Rusia și Iranul amenință SUA pentru atacarea SUA. Analiștii spun că amenințarea e retorică

Dora Vulcan | 10.04.2017

Rusia şi Iranul ameninţă Statele Unite că vor răspunde în forţă oricărei noi agresiuni asupra Siriei. Avertismentul vine într-o declaraţie comună a forțelor militare din Rusia, Iran și a milițiilor care îl sprijină pe Bashar al-Assad.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Potrivit agenţiei Reuters, oficialii militari spun că prin raidul militar de vineri, Washingtonul a trecut orice linie roşie, iar dacă acest lucru se repetă nu va rămâne nepedepsit.

 

La rândul său, ambasadorul rus la Londra sugerează că ne putem găsi în faţa unui război în toată puterea cuvântului dacă Washingtonul va da vreun ultimatum Kremlinului în ce priveşte conflictul sirian.

 

Intervievat de Dig 24 asupra amenințării lansate de cele două state, analistul Hari BUcur Marcu a spus că amenințarea este una pur retorică, fără nicio substanță bazată pe realitate. 

 

***

 

La cererea Rusiei, Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit vineri. Putin, la rându-i a convocat pentru vineri seara o reuniune a consiliului propriu de securitate pentru a discuta despre atacul aerian al SUA în Siria, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

 

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă vineri, de la 15.30 GMT (18.30 ora României), pentru a dezbate atacurile aeriene punitive aplicate de Statele Unite împotriva regimului de la Damasc, la trei zile după un atac chimic în provincia Idlib soldat cu 86 de morţi.

 

 

Discursul SUA

 

"Comunitatea internaţională şi-a exprimat în nenumărate rânduri revolta faţă de atacurile cu arme chimice ale regimului Assad. Comisia de anchetă a probat dincolo de orice dubiu că regimul sirian a folosit arme chimice împotriva propriului popor în nenumărate rânduri. Joi a lansat un nou atac, ucigând zeci de sirieni în cel mai brutal mod.

Assad a crezut că poate scăpa nepedepsit deoarece a ştiut că Rusia îi va lua apărarea. Cum comunitatea internaţională n-a reuşit să ia o poziţie fermă, Statele Unite au decis să nu rămână indiferentă faţă de utilizarea de arme chimice.

Crimele împotriva umanităţii ale regimului Assad nu mai pot fi tratate prin cuvinte goale.

A fost timpul să spunem „Destul”.

A fost timpul să acţionăm, nu doar s-o spunem.

Bassar al Assad nu trebuie să mai folosească niciodată arme chimice.

Regimul sirian nu este totuşi singurul responsabil de atacul cu arme chimice.

Guvernul iranian poartă o vină grea. L-a sprijinit şi adăpostit pe dictatorul sirian ani la rând.

Guvernul rus poartă, de asemenea, o responsabilitate însemnată. De fiecare dată când Assad a depăşit limitele decenţei umane, Rusia l-a sprijinit. Sperăm să-l putem condamna, însă Rusia şi-a folosit dreptul de veto de şapte ori până acum. Întârzierea adoptării unei rezoluţii comune n-a făcut decât să-l întărească pe Assad. Rusia a fost însărcinată cu eliminarea tuturor armelor chimice din Siria, dar evident acest lucru nu s-a întâmplat, iar sirieni nevinovaţi continuă să fie ucişi în atacuri cu arme chimice. Să ne gândim la motivele posibile ale eşecului Rusiei de a elimina armele chimice.

Ar putea fi din cauza faptului că Rusia permite cu bună ştiinţă ca armele chimice să rămână în Siria. S-ar putea datora faptului că Rusia este incomptentă sau s-ar putea datora faptului că regimul Assad îi ia pe ruşi de proşti. Lumea întreagă aşteaptă ca Rusia să acţioneze cu responsabilitate  în Siria.

 

Statele Unite nu vor mai aştepta ca regimul Assad să utilizeze arme chimice fără să existe consecinţe. Acele zile au trecut. Acum trebuie să ne îndreptăm spre o nouă fază, aceea de a cauta o cale pentru a încheia acest conflict oribil.

