De-a războiul civil cu arsenalul media

Instigarea la confruntare este una dintre cele mai periculoase dintre manipulările cotidiene comise de televiziuni, dublate de publicații online din același pachet de interese și distribuite organizat.

Brindusa Armanca 31.01.2017

De același autor

 

Am văzut-o și pe asta: Cristoiu îndemnând la B1 TV să fie scoase paramilitarele PSD îm­po­triva protestelor pașnice din București și din țară, pe motiv că sunt neautorizate, iar Tă­ri­cea­nu încercând din stu­dio să îl convingă că nu e cea mai bună soluție, fi­indcă ar isca un război ci­­vil. Aparent, o simplă dispută între doi di­nozauri, ideea unei con­tra­ofen­sive („Scoatem oricând o sută de mii și îi nimicim“, spunea mai deunăzi la An­te­na 3 Codrin Ștefănescu, vice­președinte PSD) bântuie prin studiourile a cel puțin trei televiziuni de mai multe zile: la Antena 3 o repetă diverși fu­rioși, ca Badea, Ciuvică, Gâdea ș.a.m.d, la RTV este acreditată de colonelul Dogaru, agitatorul de serviciu, care spunea că jumătate din cei aflați în stradă sunt „ofițeri acoperiți“, sau is­teric de Ciutacu, iar la B1 TV o reiau invitați cu­vioși în emisiuni ticluite să pară imparțiale. Instigarea la confruntare este una dintre cele mai periculoase dintre manipulările cotidiene comise de aceste televiziuni, dublate de pu­bli­cații online din același pachet de interese și distribuite organizat. Corina Drăgotescu răs­plă­tește grețos generozitatea pesedistă care i-a oferit în 2013 colaborări ca atașat de pre­să la Consulatul din Los Angeles, o sinecură MAE pe banii cetățenilor. Ieșită în stradă, un­de manifestanți i-au aruncat simbolic la pi­cioare „arginți“ cu care este plătită de fugarul Ghiță, Drăgotescu a relatat distorsionat atât episodul, cât și scopul protestelor. Acela de a nu permite puterii de a truca democrația cu două „ordonanțe-elefant“ în fo­lo­sul corupților.

 

Nimic din ceea ce produc pseu­do-televiziunile de știri nu trebuie luat ca atare. Felul cum au tratat protestele din 22 și 29 ianuarie arată imensul dispreț față de regulile și misiunea jurnalismului, dar mai ales față de propriul public, considerat stupid. Antena 3 a epuizat unghiurile de filmare care să diminueze numărul de participanți pentru a putea minți în voie: imagini de la nivelul ge­nunchilor printre oameni, filmarea unor par­ticipanți răsfirați, evitarea oricăror imagini de sus. RTV a preferat cadraturile medii, așa în­cât Bogdan Chirieac să poată spune că e lu­me „cam cât la mall“, când la București se adu­naseră 50.000 de oameni, iar coloana în marș pe bulevardele capitalei depășea 2,5 ki­lo­metri. În seara de 29 ianuarie, la Antena 3 s-a aflat timp de două ore neajutoratul pre­mier Grindeanu, pentru a promite pensii și sa­larii, promisiuni întărite prin gura lui Radu Tu­dor, un alt propagandist care uzurpă statutul de jurnalist. Protestele erau bagatelizate într-o fereastră minusculă. În fiecare zi, edițiile „in­cendiare“ ale televiziunilor care joacă în te­renul media în beneficiul patronilor penali și al politicienilor corupți difuzează minciună și otrăvesc percepția corectă a realității. Ten­tativă de lovitură de stat, participanți cu câini plătiți de Soros, o nouă mineriadă (poate „ti­neriadă“, au ripostat tinerii aflați la proteste), incendiu la Bamboo produs din ordinul lui Io­hannis, agenți iohanniști infiltrați și alte cons­pirații inspirate din War Games continuă să figureze pe agenda falsă a televiziunilor de știri și a unor publicații care au câte o scamă penală în biografia editorială.

 

„Libertatea de ex­primare nu înseamnă că poţi minţi, calomnia, manipula, înjura, ataca ins­tituţii pentru a-ţi proteja patronul corupt, instiga la disoluţia autorităţii de stat, anula valorile adevăratei democraţii sau aşeza ro­mânii unii împotriva celorlalţi. Libertatea mai largă de exprimare de care se bucură jur­na­liştii, consacrată de Curtea Europeană a Drep­turilor Omului, nu permite, nu include niciuna dintre variantele de mai sus“, a reacționat Va­lentin Jucan, membru CNA, citat de Epoch Ti­mes, la scrisoarea publicată de ActiveWatch sub titlul Somnul CNA naște monștri. Scri­soarea solicită evaluarea și deblocarea acti­vității CNA, care a eșuat în a opri manipularea în audiovizual, proliferarea știrilor false și a dezinformării și conține câteva date in­te­re­sante care demonstrează acest eșec: între 2014 și 2016 s-au prescris 1.600 de fapte se­sizate la CNA, care nu le-a analizat și nu le-a penalizat. Rezoluțiile referitoare la abaterile din campania electorală pentru alegerile par­la­mentare din decembrie 2016 sunt tardive, deci fără efect. În afara ședințelor frecvent amânate, „instituţia nu mai reacţionează în timp real în timpul unor evenimente socio-po­litice majore, în care rolul mass-media es­te crucial“, subliniază organizațiile semnatare. Disfuncțiile și ineficiența CNA în sancționarea mass-media care atacă nejustificat justiția sunt consemnate și în recentul raport MCV: „De­și hotărârile CSM sunt întotdeauna trans­mise Consiliului Național al Audiovizualului, nu s-au înregistrat progrese în ceea ce pri­vește luarea de măsuri reparatorii eficace sau corectarea informației de către canalul me­diatic care a lansat sau care a preluat ata­curile“. Nemulțumirile față de unica autoritate de monitorizare și reglementare a audio­viz­u­alului se aud și în stradă: „DNA / Să vină să v­ă ia!“, au strigat zeci de mii de bucureșteni în 29 ianuarie 2017 în fața sediului CNA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22