Atentate la biserici din Egipt în timpul slujbei de Florii; 36 de morţi; SI revendică atacurile

E.b. | 09.04.2017

Cel puțin 36 de persoane au fost ucise de o explozie care a avut loc duminică într-o biserică coptă din nordul Egiptului, în timp ce era celebrată slujba de Florii, anunță CNN, care citează presa locală. La scurt timp, o altă explozie s-a produs în fața catedralei copte din orașul Alexandria.

Pe aceeași temă

  

 

 

UPDATE: Statul Islamic a comis cele două atacuri cu bombă din Egipt de duminică, în ziua Floriilor, soldate cu cel puţin 36 de morţi şi peste 100 de răniţi, a anunţat Amaq, agenţia de presă afiliată grupării jihadiste, transmite Reuters.

 

O grupare care aparţine Statului Islamic a comis cele două atacuri în biserici din oraşele Tanta şi Alexandria”, potrivit Amaq.

 

UPDATE: La scurt timp după aceată explozie, o alta s-a produs în fața catedralei copte din orașul Alexandria. Un bilanţ provizoriu, indică șase morți și peste 65 de răniți la Alexandria

 

Între timp, la Tanta, orașul unde s-a produs prima explozie, bilanțul morților ar fi ajuns la 30. În total, cele două acte teroriste s-ar fi soldat cu 36 de morți și peste 90 de răniți, conform Digi24.

 

Patriarhul Theodoros al II-lea se afla în interiorul catedralei în momentul în care a avut loc explozia, potrivit CNN.

 

UPDATE: Cel puţin 28 oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi. Momentul deflagraţiei a fost surprins de camerele televiziunilor care transmiteau în direct. Explozia a avut loc într-un lăcaş religios creştin din localitatea Tanta, situată la aproape 100 de kilometri de capitala Cairo, conform Digi24.

 

În biserică se aflau zeci de creştini copţi, minoritate religioasă din Egipt.

 

Sunt şi martori care spun că ar fi avut loc două explozii

 

UPDATE: Bilanțul morților - care inițial a fost de 13, apoi de 15 - a urcat la 21. Ulterior, numarul celor ucişi de explozie a ajuns la 26, conform Digi24.

 

De asemenea, cel puțin 40 de persoane au fost rănite în biserica Mar Grigis din Tanta, o localitate aflată la 96 de kilometri nord de Cairo, anunță publicația al-Ahram

 

Copții din Egipt, care țin de Biserica Ortodoxă din Alexandria, sunt cea mai mare comunitate creștină din Orientul Mijlociu. Comunitatea lor a mai fost vizată și în trecut de atentate sângeroase. Cel puțin 25 de oameni au murit și 49 au fost răniți în decembrie, după ce o bombă a explodat în cea mai mare catedrală coptă din Cairo. Multe dintre victime au fost femei și copii. Acesta era considerat unul dintre cele mai sângeroase atentate care au vizat comunitatea creștină din Egipt, o comunitate care s-a confruntat cu persecuții și discriminare, mai ales de la îndepărtarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak, menționează CNN, preluat de Digi24.

 

Creștinii copți reprezintă aproape 10 la sută din populația de 91 de milioane de locuitori a Egiptului. Ei își bazează credința pe învățăturile apostolului Marcu, care a introdus creștinismul în Egipt.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22