Statele Unite au făcut o mişcare foarte temperată noaptea trecute. Suntem pregătiţi să facem mai mult, dar sperăm să nu fie necesar".  

 

 

Marea Britanie

 

„Regatul Unit sprijină atacul aerian al Statelor Unite, deoarece crimele de război trebuie să aibă consecinţe“.

 „Guvernul sirian trebuie schimbat, întrucât nu mai are legitimitate şi nu mai e reprezentantiv“.

 

 

Franța

 

„Assad nu a deviat niciodat de la obiectivul său final, şi anume aneantizarea pur şi simplu a tuturor celor care îi rezistă cu orice preţ“.

„Atacurile americane constituie un răspuns legitim la acest atac chimic, chiar şi un semnal important pentru viitor“.

„Franţa îndeamnă comunitatea internaţională să strângă rândurile în favoarea unei tranziţii politice în Siria“.

„Siria lui Assad este cel mai mare generator de terorism“.

 

 

 

Comunicatul Irakului

 

Ministerul irakian de Externe a condamnat utilizarea armelor chimice în Siria şi a îndemnat comunitatea internaţională la o anchetă în acest dosar.  

 

 

Intervenţia reprezentantului Rusiei

 

Reprezentantul rus Vladimir Safronkov a denunţat în faţa Consiliului de Securitate o „încălcare gravă a dreptului internaţional“.

„Statele Unite întăreşte terorismul internaţional“, a spus Safronkov.

„Reflectaţi asupra consecinţelor actelor voastre (...) nu aţi făcut decât să întrerupeţi un proces de pace (...) Îndemnăm Statele Unite să pună capăt acestei agresiuni“.

 

 

Japonia

 

„Utilizarea armelor chimice este inacceptabilă, oricare ar fi circumstanţele“

 

 

Suedia 

 

Intervenţia reprezentantului Suediei Olof Skoog s-a declarat prodund „atins“ de condoleanţele prezentate de celelalte ţări după atacul cu camion de la Stockholm.

El a plasat atentatul din capitala Suediei în contextul terorismului internaţional.

„A venit vremea să punem capăt războiului din Siria“, a declarat oficialul suedez. Suedia a fost, vineri, ținta unui atac terorist produs în centrul capitalei suedeze, soldat cu 4 morți și 12 răniți. 


 

 

TRANSMISIUNE LIVE

 

 

 Rusia şi-a suspendat acordul cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria.

 

Peskov a declarat că Rusia va menţine deschise canalele tehnice şi militare de comunicare cu Washingtonul, dar nu va face schimb de informaţii prin intermediul acestora.

 

"În urma atacului aerian american, riscurile (privind o coliziune între avioane ruse şi americane) sunt semnificativ mai mari", a declarat Peskov.

 

Atacul SUA în Siria a fost întreprins de fapt în interesul organizaţiei Statul Islamic (SI) şi altor grupări teroriste care operează în Siria, a acuzat acesta.

 

Trump face acum ce îi cerea lui Obama să nu facă. Mesajele de pe Twitter aduc aminte

 

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a atenţionat că Rusia percepe atacul SUA în Siria ca un act de agresiune împotriva aliatului său. "În condiţiile în care noi acordăm ajutor forţelor militare siriene în conformitate cu solicitarea care ne-a fost adresată de conducerea Siriei, Siria este aliatul nostru", a explicat Peskov.

 

Cu toate acestea, Dmitri Peskov a refuzat să comenteze posibilitatea ca forţele militare ruse să apere obiectivele militare siriene. "Această întrebare trebuie pusă colegilor noştri militari", a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus.

 

 

***

 

 

Președintele american Donald Trump a ordonat joi lovituri împotriva Siriei ca ripostă la presupusul atac chimic imputat "dictatorului Bashar al-Assad". Aceste lovituri, prima operațiune militară a SUA împotriva regimului sirian, au fost efectuate cu "59 de rachete de croazieră" Tomahawk, a indicat Casa Albă, precizând că acestea au vizat baza aeriană Shayrat "asociată programului" de arme chimice al Damascului și "direct legată" de evenimentele "oribile" de marți. 

