Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Bucureşti 2000 după 20 de ani
2017-02-21
0
În septembrie trecut s-au împlinit două decenii de la decernarea premiilor la concursul de urbanism pentru zona centrală a Capitalei. La vremea respectivă, odată cu selecționarea de către juriul internațional a celor mai bune propuneri, părea că nimic nu mai împiedica remodelarea ansamblului, vital pentru București.

După cum se constată azi, nu s-a întâmplat așa. Inițiatorii manifestării, preocupați imediat după 1989 să se delimiteze de proiectul dictaturii, și-au schimbat radical poziția după zece ani. Aceiași decidenți au anulat toate eforturile (organizatorice, materiale, inclusiv cele financiare) dedicate unui demers planificat, favorizând, în schimb, o politică aleatorie a investițiilor centrale. Efectele acestei alegeri n-au întârziat să apară, afectând funcționalitatea, confortul urban și, finalmente, valoarea, nu numai culturală, a Capitalei istorice.

 

Noul centru civic în 1990

 

În ultima perioadă a administrației co­mu­niste, Capitala a fost supusă unor trans­for­mări substanțiale. Populația se triplase, mo­dificându-și radical structura prin re­dis­tribuirea și reducerea ponderii bu­cu­reș­tenilor.1 Dar, deși ajuns al doilea oraș ca mă­rime din sud-estul european, Bu­cu­reş­tiul nu mai avea strălucirea și atracția de dinainte de război. Fondul clădit se ex­tin­sese preponderent spre periferii, in­clu­zând cartiere-dormitor și complexe de in­dustrie grea și prelucrătoare. În schimb, cu câteva excepții, zona centrală a rămas la nivelul antebelic din punct de vedere can­titativ, programatic și funcțional. Prin­cipalele minusuri priveau profilul func­ţio­nal, valențele de reprezentare, precum și in­frastructura. Administrația, cumva con­ști­entă de situație (dovadă studiile, pro­iec­tele și cartările executate)2, a acționat însă abia când i-a permis sistemul decident, con­trolat de șeful statului. Chiar și atunci, din cauza caracterului personalizat al so­lu­ției, intervenția, în loc să atenueze, mai de­grabă a agravat problemele zonei cen­trale.

 

În mijlocul acesteia se crease un imens șan­tier. Noul Centru Civic, căci despre el este vorba, fusese dotat numai cu spații re­prezentative pentru conducerea de partid (unic) și de stat, precum și pentru ad­mi­nis­trația centrală. Puținele programe de in­teres general prevăzute (Biblioteca Na­țională, Complexul cultural „Cântarea Ro­mâniei“) nu se încheiaseră. În schimb, s-a construit un număr mare de blocuri cu apartamente și comerț la parter sub forma unei axe magistrale (pentru defilări și mitinguri), amenajate cu șiruri de plan­tații și fântâni. Acest nou ansamblu, care a tăiat orașul în două și a întors spatele Centrului Istoric, nu are decât minime con­tacte cu principalele cartiere și ma­gis­trale ale orașului.3 Din componența lui lip­seau funcțiuni tipice marilor metropole (sedii bancare și pentru societăți de asi­gu­rare, filiale ale marilor corporații inter­na­ționale, hotelerie și restaurație, galerii de artă și antichități, case de modă și comerț de lux etc.), precum și amenajări conexe aces­tor servicii (artă urbană, locuri de odih­nă și joacă, mobilier de informare/co­municare, stații de transport, parcaje și ga­raje etc.). În schimb, zona Noului Cen­tru Civic dispunea de o infrastructură edi­litară recentă, precum și de un mare te­ri­toriu liber, ușor accesibil și bine orientat.

 

Soluția tehnică

 

Ce era de făcut? Căderea dictaturii a dus la închiderea șantierelor din întreg orașul, inclusiv din Noul Centru Civic. Reacția fa­ță de proiectul care a chinuit un deceniu po­pulația îmbrăcase forme radicale, vi­zând chiar demolarea totală sau parțială a Casei Poporului. Pe de altă parte, Uniunea Arhitecților a insistat pentru racordarea proiectului ceaușist la noul context social-politic și tehnico-economic. Stimulată de colegi de-afară, a insistat pentru org­a­ni­za­rea unui concurs internațional, denumit (op­timist) București 2000, care să fur­ni­ze­ze necesara bază obiectivă.4 Pentru pro­fe­sioniști nu era niciun dubiu: Capitala avea nevoie de un ansamblu central pe măsură și trebuia să recupereze timpul pierdut în dotarea funcțională, oferind front or­ga­ni­zat de lucru sectorului edilitar și inves­ti­to­rilor imobiliari. În paralel, era de clarificat situația juridică și financiară a fondului locativ sacrificat, astfel ca teritoriul eli­be­rat prin demolările masive să poată fi ex­ploatat în interes general, reflectând vizi­u­nea unei viitoare societăți democratice, li­berale.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dersdsdsdser-1.jpg

