Tăriceanu crede că România este republică parlamentară, iar Dragnea îl aprobă

E.b. | 28.12.2016

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a spus lucruri trăsnite, iar Liviu Dragnea, preşedintele Camerei, l-a aprobat.

Pe aceeași temă

 
 


Marţi, atunci când cei doi au ieşit în faţa presei pentru a comenta refuzul desemnării lui Sevil Shhaideh de către preşedintele Iohannis, s-a aflat că ei nu prea ştiu faptul că România nu e republică parlamentară şi că Marea Britanie nu are, de fapt, o Constituţie scrisă.

 

„Se numeşte republică parlamentară şi nu, de exemplu, dictatură sau monarhie autoritară", a spus Călin Popescu Tăriceanu, referindu-se la România. "Vine monarhul şi desemnează pe cine îi place. Avem nişte reguli de democraţie“, a continuat Tăriceanu, preşedintele Senatului. 

 

Şi în Anglia regina numeşte pe altcineva...“, a spus Dragnea, dar a fost întrerupt de Tăriceanu. Cel din urmă a subliniat că în Marea Britanie e monarhie constituţională, iar Constituţia o obligă pe regină să desemneze premierul din majoritatea formată după alegeri. 

 

Dacă Constituţia o poate obliga pe regină, nu ştiu de ce nu l-ar putea obliga pe preşedinte“, a completat preşedintele Senatului, în asentimentul lui de Dragnea. 


1. Potrivit articolului 1 din Constituţie, România e republică. Nu republică parlamentară. Însă, analiza arhitecturii constituţionale arată că România, prin atribuţiile acordate preşedintelui, este o republică semiprezidenţială, potrivit studiilor constituţionaliştilor români (după cum arată Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional din România) sau occidentali, unul dintre cei mai cunoscuţi politologi care a aprofundat subiectul fiind britanicul Robert Elgie, scrie adevărul.ro

 

2. Marea Britanie nu are nu o constituţie scrisă propriu-zisă, rolul actului fundamental fiind jucat de mai multe norme juridice cuprinse în dreptul statutar, dreptul jurisprudenţial (common law) şi obiceiul constituţional. În prima categorie se află documente care au aproape opt secole, cum e cazul „Magnei Charta Liberatatum“ (1215), la care se adaugă alte „documente constituţionale".

 

 

 

 

În urmă cu patru ani, preşedintele Senatului ştia însă ce formă de guvernământ are România. În vara lui 2012, după suspendarea lui Traian Băsescu, Tăriceanu sublinia că aşteaptă cu nerăbdare trecerea la o republică parlamentară, „sfârşitul ceauşismului“ şi al „ideologiei prezidenţiale“, arată adevarul.ro.

 

şi al „ideologiei prezidenţiale“

Citeste mai mult: adev.ro/oiw1h, arată adevarul.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22