De același autor
Un al patrulea mandat de cancelar nu mai pare deloc pentru Angela Merkel un pariu câștigat înainte de joc. Zarurile au fost aruncate din nou săptămâna trecută, când în ring a intrat primul contracandidat cu șanse reale - Martin Schulz, fostul lider al social-democraților germani și, până acum câteva zile, președinte al Parlamentului European.
Pe cât de mare e scena politică din Germania, pe atât de greu a fost de găsit în aripa stângă o personalitate politică care să aibă o popularitate și o carismă comparabile cu ale Angelei Merkel.
Imediat după anunțul că renunță la funcția europeană pentru a participa la alegerile din septembrie din propria țară, un sondaj comandat de ARD a arătat că Merkel și Schulz ar obține scoruri perfect egale: câte 41% fiecare. Evident, un sondaj care se bazează pe premisa că alegătorii germani și-ar putea alege prin vot direct cancelarul nu e neapărat unul reprezentativ, de vreme ce în Germania au loc alegeri parlamentare, însă esența indicată și de alte sondaje este că Schulz poate fi un loz câștigător pentru socialiștii europeni (care nu au mai avut un cancelar din 2005 încoace).
Votul se va da însă pentru partide, așa că Schulz va trebui în primul rând să-i convingă pe germani să voteze SPD pentru a deveni cancelar. În plus, pentru majoritate, Martin Schulz ar trebui să construiască el însuși o alianță, candidații „naturali“ pentru această alianță fiind Verzii și stânga dură (Die Linke), ceea ce ar trage Germania puternic spre stânga.
Deși erodată de guvernare și mai ales de întreaga dezbatere privind imigrația, dreapta Angelei Merkel (CDU-CSU) are încă prima șansă. Partidul său are încă 15 procente (36%) în plus față de SPD. Dreapta a dominat viața politică germană în ultimii 12 ani (deși în ultimii patru a fost nevoită să se guverneze într-o mare coaliție stânga-dreapta).
Social-democrații aveau, așadar, mare nevoie de o locomotivă puternică iar ea nu putea fi sub nicio formă actualul lider SPD, Sigmar Gabriel, lipsit de popularitate. Realist, liderul SPD a anunțat că se retrage din cursă și de la conducerea partidului pentru a-i face loc lui Martin Schulz. Există șanse bune ca Schulz să-și tragă în sus partidul - același sondaj ARD indică faptul că 64% dintre germani și 84% dintre simpatizanții SPD consideră că Schulz este candidatul potrivit pentru socialiști. Prin urmare, socialiștii i-au acordat în weekend vot unanim lui Schulz pentru leadership.
O veste poate mai puțin plăcută pentru cancelarul en-titre, dar una bună pentru Germania și-n egală măsură pentru Europa. Pentru Germania, pentru că ambele partide mari vor încerca să țină piept unei forțe tot mai puternice: populiștii din AfD (Alternativa pentru Germania, euroceptici), care se situează pe locul al treilea în sondaje, cu 11%. E posibil, așadar, ca intrarea unui socialist cu șanse în cursă să atragă o parte din voturile celor care ar fi votat pentru AfD.
Proeuropean până-n măduva oaselor
Vestea bună pentru Europa este că atât Schulz, cât și Merkel țin la fel de mult la valorile europene și că, indiferent care va avea câștig de cauză în septembrie, va exista în continuare un stat care să țină Europa unită.
Schulz, de altfel, are o experiență aproape de zero în ce privește politica națională (se poate pune la socoteală doar că a fost primarul unui mic oraș din Germania, Würselen). Compensează însă prin experiența vastă pe care o are în politica europeană. În plus, așa cum singur declară, în calitate de lider PE, a fost nevoit să lucreze îndeaproape cu Angela Merkel, așa că își cunoaște adversarul, îi știe strategiile și ideile, ceea ce va conta în campanie.
