Theresa May în America: îmblânzirea lui Donald Trump?

Ecourile primei întâlniri oficiale între pre­șe­din­tele american și primul ministru britanic au fost atât de puternice, încât scopul inițial al în­tre­ve­derii aproape că a fost trecut cu vederea. „Vor să discute despre co­merț“, și-a anunțat Donald Trump colegii de partid reuniți la Philadelphia, cu referire la vi­zi­ta Theresei May. La puțin timp, de la același pupitru, May a vorbit, într-adevăr, des­­pre economie și comerț, a fost însă ultimul subiect de pe agendă, peste care a tre­cut rapid. Întâmplător, cam același desfășurător tematic a fost păstrat și pentru conferința de presă comună de la Washington. Nu pentru că schim­burile comerciale sau investițiile dintre ce­le două țări nu ar fi semnificative. Chiar da­că statisticile nu sunt armonizate me­to­do­lo­gic, tranzacțiile comerciale depășesc anual va­loarea de 150 de miliarde de lire sterline. Aceasta este ultima cifră folosită chiar de pre­mierul britanic. Mai mult, pare surprinzător, însă, potrivit datelor confederației patronale CBI, Regatul Unit a fost în 2014 cel mai mare investitor străin în economia americană, sus­ți­nător a peste un milion de locuri de muncă. La rândul lor, companiile ame­ricane, în special cele de an­vergură globală, s-au bucurat întotdeauna de accesul facil pe piața britanică și de un me­diu de afaceri prietenos.

Pe aceeași logică, în con­tex­tul Brexit, un „OK“ în minus de la Bruxelles nu poate fi de­cât binevenit! Aparent, nimic nu mai stă în calea des­chi­derii globale la care aspiră The­resa May în urma ruperii definitive de Uni­unea Europeană. Această doctrină poartă deja un nume: Global Britain. Doar că, peste ocean, programul prezidențial marca Donald Trump a fost botezat America First, din mo­ti­ve evidente. Cel puțin la nivel ideologic, di­fe­rențele sunt cum nu se poate mai stridente: în timp ce SUA par mai preocupate ca ni­cio­da­tă de concentrarea resurselor pe plan intern, Mare Britanie vizează exact opusul. Nu în­tâm­plător, încă de la preluarea mandatului, atât May, cât și ceilalți membri ai cabinetului bat monedă pe concepte precum „globalizare“ și „li­ber schimb“. Cu riscul ca în ziua de astăzi să pară iremediabil demodați chiar și în Eu­ro­pa, sunt conștienți că, pe termen mediu, nu exis­tă alternative din punct de vedere eco­nomic.

Dacă ne uităm doar la City-ul londonez (sec­to­rul financiar), dominat de companii ame­ri­ca­ne care și-au stabilit în ultimii 30 de ani se­diul european la Londra, estimările preli­mi­na­re ne arată că, oricum, New York va fi me­tro­po­la care va beneficia din plin de scenariul unui „Brexit dur“. Chiar într-o mai mare mă­sură decât Frankfurt, Varșovia sau Paris. Cu alte cuvinte, multe dintre dizlocările de per­so­nal și de servicii rezultate în urma „divorțului“ de Bruxelles vor fi în prima fază repatriate. Ceea ce nu înseamnă că, peste noapte, ca­pi­ta­la britanică se va transforma într-o simplă destinație turistică, celebră doar pentru figuri de ceară și prețuri inutil de mari. Pierderea su­premației globale în sectorul serviciilor fi­nanciare ar putea reprezenta însă un șoc ma­jor, în condițiile în care baza industrială se men­ține redusă.

Chiar dacă acordul bilateral între SUA și Ma­rea Britanie nu poate fi încheiat înainte de pă­răsirea formală a UE, este de aș­teptat ca echi­pe­le de experți să înceapă deja negocierile. Pe termen foarte scurt, semnalul politic cân­tă­rește mai greu decât detalii tehnice cum ar fi, să zicem, standardele europene de igienă în ce­ea ce privește importurile de carne. Atât pen­tru Theresa May, cât și pentru Donald Trump. În avanpremiera negocierilor cu Bru­xelles, pre­­mierul britanic are nevoie de re­con­fir­ma­rea „re­lației speciale“ cu America. În ciu­da fap­tu­lui că noua administrație de la Wa­shington a re­ușit să irite Bruxellesul de mai multe ori în doar câteva zile, sunt multe bu­toane pe care SUA le poate apăsa în sprijinul Marii Britanii.

La rândul său, noul președinte american pare dispus să evite deocamdată rolul de „paria in­ternațional“. Chiar și cu prețul unor critici voa­late din partea Theresei May. Pentru că, în esen­ță, acesta a fost mesajul premierului bri­tanic: am construit împreună lumea modernă și instituțiile care o guvernează; împreună tre­buie să le reformăm, nu să le distrugem! Având în vedere verva populistă de la în­ce­pu­tul man­da­tului, mesajul premierului a sur­prins. Cu atât mai mult cu cât, de la Tony Blair încoace, An­glia și-a asumat rolul de „par­tener docil“ în relația cu SUA, indiferent de situație. Cu tonul binevoitor, dar ferm al unei guvernante bri­ta­ni­ce aflate în slujba unei familii de americani bo­gați la început de secol XX, Theresa May a punctat tot ce și-a propus. De la ONU sau FMI până la NATO, China, Rusia și până la se­cu­ri­ta­tea Europei de Est. În esență, o pledoarie pen­tru statu quo. De aici și rezonanța pozitivă în can­celariile europene încă neatinse de „poli­ti­ca mâniei“.