Contraatac cu referendum

Președintele nu pare dispus să stea şi să asiste la victoria penalilor prin ieşirea din puşcării şi iertarea faptelor lor de corupţie.

Anca Lazarescu 31.01.2017

De același autor

 

Acuzat de neimplicare şi de eşecul opo­zi­ţiei (în principal al PNL), şeful statului pa­re să fi intrat într-o altă etapă a man­da­tu­lui. Chiar dinainte de alegeri, când a anun­ţat răspicat că nu va de­se­m­na un premier penal (aşa cum nu îl lasă nici legea, de fapt), spulberând vi­su­rile de mărire ale lui Liviu Dragnea, Iohannis şi-a asu­mat în mod activ prero­ga­tivele. În continuare, el re­curge la armele pe care i le conferă legea pentru a para din demersurile contro­ver­sate şi contestate ale PSD şi ale gu­ver­nului. Şi, uite aşa, preşedintele a îm­pie­dicat numirea unui prim-ministru cu pro­bleme legate de securitatea naţională, ţine în şah Executivul invocând dreptul la veto în CSAT dacă nu se revizuiesc în creştere bugetele pe securitatea naţională şi a oprit guvernul să treacă pe şest ordonanţele de urgenţă din justiţie.

 

Să se fi aşteptat PSD, după rezultatul bun de la alegeri, să-şi materializeze aşa greu planurile şi să se trezească cu 100.000 de oameni în stradă? Pentru preşedinte însă, propunerile neinspirate şi cu efecte de­vas­tatoare în lupta împotriva corupţiei par mană cerească. Riposta la orice acţiune dis­cutabilă a guvernului îi redă procentele de simpatie şi încredere în ochii oa­me­nilor, procente pierdute din cauza inac­ţiu­nii sau erorilor. E drept că îl şi apropie de o eventuală suspendare din funcţie. Io­hannis pare însă convins că ştie ce face.

 

Cu o opoziţie redusă numeric, inertă din punct de vedere politic, Iohannis a de­ve­nit liderul ei de facto şi speranţa zecilor de mii de protestatari din stra­dă. După apatia din cam­pania electorală, cul­minând cu absenteismul la vot, oamenii s-au mobilizat surprinzător în faţa pe­ri­colului dărâmării fragilului edificiu democratic. Au ie­şit în stradă nu doar con­tra graţierii şi amnistiei, ci şi pentru că, aşa cum au de­clarat, s-au plictisit de nenumăratele feţe ale corupţiei: din şcoli, spitale, de pe şo­se­le sau în cluburi de noapte. Diabolizaţi în fel şi chip de PSD&co. şi de televiziunile acolite, cu o retorică amintind de în­ce­pu­tul anilor ’90, protestatarii nu au convins (încă ) PSD să retragă ordonanţele. Dar i-au înlesnit preşedintelui Iohannis ocazia să întoarcă armele şi să atace el, anunţând că organizează un referendum pe tema lup­tei împotriva corupţiei.

 

Iohannis nu poate opri adoptarea ordo­nan­ţelor (un efect este graţierea imediată a numeroşi infractori, inclusiv pentru co­rup­ţie), dar poate arăta că cetăţenii au al­te nevoi şi interese, dând astfel o palmă PSD şi câştigând popularitate. Nu ştim în­că întrebarea din buletinul de vot, depin­de de priceperea juriştilor de la Cotroceni să-i dea consistenţa atrăgătoare, mobili­za­toare şi, poate, să-i pună în dificultate pe liderii PSD. Unul din riscuri este ca, cel pu­ţin declarativ, toţi politicienii să se ara­te de acord cu subiectul plebiscitat, du­când în derizoriu mesajul implicit al re­ferendumului.

 

Procedura a fost deja lansată. Dacă do­reş­te să meargă până la capăt, stă în puterea preşedintelui. Aşa cum tot el, spun ju­riştii, poate decide să nu emită decretul de organizare a referendumului sau să-l re­voce unilateral după emitere, dacă or­do­nanţele ar fi, de exemplu, retrase. Punct ochit, punct lovit pentru preşedinte, în acest caz. Dacă războiul continuă însă, pentru a-şi vedea referendumul trecut, ca primă condiţie, preşedintele trebuie să scoată la vot cam de şase ori mai multă lu­me decât a ieşit duminică în stradă, 5.680.800 de votanţi, dintre care jumătate plus unu să voteze şi favorabil.

 

Uşor nu va fi, mai ales că e de presupus, chiar fără a şti întrebarea, că miza va fi mai mult simbolică, situaţie în care mulţi vor sta acasă. Dar ce ne poate aduce par­cur­gerea acestui drum, indiferent de re­zul­tatul votului? Mobilizarea unui electorat re­semnat care a refuzat să meargă la vot şi care regăseşte o cauză şi un lider. Io­hannis nu poate singur. Nici în această în­cercare, nici pentru a asigura pe viitor un echilibru democratic în societate. Este aşadar o provocare şi pentru partidele din opoziţie de a stabili o strategie comună şi coerentă de susţinere a mesajului pre­şe­dintelui şi de a se organiza ca o con­tra­pondere la PSD şi ALDE. Anticipând, ele vor trebui să pedaleze pe ideea că lupta împotriva corupţiei cere şi dovezi, nu doar lozinci. De aceea, pare o provocare chiar mai mare, şi de altă natură, pentru partidele aflate la guvernare. Campania va fi însă anevoioasă. În primul rând, din cauza minciunii grosolane care domneşte la mai multe posturi TV fără a fi sanc­ţionată. În acest context, poate fi o primă temă pentru opoziţie să vadă ce se în­tâmplă cu CNA.

 

Președintele nu pare dispus să stea şi să asiste la victoria penalilor prin ieşirea din puşcării şi iertarea faptelor lor de co­rup­ţie. Îi dau încredere oamenii din stradă, a căror voinţă o evocă în faţa PSD. Cred că va fi obligat să nu renunţe la referendumul iniţiat, dacă nu vrea să conducă, de fa­ţa­dă, o Românie ieşită de pe orbita statelor de drept. Chiar dacă asta îl va costa, în ce­le din urmă, un referendum de sus­pen­da­re. Dar tocmai atitudinea de acum e șansa să-l treacă cu bine și să spere la un nou mandat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22