Jackie - un biopic fascinant

Ioana Moldovan | 07.02.2017

Neoficial, Jacqueline Kennedy Onassis a fost nu Prima Doamnă a Americii, ci Regina Statelor Unite. Familia Kennedy rămâne clanul cu sânge albastru al Americii, iar fascinația pentru fiecare membru care a purtat sau poartă acest nume nu a încetat niciodată.

Pe aceeași temă

 

În noiembrie 1963, atât asasinatul, cât și în­mormântarea preşedintelui american John F. Kennedy au fost transmise în direct la TV. Dacă vizita electorală la Dallas a fost urmărită în direct de ame­ricani, singurii interesați de agenda de zi a pre­șe­din­telui lor, funeraliile au fost o operațiune media la nivel mondial: NBC a trans­mis în direct în 23 de țări diferite, înclusiv Japonia și Uniunea Sovietică. Funeraliile au fost onorate de 220 de dem­nitari străini, dintre care 19 președinți și prim-miniștri, membri ai caselor regale din 92 de țări, 5 agenții in­ternaționale și un trimis al Sfântului Sca­un. O asemenea afluență n-a mai fost vă­zută de la funeraliile Regelui Edward VII al Marii Britanii, în 1910. Dar această imen­să co­regrafie nu este opera aparatului de stat american, ci este opera Primei Doam­ne, Jacqueline Kennedy. În orele care au ur­mat asasinării, Jackie – cum o alintau apro­piații - a dat dovată de mult curaj, sân­­ge rece, determinare și simț al istoriei. Fără ea, președinția lui JFK ar fi rămas undeva la coada istoriei, din lipsă de timp și oportunitate.

 

După mai bine de cinci decenii de la tragicele evenimente, re­gi­zorul Pablo Larraín ne oferă un portret al Primei Doamne, în filmul Jackie, lansat recent în întreaga lume şi nominalizat la trei Pre­mii Oscar. Scenariul inițial a fost con­ce­put pentru un miniserial HBO. Autorul, Noah Oppenheim, un cunoscut jurnalist, scriitor și producător TV american, s-a in­te­resat de evenimentele care au avut loc în cele patru zile - între 22 noiembrie 1963 (asasinarea președintelui Kennedy) și 25 noiembrie (fu­neraliile naționale, ur­mate de înhumarea la Cimitirul Ar­ling­ton). Scris de-a lungul a șase ani, sce­nariul do­rea să ofere o versiune cât mai aproape de realitate, inspirată din do­cu­mente, măr­tu­rii și unul din cele trei in­terviuri declasificate pe care doamna Ken­nedy le-a acordat în zilele ce au urmat asa­sinatului.

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-ioana-moldovanasdasdsa.jpg

Din 2010 până în toamna lui 2016, când fil­mul are premiera la Festivalul de la Ve­neția, proiectul se modifică continuu: mi­niserialul devine lungmetraj, actrița Ra­chel Weisz - propusă pentru rolul prin­cipal – renunță după ce ia sfârșit relația sa cu regizorul Darren Aronofsky, primul din­tr-o serie de regizori căruia li s-a pro­pus scenariul. Proiectul a ajuns și la Ste­ven Spielberg, pentru ca în final să fie pre­luat de regizorul chilian Pablo Larraín. Aces­ta din urmă a ajuns în atenția pro­ducătorilor după Premiul Juriului obținut la Festivalul de la Berlin în 2015, pentru filmul The Club, o poveste despre patru pre­oți catolici care se retrag să trăiască de­parte de lume, în încercarea de a găsi ier­tare pentru multele păcate comise, in­co­m­patibile cu statutul de om chemat să-L slujească pe Dumnezeu.

 

Natalie Portman, căreia filmul i-a adus anul acesta o nominalizare la Oscar pen­tru cea mai bună actriță într-un rol fe­mi­nin, a fost confirmată pentru rol de abia în mai 2015, deși încă din 2012 fusese abor­dată de producători. Portman, deținătoare deja a unui Oscar de interpretare pentru rolul principal din Black Swan (2011), este o alegere foarte inteligentă. Dincolo de imen­sul talent deja demonstrat și re­com­pensat, la data filmărilor avea vârsta bio­logică a personajului pe ca­re-l interpreta: 34 de ani.

 

Având o bogată experiență de analist și comentator po­litic, scenaristul Noah Op­pen­heim reușește un por­tret curajos, în­drăz­neț, pe muchie, al unei femei cul­tivate, lucide și puternice, cu un excepțional simț al istoriei. Filmul pune sub lupă cruda lume politică. Un președinte charismatic, mort tragic, trebuie înlocuit rapid de unul nou. E perioada Războiului Rece și America nu poate să pară, nici pen­tru o clipă, vulnerabilă. În această lume a masculilor politici, o femeie devine într-o clipă văduva imposibil de privit pentru că se încăpățânează să poarte hainele însân­gerate ce poartă încă semnele măcelului. Re­gina Americii, femeia care reușise în scurt timp să devină cea mai cunoscută so­ție de politician din lumea întreagă, ajun­ge într-o clipă o creatură ce trebuie as­cun­să, scoasă din avionul prezidențial pe ușa din dos, împreună cu sicriul în care zace cor­­pul soțului, cel mai important om al lu­mii libere cu doar câteva ore înainte. Nu exis­tă precedent și toți acești bărbați care vor să conducă destinele Americii sunt in­ca­pa­bili să decidă lucruri precum ordinea co­borârii din avion, ce trebuie făcut în orele ce urmează.

