat într-un fel lucrurile, când a decis că Legea dării în plată se poate aplica în ca­zuri excepționale, în care au intervenit cir­cumstanțe neprevăzute. „Simpla scădere a valorii bunului imobiliar nu poate fi un motiv pentru darea în plată. Curtea a stabilit că aceste cazuri trebuie judecate individual, iar instanța va decide dacă în fiecare caz în parte au fost cir­cum­stan­țe excepționale“, arată Raportul de sta­bi­li­ta­te al Băncii Naţionale a României (BNR). Decizia Curţii a adus un val de uşurare pen­tru bănci, deoarece Banca Centrală nu le mai cere să blocheze bani în pro­vi­zi­oa­ne, mişcare clasică prin care sunt aco­pe­rite eventualele pierderi majore care ar fi rezultat din aplicarea legii.

În primele luni ale anului, băncile au fost luate cu asalt de clienţii care-şi doreau o locuinţă, deoarece bancherii au avertizat că apariţia legii va duce la înăsprirea con­di­ţiilor de creditare şi la majorarea avan­su­lui solicitat pentru credite ipotecare. Ceea ce s-a şi întâmplat în vară, când băncile au mărit brutal avansurile, aşa încât pro­gra­mul guvernamental de susţinere a cre­ditului imobiliar Prima casă a devenit aproa­pe singura formulă accesibilă de îm­pru­mut pentru cumpărarea locuinţelor. Ci­frele Băncii Centrale confirmă fe­no­me­nul: în primele nouă luni ale anului, ju­mă­tate din creditele noi au fost împrumuturi ipotecare, iar dintre acestea 63% erau acor­date prin programul Prima casă.

În toamnă s-a materializat al doilea şoc le­gislativ prin apariţia Legii conversiei cre­ditelor în franci elveţieni. Ca şi în cazul Legii 77, şi aici politicienii au exagerat atunci când nu au limitat într-un fel in­trarea clienţilor cu credite în franci el­ve­ţieni în mecanismul de conversie. Şi aceas­tă lege este contestată la Curtea Cons­ti­tu­ţională, deoarece presupune aplicarea re­troactivă şi mai propune rescrierea con­trac­tului de creditare la cursul considerat istoric al leului din momentul luării cre­ditului.

Potrivit Raportului de stabilitate al BNR, mai mult de jumătate din solicitările de „da­re în plată“ aparţin clienţilor care şi-au cumpărat locuinţe în franci elveţieni. Deşi cele două legi au sfidat principii juridice esen­ţiale, cum ar fi aplicarea retroactivă, au avut rolul de a dezmetici comunitatea ban­cară şi de a crea proceduri clare pen­tru rezolvarea cazurilor sociale sau pentru susţinerea clienţilor cu probleme tem­po­ra­re. Au umanizat într-un fel băncile, care se arată acum mai deschise faţă de clienţi.

Populaţia, creditor net al băncilor

Băncile stau acum pe munţi de bani, deşi creditarea este prudentă, afişând în sep­tembrie o creştere anuală cu numai 0,5%, în ciuda dobânzilor la cel mai jos nivel.

În iureşul consumului, populaţia a găsit re­surse pentru economisire şi astăzi este cre­ditor net al băncilor, dar pe segmental depozitelor în valută, arată BNR. Tendinţa populaţiei de a economisi în valută nu este o mare bucurie pentru bănci, ci mai degrabă o cheltuială, deoarece ele nu pot în­mulţi local banii. După criză, BNR a im­pus creditarea în lei, pentru a evita even­tuale derapaje în cazul devalorizării mo­ne­dei naţionale, cu excepţia creditării expor­tatorilor.

2016 a fost anul dobânzilor mici, cel puţin la nivelul semnalului transmis de BNR prin propria sa dobândă de politică mo­ne­tară. Totuşi, creditele de consum s-au acor­dat la dobânzi relativ mari, deşi do­bânzile plătite pentru depozitele atrase au rămas la nivele joase. De ce plătesc băncile dobânzi aşa de mici la depozite şi dau cre­dite cu dobânzi mari rămâne o întrebare obsedantă pentru clienţi. Bancherii ex­pli­că acest ecart mare între dobânzile de la depozite şi cele aplicate creditelor prin fap­tul că percepţia de risc a economiei ro­mâneşti este relativ mare şi se traduce în scumpirea împrumuturilor. Riscul po­pu­la­ţiei şi al firmelor este perceput ca fiind ma­re, deoarece, după criza financiară, mai mult de un sfert din creditele acor­date nu au fost returnate. Şi în acest an, băncile au rămas cu portofolii mari de cre­dite neperformante, cam 10% din totalul împrumuturilor acordate.

