Pe aceeași temă
Am citit o mulțime de analize, preamăriri și elucubrații despre actul istoric al celor 45 de procente, dar adevărul nu l-am găsit nici măcar printre rânduri: PSD se află în fața celui mai important moment al existenței sale, momentul adevărului. Ca niciodată în România postdecembristă, a venit la putere în urma unei campanii deșănțate, cu promisiuni care de care mai gogonate. Gogonate, negogonate, numai că ele vor trebui puse imediat în practică și nu știu pe unde va scoate viitorul Executiv cămașa, nici de unde va face rost de bani.
Ca pensionar, firește că mă bucur, mi-a promis că vor crește pensiile cu niște cifre astronomice, deși prin fondul actual de pensii bate vântul de vreo câțiva ani buni. Cu aceleași creșteri astronomice i-a convins pe dascăli, pe medici și pe funcționarii de stat să le dea votul, iar aceștia, încrezători, așa au făcut. Nivelul de așteptare este unul uriaș, iar cele 4% din PIB creștere în acest an nu vor putea acoperi nici măcar o măsea.
Marii noștri analiști și comentatori n-au fost în stare să explice corect câștigarea-pierderea alegerilor. Deși PSD a obținut acum mai puține voturi decât în 2014. Faptul că scorul PNL este mai mic de jumătate din 45% al social-democraților nu este deloc surprinzător, așa că strigătele disperate ale unora nu-și au rostul. În timp ce liberalii au pus în practică principiul lui Iohannis „o altfel de politică“, PSD s-a folosit ca la carte de arma și preceptele științei comunicării:
1. Mesajul - a făcut promisiuni populiste, gongorice pentru toate categoriile defavorizate, a căror punere în aplicare va duce la eșecul guvernării și la transformarea României într-un alt copil bolnav al UE după Grecia.
2. Canalele de comunicare - și-a loializat aproape toate canalele de comunicare, încât ceea ce se întâmpla pe vremea lui Adrian Năstase rămâne o naivitate, și cantitativ, și ca frecvență a mesajelor. Practic, peste 85% din voturi le-a obținut în urma campaniilor TV.
3. Rețelele de receptori finali: de data aceasta, liderii PSD au tăcut, au stat rezervați în prim-plan, dar în teritoriu au lucrat cu deosebită eficiență la activarea fostelor rețele de bloc, de stradă, de funcționari din administrație, de lideri ai populației defavorizate, inclusiv rome, ceea ce i-a prins pe liberali pe picior greșit.
Cât de incompetent, naiv să fii ca politician, ca sociolog și jurnalist să nu vezi toate acestea? Cât de neprofesioniști au fost strategii de campanie ai dreptei că n-au fost în stare să decripteze din timp manevrele stângii și să le contracareze? Sau măcar să le facă publice, ca să prevină dezastrul actual.
Nu știu ce rezultat vor avea actualele frământări ale liberalilor, dar a-i acuza doar pe Alina Gorghiu, Dacian Cioloș și Iohannis pentru eșecul în alegeri e o imensă eroare, la fel cum a explica procentul mic prin apariția USR, a PMP e o altă prostie: cele două formațiuni au electoratele proprii, care oricum n-ar fi migrat spre PNL.
Nu. Cauza este alta: deprofesionalizarea și amatorismul liderilor de dreapta, lipsa de unitate și viziune, lenea, comoditatea programatică și ideologică, o comunicare în dorul lelii. Prea multă gargară la televizor și prea puțină, chiar inexistentă, activitate politică la bază, în teritoriu, diminuarea bazinelor electorale, lipsa unor oameni de influență, necunoașterea legilor unei bune comunicări, lipsa pragmatismului, căci politica nu mai are nimic a face cu basmele lui Petre Ispirescu.
Petru Tomegea
Ianuarie 2017
