Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Ioana Bradea, lectură publică din romanul „Înalt este numele tău“
Humanitas - - - -
2017-03-27
Humanitas
0

Editura Humanitas vă invită marţi, 28 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o nouă seară de lectură publică, Dacă e marţi, scriitori îţi citesc. Ioana Bradea, deţinătoare a Premiului de debut al Uniunii Scriitorilor din România, va citi un fragment din noul său roman Înalt este numele tău, recent apărut la Editura Humanitas.

 

Pornind de la istoria şi legendele medievale ale oraşului său natal, Bistriţa, Ioana Bradea reconstruieşte o poveste spectaculoasă, depănată pe rând de locuitorii acestei cetăţi „uitate de rege şi sfinţi“: un preot şi notar care consemnează în cronica sa zbuciumatele zile din preajma condamnării la moarte a fostului jude al oraşului, rebela Margareta — fiica noului jude, care încalcă normele vremii şi ale familiei sale pentru a-şi găsi ursitul —, un arhitect italian însărcinat cu renovarea catedralei, vegheaţi, cu toţii, de privirea unui enigmatic călugăr străin.
 

Înalt este numele tău este, poate, acea carte despre care autoarea spunea cândva că nu va reuşi niciodată s-o scrie, „o carte doar pentru Dumnezeu, o carte care să-l ajungă, să-l îndoaie, să-l mute din loc ca pe munţii din bobul de credinţă“.

 

Ioana Bradea s-a născut pe 19 octombrie 1975 la Bistriţa. A studiat vioara, timp de opt ani, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda“, şi apoi limbi străine la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu“ din Bistriţa şi la Universitatea din Bucureşti (Secţia portugheză–franceză). A publicat până acum două romane: Băgău (Editura Est, 2004), care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, şi Scotch (Editura Polirom, 2010). A muncit în Bucureşti, într-o piaţă şi apoi la o revistă de scurtă durată, în Bistriţa, prin fabrici şi uzine, ca translator, la un post de radio şi la o cafenea proprie etc. În prezent este căsătorită, are trei copii şi trăieşte la Bistriţa, unde lucrează la un cotidian online.

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prealabile prin Eventbook.

TAGS :
Comentarii
Total 0 comments.
Recomandari
1251
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22