 

 

Atacul a avut loc la ora 3:40, ora Siriei.

 

Lovitura a fost efectuată cu „59 de rachete”, a arătat un responsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este „asociată” programului sirian de arme chimice și direct legată de evenimentele „oribile” de marți.

 

Potrivit CNN, atacul, lansat la ordinul președintelui Trump, a țintit baza aeriană a guvernului sirian din vestul Siriei unde se află avioanele care au întreprins atacurile chimice.

 

Un purtător de cuvânt al Pentagonului spune că forţele americane au anunţat forţele ruse înainte să lanseze atacul cu rachete asupra bazei siriene şi nu au lovit sectoare ale bazei în care s-ar afla ruşi.

 

 

  • Armata siriană a anunțat că loviturile americane împotriva unei baze aeriene din centrul Siriei s-au soldat cu șase morți și cu importante pagube materiale, fără a preciza dacă victimele sunt din rândul civililor sau al militarilor. Nouă avioane siriene au fost "distruse" în atacul american împotriva aerodromului Shayrat, a anunțat vineri televiziunea rusă Rossia 24, conform Agerpres, care a difuzat și imagini de la baza siriană vizată. Televiziunea siriană de stat a catalogat vineri drept ”agresiune” atacurile americane asupra unei baze aeriene a regimului, iar o sursă militară a evocat ”pierderi”, transmite AFP. ”Agresiune americană vizând ţinte militare siriene cu mai multe rachete”, a relatatat postul tv imediat după ce americanii au anunţat atacul. ”Una dintre bazele noastre aeriene din centrul ţării a fost vizată (vineri) în zori de o rachetă trasă de Statele Unite, provocând pierderi”, a semnalat apoi o sursă militară citată de televiziunea de stat, fără să precizeze dacă este vorba despre pierderi umane sau materiale. ”Această agresiune americană are loc după o campanie mediatică de denigrare purtată de ţări (...) după ceea ce s-a petrecut la Khan Sheikhoun”, a anunţat agenţia oficială Sana.

 

 

  • Opoziţia siriană saluta atacul american şi îndeamnă la noi astfel de acţiuni, conform Reuters.

 

 

  • Comisia Europeană a fost informată de SUA în legătură cu atacul şi spune că acesta a fost limitat şi a avut ca scop împiedicarea unor noi atacuri chimice, transmite Reuters. Prima reacţie a preşedintelui Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker afirma că "înţelege eforturile de a împiedica viitoare atacuri chimice în Siria", conform Reuters.

 

 

  • Ministrul rus al Apărării compara atacul american cu rachete din Siria cu bombardamentele din Iugoslavia, Irak şi Libia.  Loviturile SUA din Siria au distrus aproape în totalitate baza aeriană vizată, situată lângă orașul Homs, și au ucis patru militari sirieni, a anunțat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, DPA și Reuters, preluate de Agerpres. "Avem confirmarea morții a patru militari, între care și un general de brigadă din forțele aeriene siriene. Aeroportul a fost distrus aproape în totalitate: pista, depozitul de combustibil și clădirea apărării aeriene au fost pulverizate", a declarat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO. Zeci de militari au fost de asemenea răniți, a afirmat el pentru DPAAtacul american asupra Siriei este „un act de agresiune împotriva unui membru ONU”, a declarat președintele comisiei pentru apărare și securitate din Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului rus, Viktor Ozerov. El a mai spus că Moscova va cere o întrunire de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta această situație. Este prima reacție a unui oficial rus, după atacul american din noaptea trecută   

 

 

 

 

 

 

59 de rachete au lovit baza care a lansat atacul chimic de zilele trecuteEste primul atac american îndreptat direct împotriva regimului Assad

 

 

Atacul Statelor Unite a fost un răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar al-Assad.  

