Prezicem dezvoltarea mass-media în România doar după ce are loc

Comportamentul mass-media româneşti în timpul alegerile parlamentare din 2016, care au readus Partidul Social Democrat îna­poi la putere, a dovedit încă o dată că Darwin avea dreptate des­pre procesele de evoluţie ca­re se întâmplă într-un ritm de melc. Pro­fe­sio­na­lizarea presei în această na­țiune balcanică suferindă, unde un Big Bang a creat oportunitatea de­mo­cra­ti­ză­rii atunci când comunismul a fost respins violent, nu a ajuns la stadiul de a merge cu capul sus.

Cu foarte puține excepții, știrile pro­mo­va­te la radio și televiziuni, pe site-urile de In­ternet și în zona de social media, pre­cum și în ziare și reviste au servit ale­gă­torilor din 2016 o „propagandă îm­pa­chetată ca jurnalism de informare“, sti­mulând „spaime şi angoase sociale“, așa cum Brîndușa Armanca concluzionează în săptămânalul 22. Și are dreptate (cu multe semne de exclamare).

Cu doar câteva zile înainte de votul din 11 decembrie 2016, premierul Dacian Cioloș a acuzat postul de televiziune Antena 3 de minciună și de difuzarea de știri false. ActiveWatch, o organizație românească a drep­turilor omului care militează pentru o presă independentă, care să reflecte in­teresul public, a acuzat un alt post de te­le­viziune, România TV, de distorsionarea și de abuzul unor drepturi fundamentale pre­cum libertatea de exprimare. Iar TVR a fost criticată pentru a nu știu câta oară de la înființarea sa în 1990 pentru blocarea unui interviu cu premierul Cioloș imediat după ce directorul instituţiei, Irina Radu, s-a întâlnit cu parlamentari din PSD.

Din decembrie 1989, de la exe­cu­tarea Ceaușeștilor, când foștii co­muniști preluau primul gu­vern postcomunist, mass-me­dia din România s-au dezvoltat ca nişte dinozauri impresionanți. Presa es­te oarecum decimată acum de criza eco­nomică care a început în 2008 și de lipsa binemeritată de încredere în rândul pu­bli­cu­lui său. Televiziunea, principala sursă de informare pentru aproape 90% din po­pu­lație și, prin urmare, mijlocul pre­pon­derent de reclamă mascată pentru par­ti­dele politice și politicieni, continuă să exer­cite o vrajă distrugătoare. Nu există în­că o masă critică de adepți ai noilor mass-media care să transforme proas­petele rețete de diseminare a informației în platforme foarte importante.

Până în prezent, ADN-ul nedezvoltat atât al media tradiționale, dar și al celor noi exclude în mare măsură orice pluralism in­tern și extern, reflectând nu numai do­rința de a merge în turmă, dar, de ase­menea, și controlul extrem de puternic exer­citat de elitele politico-financiare ale es­tablishmentului asupra lor. Controlul aces­tor elite asupra media (instru­men­ta­li­zarea lor), relațiile de tip quiproquo din­tre ele (clientelismul), precum și pro­iec­tarea imaginii partidelor și politicienilor sunt tendințe hiperdezvoltate. Ele for­mează în mod colectiv o tumoră malignă gigantică a corpului politic.

Menirea presei - cel puțin în lectura elitelor esta­blish­mentului - este aceea de a servi scopului lor, acu­mu­larea lacomă de putere po­litică și, în consecință, de a o utiliza ca pe o armă pentru câștiguri economice. Aceste elite bine înarmate sunt echivalentul tâlharilor la drumul ma­re care jefuiesc media de responsabilitatea față de publicul lor și față de procesul democratic, care necesită știri credibile, complete, pe care să te poți baza. Nu aju­tă, desigur, că cea mai mare parte dintre elitele mediatice - editori, directori și ve­dete - sunt ele însele „coruptibile“, se­duse de bani, de perspectivele de carieră și de ambițiile politice, nerăbdatoare de a perverti propria instituție.

