Danilet: Dragnea dezinformeaza: doar minuta hotaririi trebuie semnata de judecatorii cauzei

Iulia Mincu | 14.02.2017

Judecatorul Cristi Danilet, fost membru CSM, sustine ca legea raspunderii magistratilor a fost data in 2004 si a fost modificata in 2006, iar magistratii se supun actualei incriminări privind abuzul în serviciu și, mai mult, ”pentru magistrați există infracțiuni speciale, cum ar fi „represiunea nedreaptă“.

Pe aceeași temă

 

 

 In interviul  acordat revistei 22,  Danilet spune ca ar fi necesara o discutie si despre raspunderea parlamentarilor  si a guvernantilor care dau legi  sau ordonante neconstitutionale.

 

In ce priveste afirmatiile lui Liviu  Dragnea ca hotarirea in dosarul ”referendumul” in care a fost  condamnat cu suspendare ar fi nula din cauza ca nu e semnata de unul dintre  judecatorii care au pronuntat-o, aceasta sunt dezinformari, spune Danilet.

 

”Deja am văzut dezinformări lansate pe piață cum că, în cazul unui binecunoscut politician condamnat definitiv anul trecut (Liviu Dragnea, n.r.), hotărârea acestuia ar fi nulă pe motiv că motivarea ei nu e semnată de unul dintre judecatorii care au pronunțat-o și care azi nu mai este judecător – or, legea spune clar că numai minuta hotărârii trebuie semnată de judecătorii cauzei, în timp ce motivarea trebuie semnată de președintele completului/instanței, atunci când unul dintre membrii completului a părăsit magistratura sau lumea asta”, declara Danilet in interviul pentru revista 22..

 

 Danilet  atrage atentie ca in sertarele parlamentului se afla proiecte de legi din ”martea neagra” care pina la urma vor ajunge la vot.

 

”Urmează, nici nu mă îndoiesc, resuscitarea ideii cu legea privind răspunderea magistraților, când, de fapt, o astfel de lege a fost dată încă din anul 2004 (atunci Consiliul Superior al Magistraturii s-a separat de Ministerul Justiției) și a fost modificată în anul 2006 (atunci s-a introdus răspunderea materială a magistraților) și apoi în 2012 (atunci s-a creat Inspecția Judiciară ca instituție distinctă și s-a dublat numărul de abateri disciplinare sancționabile). Și mai urmează ceva: am văzut câteva inițiative prin parlament cu privire la modificarea cadrului legal de sancționare a infracțiunilor de serviciu și de corupție - vă mai aduceți aminte de modificările din „marțea neagră“ sau din „joia neagră“?! Ei bine, acele proiecte nu sunt respinse definitiv, ci zac prin sertare și trebuie dat, până la urmă, un vot cu privire la ele. Dar mai sunt alte proiecte noi. Recent, am văzut unul privind incriminarea abuzului în serviciu comis de magistrați – nu îmi amintesc acum cine l-a inițiat, dar cu siguranță respectivul nu știe că magistrații se supun actualei incriminări privind abuzul în serviciu și, mai mult, pentru magistrați există infracțiuni speciale, cum ar fi „represiunea nedreaptă“.

 

Judecatorul Cristi Danilet este de parere ca ar fi necesaa  o discutie pe marginea raspunderii  palamentarilor sau a guvernantilor.

 

Mi-ar plăcea să se discute despre răspunderea parlamentarilor care au aprobat legi neconstituționale (iată, s-au dat 40 de decizii de neconstituționalitate numai pentru noile coduri intrate în vigoare fix acum trei ani) sau a guvernanților care dau ordonanțe neconstituționale ori care sunt retrase la o săptămână ori care sunt respinse în parlament - toate acestea înseamnă timp irosit, resurse consumate, prejudicii produse. Și poate ar fi timpul ca poporul român să afle că cele mai multe condamnări la CEDO le avem pentru legislația care încalcă drepturile omului și asta e simplu de verificat: pe site-ul echr.coe.int, la rubrica de Statistici, avem încălcările în funcție de articol de când s-a înființat Curtea de la Strasbourg până la sfârșitul anului trecut. Ei bine, am constatat că cele mai multe hotărâri împotriva României sunt în număr de 466 pentru protecția proprietății... În era digitalizării, oamenii nu mai pot fi prostiți nici cu populisme ieftine, nici cu televiziuni de partid”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22