 

Statele Unite au mai lansat lovituri aeriene asupra Siriei, încă din septembrie 2014, în timpul președintelui Barack Obama, dar ca parte a coaliției anti-ISIS și până acum țintiseră numai grupările teroriste, nu și forțele guvernamentale siriene

 

 

   

 

  • Președintele american, Donald Trump, l-a informat personal pe omologul său chinez, Xi Jinping, aflat în vizită în SUA, de lovitura pe care a ordonat-o contra regimului sirian, potrivit unui responsabil american, citat de AFP. Donald Trump și președintele chinez s-au întâlnit joi pentru prima dată față în față, la reședința din Florida a miliardarului american. Discuțiile între cei doi lideri vor continua vineri.

 

 

  • Unii congresmeni acuză că atacul ordonat de președintele Trump a fost ilegal, întrucât nu a avut aprobarea Congresului. În replică, reprezentanți ai Casei Albe au declarat că unii lideri ai Congresului au fost informați în legătură cu atacul.  De asemenea, potrivit unui oficial citat de CNNpreședintele Trump s-a bucurat de sprijinul mai multor țări pentru acțiunea pe care a ordonat-o.

 

 

  • John McCain il laudă pe Trump - Senatorul republican John McCain, care nu a ezitat să-l critice cu alte ocazii pe Donald Trump, a lăudat de această dată acțiunea președintelui, considerând că în felul acesta a fost transmis un mesaj puternic către regimul de la Damasc.

 

  • Armata americană a contactat armată rusă înaintea acestui atac, dar președintele Vladimir Putin nu a fost informat personal, a declarat secretarul american de stat, citat de CNN. „Credem că atacul a fost proporțional”, a spus el. Armata SUA a informat forțele ruse înainte de loviturile asupra bazei aeriene siriene și nu a vizat acele secțiuni ale obiectivului unde rușii erau considerați a fi prezenți, a precizat ulterior și purtătorul de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis, citat vineri dimineața de Reuters. Davis a declarat că armata SUA a avut „multiple” conversații, joi, cu forțele ruse înaintea atacului, folosind o linie de comunicații stabilită anterior și care servea la prevenirea unei confruntări accidentale în Siria în timpul luptelor împotriva grupării Stat Islamic. Potrivit CNN, atacul a vizat cu precădere pistele, avioanele și depozitele de combustibil ale bazei.

 

 

 

 

 

***

 

 

Liderii UE și ai țărilor europene au comentat vineri riposta fermă a președintelui SUA față de atacul chimic al lui Bashar al Assad împotriva propriului popor. Tabloul comentariilor liderilor europeni dă măsura situației în care se află atât Siria cât și Europa în administrarea crizei refugiaților.

 

 

 "Statele Unite au informat Uniunea Europeană că este vorba de lovituri limitate care urmăresc să descurajeze noi atrocități provocate de arme chimice", a precizat Juncker într-un comunicat. Acesta a insistat că "există o distincție clară între raiduri aeriene asupra unor ținte militare și folosirea de arme chimice împotriva civililor".

 

 

 

La rândul său, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că loviturile americane din Siria "ilustrează fermitatea necesară în fața atacurilor chimice barbare". El a adăugat că UE "va coopera cu SUA pentru a pune capăt brutalității din Siria"", într-un scurt mesaj difuzat pe Twitter, citat de AFP, transmite Agerpres.

 

 

 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat într-un comunicat că "regimul sirian poartă întreaga responsabilitate" a raidului american, amintind că Alianța nord-atlantică "'a condamnat în mod constant continuarea folosirii armelor chimice de către Siria, prin încălcarea normelor și acordurilor internaționale'".

 

 

 

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că atacul SUA asupra bazei militare siriene este de înțeles, dată fiind suferința poporului sirian. 'Atacul SUA este de înțeles dată fiind amploarea crimelor de război, dată fiind suferința persoanelor nevinovate și dat fiind blocajul din Consiliul de Securitate al ONU', a declarat Merkel, care a descris atacul american drept 'limitat și țintit'.