Portofoliul de credite neperformante acor­date populaţiei s-a redus la 8,1%, însă com­paniile aveau, în septembrie, un nivel ri­dicat de eşec, de 19,8%, în scădere to­tuşi faţă de finalul anului 2015, când in­di­catorul avea o valoare de 26,2%. Dincolo de risc, portofoliile de credite ne­per­for­man­te implică şi cheltuieli suplimentare pentru bănci, care sunt obligate de BNR să blocheze sume mari de bani sub forma provizioanelor, aşa încât plătesc depozite atrase, dar nu pot câştiga din mişcarea ba­nilor.

O altă cauză a creditelor scumpe, într-o lu­me a dobânzilor mici, este şi realitatea că băncile finanţează credite pe termen me­diu şi lung din depozite atrase pe ter­men scurt, o cadenţă divergentă a miş­că­rii banilor.

O cincime din banii băncilor finanţează statul

Creşterea economică spectaculoasă a Ro­mâ­niei este atribuită inflamării con­su­mu­lui, la rândului lui stimulat de reducerile de taxe şi de majorări de salarii. Statul s-a împrumutat sistematic pentru a-şi finanţa deficitele în creştere, iar băncile au rămas principalul finanţator. De altfel, băncile din România au cea mai ridicată expunere din Uniunea Europeană faţă de sectorul public, de 20% din totalul activelor sis­te­mului. Ca atare, capacitatea băncilor de a finanţa deficitele statului este limitată, iar eventuale retrageri din piaţa românească ale unor bănci ar complica lucrurile.

Din pricina nivelului mare al creditelor ne­per­formante ale firmelor, băncile au cre­di­tat ezitant afacerile româneşti în 2016. Firmele mici şi mijlocii au accesat 70% din totalul creditelor noi acordate în pri­mele nouă luni şi au folosit banii în ge­ne­ral pentru finanţarea stocurilor şi echi­pa­mentelor. Cele mai multe credite au fost acordate firmelor de construcţii (26,4%), în pofida reculului domeniului imobiliar, urmate de afacerile industriale (24,6%) şi de servicii. Firmele nou înfiinţate au rar şansa de a primi împrumuturi de la bănci, aşa cum demonstrează datele BNR. Doar 900 de firme înfiinţate în 2015 au luat cre­dite în acest an.

A trecut un an în care ambele tabere au des­făşurat o tactică de aşteptare şi ta­to­na­re, băncile nefiind dispuse să rişte, deoa­re­ce stau pe un munte de credite neper­for­mante, iar firmele se izbesc de rigiditatea standardelor pe care le cer bancherii pen­tru a da împrumuturi.

Profit conjunctural

Cu toată această încetinire a creditării afacerilor private, sistemul bancar este pro­fitabil, dar asta s-a datorat, pe de o parte, reducerii provizioanelor, aşa încât băn­cile şi-au recuperat banii blocaţi pen­tru asigurarea în caz de pierdere, şi, pe de altă parte, reducerii portofoliilor de cre­di­te neperformante. În plus, profitabilitatea globală a sistemului bancar românesc s-a da­torat şi câştigurilor obţinute de unele bănci mari, care şi-au vândut participaţia la Visa Europe, companie cumpărată de Visa Inc. pentru 21 de miliarde de euro. Ca­pitalizarea băncilor din România, con­so­lidate aproape forţat în vremurile crizei, este una dintre cele mai solide din Euro­pa, rata de adecvare a capitalului de aproa­pe 19% depăşind cu mult limita consi­de­rată necesară, de 8%. Realitatea pieţei ban­care româneşti, în care creditarea fir­melor aproape că stagnează, pune reflec­torul pe iluzia creşterii economice al cărei motor este consumul, avertisment lansat in­sistent de BNR. Înviorarea fluxurilor financiare încetinite este ingredientul creş­terii economice capabile să producă bu­năstare. Restul e iluzie.