 

Filmul folosește ca linie centrală interviul acordat de doamna Kennedy în 29 no­iem­brie jurnalistului Theodore H. White de la revista Life. White era un cunoscut al fa­mi­liei Kennedy, jurnalistul fiind coleg de cla­să cu Joseph P. Kennedy Jr. (1915-1944), fratele cel mare al președintelui american, erou căzut la datorie în Franța. Întâlnirea care a durat câteva ore s-a finalizat cu un eseu de 1.000 de cuvinte pe care White le-a dictat la telefon și care au apărut în ediția Life din 6 decembrie 1963. Ulterior, o parte a întâlnirii a fost rememorată în paginile cărții sale In Search of History: A Personal Adventure (1978). Paginile scrise în prezența văduvei Kennedy au fost ul­te­ri­or donate Bibliotecii Kennedy în 1969, cu condiția de a fi accesibile publicului doar după moartea acesteia. Interviul re­a­lizat atunci rămâne în istorie drept In­ter­viul Camelot, cu trimitere la un musical po­pular atunci pe Broadway, despre Re­ge­le Arthur și cavalerii mesei rotunde. Ul­ti­mul song al spectacolului este citat la finalul articolului semnat de White: „Nu lăsa să cadă în uitare, că undeva, când­va, într-un moment feeric, acolo a fost Camelot“.

 

Filmul Jackie începe cu sosirea jur­nalistului. Cei doi stau față în fa­ță. Bărbatul nu îndrăznește să întrebe prea multe pentru că nu știe cum să împace calitatea sa de jurnalist, avid de fapte și istorie, și situația dramatică a persoanei cu care încearcă să realizeze o conversație demnă de arhive și marile biblioteci. Balansul subtil pe care Natalie Portman îl reușește este fascinant: un dans între femeia fragilă care și-a pier­dut bărbatul iubit și personajul public – femeia care timp de doi ani a mers mână în mână cu istoria, iar acum se vede scoa­să din joc. Ține de abilitatea ei de a trans­forma doi ani de prezidenție într-o eră glorioasă. Și reușește.

 

Jacqueline Kennedy n-a lăsat me­moria so­țului pe mâinile istoricilor, acei „oameni amari care-și dau cu părerea“. A îm­pachetat totul cu aceeași atenție și grijă pen­tru de­ta­liu care anterior, cu ocazia lu­crărilor de re­novare de la Casa Albă, au adus-o în fa­ța camerelor TV și apoi în ca­sele ameri­canilor. Ca și în cazul renovării reședinței președinților, Jackie a gândit fiecare de­taliu, transformând o în­mor­mân­tare dure­roasă într-un eveniment pentru pos­te­ri­ta­te, referință pentru viitor. Dacă n-ar fi fost ea, președintele Americii ar fi fost în­mormântat într-un cimitir din Broo­klyn. Informându-se din cronicile vremii legate de înmormântarea lui Lincoln, Jackie a ales un ceremonial demn de eroi de le­gendă. Calul înșeuat care urmează si­criul este unul dintre detaliile funeraliilor lui Lincoln (1865). Flacăra eternă, aprinsă de Prima Doamnă, este un alt detaliu gân­dit de ea și pus în practică.

 

Jackie este un biopic fascinant, care în­cearcă să lămurească măcar o fărâmă din acest personaj istoric feminin unic în is­toria Statelor Unite. În albumul de ab­solvire al liceului, tânăra scria: „sper nu­mai să nu ajung casnică“. Considerată de­butanta anului 1947, Jacqueline Kenne­dy Onassis, născută Bouvier, provine din­tr-o familie înstărită. Atât tatăl biologic, cât și cel vitreg au fost agenți de bursă. În timpul facultății, alege să petreacă un an la Paris și pentru că familia Bouvier este originară din Franța. Primul Bouvier a emi­grat în America în 1815, după înfrân­gerea lui Napoleon, al cărui fidel subor­donat era. Trei generații de descendenți mai târziu, unii Bouvier au încercat să de­monstreze relații de rudenie cu regii Fran­ței. Din păcate, bouvier înseamnă în limba franceză văcar și aceasta trebuie să fi fost și umila origine a familiei.

 

Și totuși, Franța este cea care dă tonul Jackie-Maniei. Aplaudată și ovaționată ca un star de cinema, doamna Kennedy ob­ți­ne din partea președintelui francez Char­les de Gaulle un lucru unic: Gioconda lui Da Vinci este împrumutată pentru o ex­po­ziție în SUA. A fost prima dată când aceas­tă comoară, atât de bine ancorată în cul­tu­ra franceză, părăsea teritoriul național.

 

Poate și de aici acest interes pentru femeia care într-o simplă viață a reușit să fie și soția celui mai influent om politic al mo­mentului (Kennedy), dar și a celui mai bogat om din lume, cinci ani mai târziu (Aristotel Onassis). Jackie O., cum o alin­tă americanii în continuare, continuă să fie un reper și model pentru femeile din lumea politică americană: stăpânire de si­ne, simț al prezentului și al istoriei, deter­minare, instinct de supraviețuire. În fil­mul Jackie, ea e excelent portretizată de Natalie Portman, care și-a studiat per­so­najul apelând la numeroasele înregistrări video existente și care reușește să com­pu­nă o partitură unică.

 

Pentru toți tinerii care studiază istoria și/sau politica, filmul este o șansă de a în­țe­le­ge că istorie nu sunt doar evenimentele pu­­se cap la cap, ci orice narațiune in­di­rec­tă, personală, care poate deveni – prin vo­in­ța și determinarea unei singure persoane - singurul fel de a relata acel eveniment.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22