 

 

 

Ministrul italian de externe Paolo Gentiloni a apreciat că raidul american "limitat" constituie un răspuns adecvat la agresiunea siriană și un mijloc de descurajare a folosirii de arme chimice de către președintele sirian Bashar Al-Assad și nu trebuie perceput ca o etapă a unui proces de escaladare militară. În opinia sa, conflictul din Siria trebuie rezolvat prin "negocieri care să includă forțele regimului și ale opoziției, monitorizate de ONU și cu un rol decisiv și constructiv al Rusiei". El a adăugat că a discutat cu liderii Franței și Germaniei, care au împărtășit această poziție.

 

 

 

Potrivit agenției EFE, ministrul de externe suedez, Margot Wallstrom, a pledat vineri pentru o soluție politică a conflictului din Siria și a declarat că atacul american asupra bazei militare siriene de lângă orașul Homs ridică semne de întrebare de ordin juridic. 'Este important ca acțiunile să aibă o bază juridică. Bombardamentul generează îndoieli cu privire la compatibilitatea cu dreptul internațional. Din acest motiv, este nevoie ca această chestiune să revină în Consiliul de Securitate al ONU, care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru o soluție politică durabilă', a declarat Wallstrom pentru agenția TT. Ea a calificat atacul cu arme chimice drept 'demn de dispreț' și a subliniat că Suedia, membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, împreună cu alte nouă țări, au încercat joi noaptea să ajungă la un consens pe tema unei rezoluții care solicita deschiderea unei anchete asupra atacului cu arme chimice. 'Deplângem faptul că nu a existat un acord între membrii permanenți (ai Consiliului de Securitate — n.r.). Suntem pregătiți să continuăm acest demers', a adăugat Wallstrom, care a adăugat că 'a sosit momentul ca poporul sirian să-și decidă viitorul'.

 

 

 

Guvernul danez a calificat vineri drept 'necesar' bombardamentul american de vineri dimineață, iar executivul norvegian și-a exprimat la rândul său 'înțelegerea', potrivit EFE. 'Nu este vorba dacă atacul a fost sau nu o decizie inteligentă. Era un demers necesar al președintelui american Donald Trump și el l-a sprijinit', a declarat șeful diplomației daneze, Anders Samuelsen, care a susținut că Trump 'nu avea altă opțiune, dacă nu voia să ajungă în aceeași situație ca fostul președinte american Barack Obama și să-i dea o hârtie în alb președintelui sirian Bashar al-Assad'.

 

 

 

Și Norvegia a sprijinit atacul american din Siria. 'Situația este complicată, dar pentru partea norvegiană există înțelegere că a existat această reacție după atacul crud de la începutul săptămânii. Bombardamentul pare restrâns și concentrat asupra obiectivelor militare', a declarat ministrul de externe norvegian, Berge Brende, care a apreciat că regimul sirian 'are o lungă istorie' de atacuri asupra propriei populații, care include folosirea armelor chimice.

 

 

 

La rândul său, Elveția a lansat vineri un apel la evitarea unei escaladări militare în Siria. 'Elveția acordă prioritate unei soluții politice la criza siriană și va continua să sprijine eforturile pentru un dialog sub auspiciile ONU și care să fie dus la bun sfârșit de trimisul special al organizației pentru Siria, Staffan de Mistura', se menționează într-un comunicat al MAE elvețian. Elveția 'condamnă cu toată fermitatea' folosirea armelor chimice și amintește că un astfel de act reprezintă o crimă de război. Totodată, Confederația Helvetică a cerut 'o reacție concertată și rapidă' a Consiliului de Securitate al ONU și a solicitat tuturor părților implicate în conflict, 'îndeosebi guvernului sirian', să ofere acces pe teritoriul sirian 'Comisiei de Anchetă' care 'să investigheze faptele'.

