Ciolos, dupa discutia cu Juncker: Locul Romaniei in Europa depinde de gradul de ambitie

E.b. | 22.03.2017

Viitorul Romaniei in blocul comunitar depinde in primul rand de gradul nostru de ambitie si de credibilitate, afirma fostul premier Dacian Ciolos.

Pe aceeași temă

 

 

Am avut mai multe întâlniri la Bruxelles cu membri ai Comisiei Europene, întâlniri in cadrul cărora am abordat teme de actualitate pentru România, în contextul lansării dezbaterilor privind viitorul UE post-Brexit.


Am discutat cu Preşedintele Comisiei europene, Jean Claude Juncker despre cele cinci scenarii prezentate în Carta Alba privind viitorul Uniunii și am primit confirmarea că scenariul Europei cercurilor concentrice este văzut de Comisie într-un sens cât se poate de inclusiv și deschis statelor membre care îşi doresc mai multă integrare. Cu alte cuvinte, locul României în viitoarea UE va depinde de gradul de ambiţie, de credibilitate și de angajamentul pe care ni-l vom asuma ca stat membru responsabil al familiei europene, scrie Dacian Ciolos pe pagina sa de Facebook.

 


Am avut, de asemenea, o discuţie foarte bună cu comisarul Phil Hogan, responsabil pentru agricultură și dezvoltare rurală, în cadrul căreia m-am bucurat să constat susținerea sa pentru unele aspecte cheie ale Politicii Agricole Comune care sunt de interes special pentru România precum distribuţia echitabilă a fondurilor PAC atît intre statele membre cât și în interiorul statelor membre precum și măsuri de simplificare și de sprijin pentru micii fermieri.

 


O discuţie foarte utilă am avut și cu Vicepreședintele Valdis Dombrovskis, responsabil pentru zona euro și dialog social. Am convenit asupra ideii că România nu poate fi parte din grupul statelor membre de prim plan atîta timp cât rămîne in afara zonei Euro. Este nevoie ca România să îşi definească clar obiectivul de aderare la euro concomitent cu recredibilizarea politicilor fiscale și bugetare care sunt in acest moment sub atenta monitorizare a Comisiei în special din cauza riscurilor reale de depășire a deficitului bugetar peste limita de 3% dar și din cauza altor măsuri de creşteri nesustenabile a cheltuielilor publice.

 


Împreună cu comisarul Johannes Hahn am trecut în revistă măsurile constructive pe care România și Uniunea Europeană le-au realizat în ultimul an în relaţia cu Republica Moldova și am convenit că acestea trebuie să continue în vederea întăririi parcursului european al Republicii Moldova, în special prin dialogul si sprijinul direct fata de comunitățile locale.

 


Totodată, astăzi am avut o discuţie foarte bună cu comisarul pentru acţiune climatică și energie, în cadrul careia am discutat despre necesitatea continuării proiectelor energetice care asigură interconectivitatea României cu celelalte țări europene, inclusiv cu Republica Moldova.
 

Miercuri și joi voi continua seria de întâlniri din Bruxelles cu comisarii Frans Timmermans, Elzbieta Bienkowska, Jyrki Katainen, Gunther Oettinger, precum și cu Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani și negociatorul-șef al Comisiei pentru Brexit Michel Barnier, afirma Dacian Ciolos.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22