Dragnea schimbă regimul politic, iar vechiul PSD nu este invitat

Dacă vă întrebați de unde și-au luat Drag­nea și Tăriceanu „ideile“ privind pro­gra­mul de guvernare, Fondul Suveran de In­vestiții, programul de dezvoltare locală sau creșterile de salarii din domeniul bugetar, con­co­mitent cu reducerea agre­sivă a taxelor și im­po­zi­telor, nu trebuie să vă ui­tați prea departe. Modelul lui Dragnea este Rusia lui Putin. Între 2005 și 2007, în­tr-o vreme în care Ro­mâ­nia se lupta cu reformele – mai ales cu celebrele ste­gu­lețe roșii din justiție –, Vla­dimir Putin lansa un program ambițios de „dezvoltare“ și modernizare care consta în reduceri de taxe și impozite (cotă unică de 13%, deduceri de impozite), con­co­mitent cu creșteri de salarii în educație și sănătate și investiții masive în cele două sectoare, o reformă administrativă și, evi­dent, modificarea legislației civile și pe­nale și a legilor justiției sub pretextul „de­sovietizării“. La capătul acestor reforme putiniste, guvernul a obținut controlul ferm asupra celei mai mari părți a eco­nomiei de stat (un obiectiv transparent în proiectul Fondului Suveran al gu­ver­nu­lui), a reușit să își asigure loialitatea com­pa­niilor private - încântate de relaxarea fis­cală și eliberate de intruziunile pro­cu­ro­rilor - și a majorității populației, care s-a bucurat de creșterea nivelului de trai. Cos­tul „dezvoltării“ Rusiei putiniste l-a re­pre­zentat diminuarea până la anihilare a drep­turilor și libertăților individuale fun­da­men­tale, o structură de putere ierarhică imună în fața legii, corupție ins­ti­tu­țio­na­lizată și un regim politic na­ționalist autoritar, susținut de o propagandă internă și externă agresivă, care are foarte multe trăsături în co­mun cu fascismul cor­po­ra­tist mussolinian.

Sub domnia lui Dragnea, asis­tăm la punerea în apli­care a unui program sis­te­matic de schimbare a re­gi­mului politic în România că­tre un regim oligarhic naționalist au­to­ritar, caracterizat prin corupție sistemică în sensul putinismului rusesc, totul făcut în numele „dezvoltării“ și creșterii ni­ve­lului de trai. Dacă l-ați auzit pe Tăriceanu luni, la întâlnirea cu primarii, postulând una dintre maximele acestei guvernări, potrivit căreia: „Dezvoltarea României tre­buie să se facă în pofida opoziției ins­tituțiilor de forță (adică DNA)“, devine mai limpede unde vor să ducă România ac­tualii guvernanți. Pentru a-și atinge acest scop este nevoie de izolarea administrației de stat locale și centrale de sfera de ac­țiu­ne a legii penale, anihilarea anticorupției și obținerea controlului asupra tribu­na­le­lor și curților de apel. Dezincriminarea abu­zului în serviciu, evocarea unei legi a răspunderii magistraților sau o legislație care „să distingă clar între legalitate și oportunitate“, pentru apărarea aleșilor loc­ali, și campania neobosită împotriva DNA și a Parchetului General au o singură finalitate: schimbarea fundamentală de regim politic.

În vederea atingerii acestui scop, PSD și aliații săi din PNL acționează de aproape zece ani, adică aproape din același mo­ment în care România devenea membră a UE. În același timp în care o minoritate re­formistă lucra la sin­cro­nizarea legislativă și instituțională a României cu Europa Oc­cidentală, în cercurile pesediste se for­mu­la un proiect naționalist reacționar și an­ti­european. Semnalul ideologic al restau­ra­ției l-a dat Adrian Năstase, iar Ponta și Dragnea, urmașii săi politici, nu au făcut altceva decât să încerce să îl ducă la în­deplinire. Dar acolo unde Ponta a eșuat, Drag­nea este pe cale să reușească.

Toți liderii politici importanți din România de după 1989 s-au bazat la un moment dat pe sprijinul „sistemului“, al rețelei de foști și actuali ofițeri ai serviciilor secrete. Ponta, care nu și-a clarificat niciodată le­gă­turile cu serviciile, nu a făcut excepție. Dragnea și camarila sa l-au acuzat pe Pon­ta că a eșuat tocmai pentru că s-a bazat prea mult pe „sistem“ și, tocmai de aceea, odată ajuns la putere, încearcă să facă lucrurile cu alți oameni. Dragnea a înțeles că nu poate schimba regimul din România cu aceiași oameni cu care a acționat Pon­ta. Astfel că a făcut singurul lucru pe care putea să îl facă: a trecut la restructurarea centrelor informale de putere din PSD. Prinși cu asaltul puterii împotriva justiției și cu lupta lui Dragnea cu DNA și cu Io­hannis, am trecut cu vederea cât de mult s-a schimbat PSD de la alegerile de pe 11 decembrie. În mai puțin de o lună, ul­ti­mele rămășițe ale cercului lui Ponta, în frunte cu acesta, erau îndepărtate din con­ducere sau izolate în funcții fără putere. Puțină lume a auzit în România de Nicolae Bădălău, baron de Giurgiu născut și făcut din contracte lucrative cu autoritățile lo­ca­le, dar domnul Bădălău este, de la sfârșitul anului trecut, președinte executiv al PSD. Încă și mai puțini au auzit despre baronul de Olt, Paul Stănescu, deși Stănescu a de­ve­nit omul-cheie din PSD, după cum aproape nimeni nu auzise nici de Sevil Shhaideh, nici de Sorin Grindeanu, îna­in­te ca PSD să îi propună pentru funcția de prim-ministru. Împotriva acestor „oa­meni de calitate politică și morală fa­bu­loasă de care nu a auzit nimeni“ s-a rid­i­cat Ponta prin bizara sa demisie în alb. În această poveste, Ponta nu reprezintă ge­nerația nouă, ci vechea gardă, care se ve­de îndepărtată de la putere de armata ne­cunoscută a baronilor de partid aflată sub comanda lui Dragnea. Cu aceștia vrea Drag­nea să transforme România într-o de­mocrație controlată ca în Rusia și s-ar pu­tea să reușească.