Politicianul e un europenist convins: a pledat tot timpul și a și obținut pas cu pas o influență mai consistentă a PE în luarea deciziilor pe continent. E un adept al unității Europei, al extinderii spre Est, al consolidării monedei unice. Recent, Schulz dădea exemplul dezbaterilor pe tema monedei unice. Dacă UE ar fi implementat toate schimbările posibile, chiar fără modificarea tratatelor, multe aspecte s-ar fi îmbunătățit. Comisia și Legislativul european se pot pune de acord, dar totul pică în Consiliul European, mai spunea el. „Până la urmă, Uniunea este doar atât de puternică pe cât îi permit statele membre să fie.“ Schulz recunoaște însă că Bruxellesul a făcut și el greșelile sale. De pildă, a subestimat diferențele culturale dintre statele de Vest ale Europei și blocul estic: „Structurile culturale, științifice și politice ale Vestului nu pot fi adoptate una câte una în Est“. Totuși, dacă nu ar fi existat extinderile spre est ale Uniunii, din 2004 și 2007, Europa ar fi fost în prezent într-o situație și mai precară. Schulz nu s-a ferit să indice Rusia drept cauză. „Doar imaginați-vă că Polonia și balticele nu ar fi făcut parte din UE. Ar fi existat o nesiguranță cronică pe continent și spectrul conflictului. Iată de ce a fost o reparație istorică să cooptăm aceste state.“
În duel cu populiștii
Noul pretendent la funcția de cancelar nu fuge nici de lupta cu populiștii, ce vor avea până în septembrie un ajutor important din partea Rusiei (atât financiar, cât și propagandistic, așa cum se tem serviciile de informații germane). „Le spun tuturor populiștilor și inamicilor extremiști ai democrației și valorilor noastre pluraliste... bătălia începe acum“, a anunțat el săptămâna trecută. În plus, și-a acuzat discret leadershipul din propria țară și pe cel din alte state europene pentru eșecul luptei contra naționalismului și populismului. „Prin structurile europene, am reușit să controlăm acești demoni, dar, dacă distrugem structurile, demonii se vor întoarce. Cu mine, nu va mai exista o înfierare a Europei în Germania“, a promis Schulz.
Fără îndoială, Schulz ar fi un judecător mult mai dur decât Merkel și pentru relația cu Rusia, dar și pentru Brexit. Politicianul socialist avertiza că, dacă PE nu va primi un drept de vot în negocierile cu Londra, atunci e foarte posibil ca forul să nu aprobe înțelegerea finală, caz în care UK se va confrunta cu „cel mai dificil Brexit posibil“. În fine, nici cu noul lider al Americii nu poartă mănuși: “Donald Trump e o problemă pentru întreaga lume. Mă îngrijorează mai ales că poate să îi inspire pe unii în Europa”.
A criticat, de asemenea, derapajele anumitor state europene de la normele democratice: despre reformele judiciare din Polonia de acum un an spunea că echivalează cu o lovitură de stat (afirmație ce i-a atras acuzații de intervenționism și aroganță din partea oficialilor polonezi). Pe Berlusconi l-a acuzat, cât era premier al Italiei, că este în conflict de interese din cauza imperiului media pe care-l deținea (de altfel, cearta cu Berluconi din Parlamentul European a rămas celebră: șeful guvernului italian l-a ironizat că ar putea fi distribuit într-un film în rolul de șef de lagăr, iar Schulz i-a răspuns, inspirit, în aplauzele audienței, că respectul pe care îl are față de victimele fascismului nu îi permite să replice în niciun fel). Schulz a mai avut dueluri verbale în repetate rânduri și cu membri UKIP.
Așadar, dincolo de experiența politică, Schulz și-a creat reputația unui politician direct: e mereu dipus să ridice orice mănușă i s-ar arunca, nu e e niciodată tern, plat, rutinat și are mereu câte o formulă memorabilă de lăsat presei. O figură fresh, care ar putea să învingă matematica sondajelor.
