CSM consideră inoportună propunerea lui Dragnea legată de legea răspunderii magistraţilor

E.b. | 12.01.2017

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) respinge orice proiect privind răspunderea magistraţilor şi argumentează ca aceasta e deja prevăzută de legislaţie. "Legislația actuală reglementează răspunderea magistraților sub o triplă formă", transmite CSM. Liviu Dragnea şi alţi lideri PSD au declarat în repetate rânduri că iau în calcul un proiect de lege privind răspunderea magistraţilor.

Pe aceeași temă

 
  

"Legislația actuală reglementează răspunderea magistraților sub o triplă formă: disciplinară, penală și civilă (materială), astfel că nu este necesară adoptarea altor dispoziții legale privind aceste aspecte. O altă reglementare, care nu își găsește corespondentul în forme similare de răspundere a membrilor celorlalte două puteri în stat, cea legislativă și cea executivă, reprezintă în sine o perturbare a echilibrului dintre acestea, cu grave consecințe pentru buna funcționare a societății", se arată în comunicatul CSM.

 

"... orice inițiativă legislativă care să aibă ca obiect angajarea răspunderii materiale a magistraților în alte coordonate decât cele deja existente în prezent este inoportună", argumentează CSM.

 

Ppreşedintele PSD, Liviu Dragnea, precum şi alţi lideri social-democraţi, au declarat în repetate rânduri că iau în calcul un proiect de lege privind răspunderea magistraţilor.

 


Comunicatul CSM:

 

 

            În şedinţa de azi, 12 ianuarie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat următorul punct de vedere privind independenţa sistemului judiciar din perspectiva răspunderii materiale a magistraților şi a independenţei financiare:

Consiliul Superior al Magistraturii înțelege să-și asume un program de măsuri pe întreaga perioadă a mandatului de 6 ani, care să fie urmărit cu consecvență și realizat în spirit de coeziune între membrii săi. Dintre obiectivele urmărite, într-o primă etapă, se impune exprimarea unei poziții referitoare la independența sistemului judiciar din perspectiva răspunderii materiale și a independenței financiare.

            Independența justiției reprezintă o componentă esențială a statului de drept, în care cele trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească – trebuie să fie într-un permanent echilibru, dat tocmai de egalitatea ce există din punct de vedere constituțional.

Consiliul subliniază că legislația actuală reglementează răspunderea magistraților sub o triplă formă: disciplinară, penală și civilă (materială), astfel că nu este necesară adoptarea altor dispoziții legale privind aceste aspecte.

            O altă reglementare, care nu își găsește corespondentul în forme similare de răspundere a membrilor celorlalte două puteri în stat, cea legislativă și cea executivă, reprezintă în sine o perturbare a echilibrului dintre acestea, cu grave consecințe pentru buna funcționare a societății.

            Sistemul judiciar a dovedit de-a lungul timpului că are capacitatea de a se autoregla, inclusiv prin sancționarea sub cele trei forme a magistraților, fiind, de altfel, și singura dintre cele trei puteri care are reglementată o formă a răspunderii materiale. De aceea, orice inițiativă legislativă care să aibă ca obiect angajarea răspunderii materiale a magistraților în alte coordonate decât cele deja existente în prezent este inoportună.

            Consiliul Superior al Magistraturii, la rândul său, își asumă identificarea, soluționarea și sancționarea cu fermitate a situațiilor de încălcare a legii de către magistrați.

            Referitor la independența financiară a sistemului judiciar, Consiliul se angajează să intensifice demersurile pentru preluarea bugetului instanțelor de la Ministerul Justiției.

            Până la îndeplinirea acestui obiectiv, se impune o strânsă colaborare între ordonatorii principali de credite în vederea administrării eficiente a instanțelor și parchetelor. În acest context, este necesară inclusiv luarea unor măsuri unitare privind salarizarea personalului din justiție.

Inechitățile rezultate ca urmare a adoptării și interpretării neunitare a legilor de salarizare trebuie înlăturate, în acord cu decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016, astfel încât cei care fac parte din sistemul judiciar să fie salarizați avându-se în vedere o valoare de referință sectorială unică.

            Pentru a-și îndeplini menirea constituțională, Consiliul Superior al Magistraturii are nevoie de încrederea și sprijinul corpului magistraților, a celorlalte puteri și a societății în ansamblul său. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22