Memoria fiinţei urbane, proiectul propus de Meinhard von Gerkan şi Joachim Zeis, care a primit premiul I în cadrul concursului Bucureşti 2000

 

Concursul, plasat sub patronajul pre­șe­din­telui republicii și finanțat din fonduri pu­blice5, a atras, prin tema-program, fondul de premiere, condițiile de participare și po­sibile oferte de lucru, un mare număr de participanți din țară și străinătate. Ju­riul concursului, format din personalități recunoscute pe plan internațional, a oferit garanția necesară pentru o selecție pro­fe­sio­nistă. Rezultatele jurizării și aprecierea cri­tică a proiectelor premiate au fost ar­gu­mentate în expoziția organizată la Casa Po­porului și într-un impozant catalog al con­cursului. Drept care, noua administrație ins­talată în 1996 a continuat acțiunea, apre­ciind gospodărește raportul dintre efor­turi și avantaje. Pregătirea imple­men­tării concluziilor concursului a presupus măsuri legislative, organizatorice și finan­ciare. Ansamblul central a fost declarat obi­ectiv de interes național, fiind men­țio­nat în Planul Urbanistic General. În cola­borare cu Primăria Municipiului Bucu­rești, s-a înființat o Agenție de Dezvoltare Urbană și s-au alocat fonduri guver­na­men­tale pentru studii conexe (în primul rând, pentru cadastrare).6 Împreună cu echi­pa premiată s-a făcut lobby prin au­dieri la Comisia de Urbanism a PMB, prin con­ferințe tematice în fața Consiliului Ge­neral, prin proiecte de școală la IAIM, ur­mate de expoziții și dezbateri publice.

 

Intervenţia politică

 

La următoarea schimbare de guvern, im­plementarea concluziilor concursului Bu­curești 2000 se afla în linie dreaptă. De­mersurile pregătitoare erau în derulare, la Ministerul Lucrărilor Publice și al Ame­na­jării Teritoriului (restructurat, re­de­nu­mit) și Primăria Municipiului Bu­cu­rești fuseseră incluse persoane implicate în or­ga­nizarea competiției internaționale. Po­tri­vit uzanței, noul guvern a suspendat ime­diat o serie de acte normative ale pre­ce­den­tei administrații pentru punerea de acord cu propriul program (sic). Între aces­te ac­te era și baza legală pentru tra­ducerea în realitate a concursului. Dez­bătută din nou în parlament, comisiile de resort, în frun­te cu noua majoritate, au con­tinuat critica la adresa ei. Argumentele majorității par­lamentare au ocolit as­pec­tele tehnice și ur­banistice, prioritare în acest caz. În final, raportul (de respingere) a fost amânat pâ­nă la finele legislaturii, poate în speranța (naivă) că guvernul va adu­ce modificări ori va veni cu alt act nor­mativ. Cum mi­nis­terul de specialitate a modificat numai jumătatea din OG privind Centrul Istoric, restul actului a fost res­pins definitiv.7

 

În fapt, concursul Bucureşti 2000 a fost eli­minat de pe agenda administrației pu­bli­ce, Capitala fiind lipsită și azi de prin­cipalul său ansamblu central. Întreg te­ri­toriul a fost lăsat în voia întâmplării, atât din punct de vedere al clarificării sta­tu­tu­lui de proprietate, al eventualelor corec­turi urbanistice, cât și ca front organizat de lucru.8 Marii investitorii s-au reorientat spre alte orașe, în timp ce restul a început să vâneze amplasamente în orașul vechi, deloc pregătit sub aspectul infrastructurii edi­litare, al rețelei de transport, al regi­mu­lui de înălțime și al vecinătăților func­țio­nale. La insistențelor acestora au fost nu­an­țate unele articole din Legea urba­nis­mu­lui și s-a renunțat la autorizarea di­rec­tă, apelându-se frecvent la prevederile PUG de avizare prin PUZ simplificat. În­tâmplător sau nu, intrarea în vigoare a legilor privind retrocedarea imobilelor în­sușite abuziv de statul comunist le-a venit în ajutor.9 O parte dintre clădirile îna­po­ia­te foștilor proprietari, aflate în perimetrul central, au furnizat, prin demolare, am­pla­samentele căutate. Devenit o sursă de câștig (prin despăgubirile plătite de stat și prin „piața“ drepturilor litigioase), pro­ce­sul de retrocedare a stimulat înmulțirea abu­zurilor imobiliare, cu efectele inerente vi­zibile. În locul unui demers planificat în­tr-un șantier deschis, ultima administrație publică a preferat să cedeze orașul cons­ti­tuit intervențiilor imobiliare întâm­plă­toa­re. Totul s-a petrecut puțin transparent, în situația ieșirii din valabilitate a unui PUG afectat de „urbanismul deroga­to­riu“.10