Elitele nu au fost încă dezvățate de mentalitățile egocentrice, au­toritare, feudale, moștenite din perioada comunistă. Atitudinea lor neschimbată față de presă a fost cel mai bine exprimată în 2011 de că­tre Sorin Ovidiu Vîntu, fostul proprietar al conglomeratului Realitatea-Cațavencu, condamnat la închisoare în 2012 pentru șantajarea fostului său partener de afaceri. El a fost citat spunând: „am nevoie de o or­ganizație care să răspundă comenzilor mele ca la Audi-ul pe care îl am. Am dat de cheie, a pornit. Am întors cheia stân­ga, s-a oprit“. O altă exemplificare a sen­timentelor și a valorilor care persistă este declarația făcută de președintele Con­si­liului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care i-a spus unui jurnalist în 2004: „Pen­tru ce scrieţi trebuie să vă împuște ci­neva“. În ciuda atitudinilor viscerale, acest lucru încă nu s-a întâmplat. Pe de al­tă parte, a devenit o rutină ca jurnaliștii ro­mâni să fie insultați, dați în judecată, să li se interzică să scrie despre unele re­u­ni­uni guvernamentale și parlamentare, să fie mi­tuiți și recrutați pentru a se infiltra în re­dacţii în numele serviciilor de se­cu­ritate.

Progresele înregistrate în acest Jurassic Park sunt dureros, frustrant, înnebunitor de lente, cu câțiva oameni foarte buni de­ciși să-și continue drumul spre o societate mai bună și o presă independentă și profesionistă, într-o dinamică de tipul „un pas înainte - doi pași înapoi“, în pro­cesul numit „progres“. În ciuda efor­turilor, instituțiile din România suferă de supradoze aproape fatale de „corupție, in­competență și prostie“, după cum ob­serva Andrei Pleșu.

Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm de secvența „un pas înainte“ din „progresul“ țării care a fost făcută prin stimularea dez­voltării câtorva jurnaliști și publicații de­cen­te, printre ele și site-uri, care pro­mo­vează jurnalismul de investigație: Digi 24, PRO TV, Prima TV, HotNews, Ade­vărul, România liberă, Gândul, Republica și Dilema Veche.

De asemenea, nu ar trebui să ignorăm lupta împotriva corupției din ultimii ani. Zeci de politicieni și oameni de afaceri, prin­tre ei proprietari de presă locală/regională și națională, editori și jurnaliști, au fost inculpați și condamnați pentru diferite acte de corupție. Victoriosul PSD este condus de Liviu Dragnea, care a fost con­damnat pentru influenţarea referen­du­mului din 2012. Un alt membru important al partidului, fostul premier Victor Ponta, a fost pus sub acuzare pentru fals, spălare de bani și evaziune fiscală, în 2015, și a fost forțat să demisioneze.

Problema României ține de secvența celor doi pași înapoi din „progresul“ său: con­damnările pentru corupție nu au schimbat modul în care societatea, politica, afa­cerile și presa funcționează; nu au mo­di­ficat modul în care elitele, în special, gân­desc și se comportă. În cele din urmă, me­dia și jurnaliștii care au evoluat pot regresa, fiind preluați, manipulați sau pur și simplu îngenuncheați de elite. Triumful neașteptat al lui Klaus Johannis în ale­ge­rile prezidențiale din 2014 sugera o schim­bare de valori și atitudini; alegerile par­lamentare din 2016 arată natura trecătoare a acestei schimbări.

Aceasta este România. Progresul, inclusiv al presei și al jur­na­liștilor, nu este predictibil. Mai degrabă, „poți prezice anumite lucruri doar după ce s-au întâmplat“, cum spunea dramaturgul ro­mâno-francez al teatrului absurd, Eugène Ionesco. Putem anticipa că acest lucru va rămâne valabil până când procesul evo­lutiv își epuizează parcursul lent sau până când, printr-un miracol, se dovedește că Darwin a greșit.

Traducere de OCTAVIAN MANEA

* Dr. Peter Gross (n. 1949, Timişoara) a fost, între 2006 şi 2016, directorul Școlii de Jurnalism și Media Electronice din cadrul Universității din Tennessee, SUA.