Aleksandar Vucic a fost ales președinte al Serbiei din primul tur

E.b. | 03.04.2017

Aleksandar Vucic, actualul premier sârb, a câștigat din primul tur alegerile prezidențiale desfășurate duminică. Vucic a avut 10 adversari care, în timpul campaniei electorale, au reclamat deriva sa autoritară.

Pe aceeași temă

 

 

Aceste temeri nu au convins însă electoratul: potrivit datelor institutului de sondare a opinie publice Ipsos, omul forte al țării a obținut peste 55% din voturi, cu mult înaintea centristului Sasa Jankovic, creditat cu aproape 16%, transmite AFP, preluată de Agerpres.

 

 

Ascendentul asupra țării al acestui fost ultranaționalist în vârstă de 47 de ani, convertit la o politică de centru și apropierea de Uniunea Europeană și premier din 2014, nu pare să se fi erodat.

 

În prezent onorifică, funcția de președinte își va regăsi în următorii cinci ani, cu Aleksandar Vucic, importanța avută sub liberalul Boris Tadic (2004-2012). Noul prim-ministru va trebui să stea în umbra lui și să îi fie colaborator.

 

Duminică, venind să voteze chiar la deschiderea secțiilor, Aleksandar Vucic a apreciat ca "ridicole" acuzațiile de "autoritarism" formulate de o opoziție slabă și divizată.

 

În urma lui Sasa Jankovic, alți "mari" candidați din partea opoziției, care au lansat apeluri pentru a nu lăsa puterea în mâinile unei singure persoane, s-au mulțumit cu resturile.

 

Un alt centrist, Vuk Jeremic, a obținut 5,8% din voturi, iar ultranaționalistul Vojislav Seselj numai 5,4%. Provocările misionarului "Marii Serbii" nu mai găsesc ecou în rândul populației. În timpul campaniei, el a explicat că a amplasa câmpuri de mine la graniță pentru a-i împiedica pe migranți să intre în Serbia i se pare o idee bună dacă gardurile de sârmă ghimpată nu sunt suficiente.

 

Celălalt învingător al alegerilor este Luka Maksimovic, un student la Psihologie, care a încarnat un personaj fictiv și pitoresc "Beli", creat pentru a denunța corupția din politica sârbă. El s-a clasat surprinzător pe locul al treilea, cu 9,3% din voturi. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22