 

Bucureşti 2000: o şansă ratată

 

Concursul internațional București 2000 a fost un eveniment care a avut, dar mai pu­tea avea urmări importante nu numai pen­tru producția de arhitectură din România. Până în prezent, nu numai din ignoranță, aceasta nu s-a distins în mod deosebit pe continent. Cu câteva excepții: în perioada interbelică, când au fost remarcate unele clădiri moderne din Capitală și de pe Li­to­ral, apoi, în anii ’60, când au atras atenția câteva ansambluri urbane bucureștene și, în lumea turistică, stațiunea Mamaia. Vi­zionarea sitului competiției a permis mem­brilor juriului, precum și concurenților cu­noașterea arhitecturii bucureștene și din câteva orașe din țară. Iar participarea unor arhitecți români la concurs și la selecție a declanşat comparații, schimburi de cunoștințe, preluare de know-how, sti­mulând necesarul salt profesional. Pe de altă parte, evenimentul a introdus numele Capitalei în lumea proiectanților de pre­tu­tindeni, aceștia putându-se documenta suplimentar la administrația locală și în ministerul de resort. După cum difuzarea re­zultatelor și a premiilor prin catalogul fi­nal (prilej suplimentar de informare) a generat, fără îndoială, discuții în lumea pro­fesională.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dasdasdaserer-2.jpg

Zone înalte şi axa verde, proiectul propus de Franz şi Marina Echeriu, care a primit premiul al II-lea în cadrul concursului Bucureşti 2000

 

Continuarea lui era firească, aproape obli­ga­torie, reprezentând respectarea de către or­ganizatori a unui angajament public. Era justificată de răspunderea față de efor­turile depuse și fondurile consumate, pu­tând întrerupe nesfârșitul șir al con­cur­su­rilor „gratuite“, argumentate și pregătite superficial. Ar fi însemnat, de asemenea, ob­ținerea de importante beneficii din ex­ploatarea unor resurse specifice (teritoriu amenajat, industria de construcții, forța de muncă, expertiza locală). Prin inter­me­diul concurenților, s-ar fi atras atenția in­ves­titorilor imobiliari, a firmelor de cons­trucții, a băncilor de investiții și dez­vol­tare ș.a.m.d. asupra unei oportunități ra­ri­sime.11 Mult dorita primire în Uniunea Eu­ropeană ar fi permis, ulterior, accesarea avantajoasă de fonduri, e adevărat, în con­dițiile unor planificări și contabilități mi­nuțioase, pentru evitarea derapajelor. Pre­zența specialiștilor de peste hotare era de natură să grăbească transferul de infor­ma­ții, utilaje și materiale, încurajând con­co­mitent modificarea mentalităților curente și a disciplinei în sectorul edilitar. Nu în ultimul rând, implementarea concluziilor concursului ar fi schimbat imaginea cen­trală a Capitalei prin adăugarea unui an­samblu urban emblematic pentru România de azi.12 //

 

Note

 

1. După 1947, distrugerea elitelor din politică, economie, administrație, concomitent cu imigrarea rurală și dezvoltarea industriei grele au schimbat raportul dintre diferitele pături sociale. Ponderea bucureștenilor get-beget a devenit derizorie, a scăzut nivelul mediu de instrucție, cu efecte asupra atașamentului la biografia și valorile orașului.

 

2. Între altele, cercetările comandate de Comitetul de Stat pentru Economia și Administrația Locală (CSEAL) privind înlocuirea radicală a fondului locativ moștenit. În postbelic, orașul istoric era încă preponderent definit de arhitectura din perioada regalității, iar în momentul întocmirii studiilor tocmai erau reconsiderate valoric stilurile eclectice.

