Academia nu se mai opune cadoului PSD - ALDE pentru Emil Constantinescu și oamenii săi

Dora Vulcan | 27.02.2017

Membrii ai Academiei Române care altădată criticau foarte aspru inițiativa PSD - ALDE de înființare a unui institut al Levantului pentru Emil Constantinescu și oamenii din jurul său, acum susțin proiectul - veritabilă sursă de sinecuri. Proiectul, susținut din bugetul Senatului, a fost întors de la promulgare de Klaus Iohannis.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 

Proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului se afla pe ordinea de zi a sedintei de marti a Comisiei pentru Cultura din Senat, dupa ce presedintele Klaus Iohannis l-a intors in noiembrie anul trecut spre reexaminare.  Proiectul a fost puternic criticat de Academia Romana anul trecut, insa dupa castigarea alegerilor de catre PSD, infiintarea Institutului, considerat o sinecura pentru oamenii din jurul fostului presedinte Constantinescu, si-a gasit sustinatori inclusiv printre membri Academiei, scrie Hotnews.ro.

 

 

 

 

 

Scrisoarea de sustinere a fost trimisa la sfarsitul saptamanii trecute lui Sorin Campeanu, presedintele Consiliului National al Rectorilor, intr-o actiune de lobby pentru viitoarea institutie. Scrisoarea preia o serie de argumente din expunerea de motive care insoteste proiectul de lege si pledeaza infocat pentru infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului. Semnatarii scrisorii scriu, intre altele in textul de sustinere:

 

 

 

 

“Apreciem iniţiativa profesorului Emil Constantinescu, preşedintele Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin, membru al Boardului WAAS, de promovare a proiectului unui institut dedicat culturii şi civilizaţiei Levantului care poate contribui la crearea unei noi culturi a păcii printr-un for al dialogului ştiinţific şi cultural. (…) considerăm că instituirea unui for de dialog intercultural, de reflecţie istorică şi de stimulare a cooperării, este mai necesară ca oricând. România are prin excelenţă vocaţia acestei iniţiative, fiind o civilizaţie situată la hotarul dintre Levant şi Europa, cu o tradiţională practică a negocierii punctelor de contact între cele două mari arii culturale, dar fără un trecut de asuprire sau conflict care să-i împovăreze misiunea.”

 

 

 

 

Scrisoarea de sustinere este semnata de mai multi academicieni, printre care Ionel Valentin Vlad, presedintele Academiei Romane, Victor Voicu, secretarul general al Academiei, acad. Mircea Dumitru, rectorul Universitatii din Bucuresti, acad. Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes Bolyai din Cluj si acad. Razvan Theodorescu, ministrul culturii intre 2000 si 2004. Pe lista semnatarilor se mai regasesc nume apropiate de fostul presedinte Emil Constantinescu: Zoe Petre, Vlad Nistor, Daniel Barbu. Fostii ministri ai educatiei, Remus Pricopie si Adrian Curaj se regasesc printre semnatarii scrisorii de sustinere ai Institutului promovat de fostul presedinte, Emil Constantinescu.

 

 

 

Academia Romana a desfiintat, intr-un punct de vedere oficial formulat pe data de 28 aprilie 2016 - când nu erau la putere PSD și prietenii lui Emil Constantinescu -  proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizatia Levantului.  

 -

 

 

Daca va trece de Senat, proiectul mai trebuie sa treaca si de Camera Deputatilor dupa care va merge la promulgare fara ca presedintele Klaus Iohannis sa mai poata intoarce inca o data legea in Parlament.

 

 

Proiectul de lege privind infiintarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost adoptat anul trecut de Parlament, insa presedintele Klaus Iohannis l-a intors in noiembrie 2016 spre reexaminare. 

 

 

Legea prevede ca acest institut, care trebuia sa inceapa sa functioneze pe 1 ianuarie 2017, se finanta din venituri proprii si din subventii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului Romaniei, fapt criticat de presedinte in cererea de reexaminare.

 

 

 

Proiectul de lege a fost initiat de 15 senatori, din care majoritatea de la ALDE (Anghel Cristiana-Irina, Banias Mircea Marius, Barbu Daniel-Constantin, Ehegartner Petru, Nistor Vasile, Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, Vosganian Varujan)  dar si de la PSD (Coca Laurenţiu Florian, Fifor Mihai-Viorel, Silistru Doina, Voinea Florea), doi de la PNL (Dobra Dorin-Mircea, Oprea Dumitru) unul de la UDMR (Tanczos Barna) si un neafiliat, Haralambie Vochitoiu.

 

 

articolul integral și scrisoarea prin care Academia desființa ideea unui astfel de institut, AICI

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22