 

3. Un program derivat din formula marilor bulevarde pariziene, altoit cu conceptul magistralelor pentru procesiuni de masă, promovat de majoritatea dictaturilor din secolul XX. Așa se explică orientarea, izolarea, dimensiunile, arhitectura, dotarea și amenajările, chiar vegetația.

 

4. În jurul anilor 1990, Berlin, Beirut și București erau într-o situație comparabilă. Dispuneau de vaste teritorii devastate, potrivite pentru realizarea de ansambluri centrale reprezentative. În prezent, pe baza unor concursuri (Berlin Spreebogen) și a intervenției unor antreprenoriate public-private (Beirut Solidere) etc., respectivele ansambluri s-au încheiat.

 

5. După eforturi fără finalitate, abia apelul la președintele Ion Iliescu a permis concretizarea concursului. Apoi, guvernul condus de Nicolae Văcăroiu (HG 684 și 793 din 1995) a pus la dispoziție majoritatea fondurilor necesare organizării, lucrărilor juriului și premierii proiectelor selecționate etc. Alte fonduri au provenit de la Consiliul General al Municipiului București.

 

6. Ordonanța 129/1998 a guvernului condus de Radu Vasile a prevăzut înființarea în parteneriat public/privat a unei agenții specializate, potrivit modelelor din Europa. Aceasta trebuia să liciteze Planul Urbanistic Zonal (menționat în PUG), să urmărească întocmirea celorlalte documentații, să apeleze la consultanța premianților etc.

 

7. Actul normativ privind declararea ca obiectiv de interes național a Noului Centru Civic, lansat în legislatura anterioară, a fost combătut în comisii (ianuarie 2001), dar respins definitiv abia în noiembrie 2004 (Legea 539/2004). Ignorând garanția parteneriatului public-privat, parlamentarii puterii susțineau că actul stimula manipularea imobiliară, crea un monopol asupra teritoriului și îngrădea libera inițiativă.

 

8. După renunțarea fără explicații la concurs, administrația publică a încercat să atragă, fără succes, mari investiții străine, precum complexul Esplanada (Trigranit), mall-ul Dâmbovița Center etc. Numai Biserica Ortodoxă Română, căreia i s-a refuzat (între altele) amplasamentul potrivit în centru, a acceptat o amplasare periferică din teritoriu.

 

9. Pe problema corectării abuzurilor comuniste, parlamentul a emis numeroase legi, frecvent modificate și completate, s-au înființat structuri și agenții specializate (112/1995, 10/2001, 165/2013, 164/2014, 103/2016 ş.a.m.d.), consumându-se resurse enorme (legate de drepturile litigioase, titluri FP, Puncte Compensare etc.). Cu toate acestea, nici după un sfert de veac, nedreptățile nu au fost anulate, concluzia putând fi că puterea nu e interesată de demers din motive încă ignorate.

 

10. PUG-ul a intrat în vigoare în 2001. Deși se aprecia o valabilitate de un deceniu, numeroasele intervenții de modificare a prevederilor sale (însăși documentația invita spre formula „urbanismului derogatoriu“) i-au afectat substanța. Prelungirea Planului Urbanistic General până în 2018 (aproape încă un deceniu), în condițiile în care și legislația tehnică a fost deformată sensibil, se înscrie în aceeași „disciplină politică“ care a împiedicat încheierea ansamblului central.

 

11. După 2004, au existat (treptat mai puține) proiecte străine pentru București. Propunerile unor personalități (de la Meinhard von Gerkan până la Dame Zaha Hadid) au găsit doar amplasamente nepregătite în orașul vechi. Poate că altul ar fi fost deznodământul și altul câștigul, dacă s-ar fi plasat în zona Noului Centru Civic, amenajat potrivit viziunii concursului internațional.

 

12. Altfel decât capitalele vecine, doar București, prin abilitatea primăriei, a reușit să evite până la finele secolului XX intervenții edilitare de tip absolutist. Azi însă, alături de Ankara și Phenian, el deține unul dintre ultimele exemple de urbanism dictatorial. Concursul Bucureşti 2000 ar fi putut atenua, măcar vizual, diverse efecte ale aroganței comuniste. Renunțarea la el poate avea legătură cu intențiile urmașilor de a prezerva aidoma ansamblul.

TAGS : Bucureşti 2000 Meinhard von Gerkan Joachim Zeis IAIM
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
4949
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22