 

 

 

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a atras atenția că nu este posibilă reglementarea conflictului din Siria în lipsa unui acord între SUA și Rusia, care în momentul de față este "extrem de departe", a transmis MTI. "Este în interesul Ungariei, al Europei și, cred eu, al întregii lumi să se încheie în cel mai scurt timp posibil un acord cu privire la reglementarea (situației) din Siria. În același timp, nu este prea pesimist să afirmăm că în momentul de față ne aflăm extrem de departe de un astfel de acord, având în vedere evenimentele din ultimii ani", a declarat presei șeful diplomației ungare, adăugând că Ungaria condamnă cu cea mai mare fermitate folosirea oricărui fel de armament chimic.

 

 

 

Atacul american asupra bazei aviatice siriene din provincia Homs ar putea constitui un semnal pozitiv și pentru Estonia, deoarece demonstrează fermitatea autorităților americane, a declarat vineri șeful diplomației estoniene, Sven Mixer, informează agenția locală de informații BNS. "Faptul că SUA reacționează repede la ceea ce se întâmplă în lume constituie un semnal pozitiv și pentru noi", a declarat ministrul de externe estonian. El a atras atenția că, dacă înainte, reprezentanta SUA la ONU, Nikki Haley, "a declarat că scopul direct al americanilor nu mai este înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad, acum atacul chimic l-a obligat pe președintele american Donald Trump să se reorienteze foarte repede".

 

 

 

"Fără îndoială, acest lucru le dă tuturor celor care vor avea de-a face cu Administrația Trump în diferite situații de criză semnalul că el poate acționa rapid și hotărât. Iar acest lucru, din punctul nostru de vedere, nu este un semnal rău", a explicat șeful diplomației estoniene. Sven Mixer a îndemnat de asemenea la elaborarea unei strategii ample pentru soluționarea crizei siriene. "Loviturile disparate, oricât de puternice ar fi acestea, nu sunt suficiente pentru o soluționare definitivă a acestui conflict. Nici acum nu sunt motive să sperăm că Bashar al-Assad se va preda. Acum trebuie venit cu o amplă și serioasă strategie în plan militar și politic", a adăugat ministrul estonian.

 

 

 

 

***

 

Abia după ripsota SUA, România a condamnat și ea prin vocea MAE atacul chimic al lui Assad, cu jumătate de gură și mai mult afirmându-și solidaritatea față de parteneri și prea puțin față de victime. 

 

 

***

 

 

Ministerul Sănătăţii de la Ankara a anunţat joi după-amiază că testele efectuate pe victimele atacului chimic sirian demostrează expunerea la gaz sarin în provincia Idlib.

 

De asemenea, un număr de 31 de civili sirieni primesc îngrijiri medicale în spitalele turceşti, iar trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost aduse peste graniţă din Siria, transmite Reuters, preluat de News.ro.

 

 

 ”Pe baza rezultatelor testelor, am detectat în pacienţi dovezi care ne determină să credem că au fost expuşi la substanţa chimică cunoscută drept sarin”, se arată într-un comunicat al ministerului Sănătăţii.

 

De asemenea, bilanţul atacului ”chimic” a crescut la 86 de morţi îm oraşul sirian Khan Sheikhoun.

 

”Sunt 30 de copii şi 20 de femei printre victime”, un bilanţ în creştere din cauza decesului unor răniţi grav, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

 

Aceste zeci de persoane, între care se află şi copii, care prezintau convulsii şi dificultăţi în a respira, cărora li s-a administrat oxigen, au murit în urma unui raid aerian care a avut loc marţi, la Khan Sheikhoun, un fief rebel şi jihadist în nord-vestul Siriei.

 

Potrivit medicilor de la faţa locului, simptomele pacienţilor sunt similare celor constatate la victime ale unui atac chimic - pupile dilatate, convulsii şi prezenţa unei spume la gură.

 

Atacul a provocat un val de indignare la nivel internaţional, iar mai multe ţări occidentale au acuzat regimul lui Bashar al-Assad.

 

După ce Damascul a fost arătat cu degetul, Moscova a catalogat drept ”inacceptabil” un proiect de rezoluţie, care condamnă atacul chimic, prezentat la ONU de către Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit. 

 

 

***

 

 

O imagine a făcut joi înconjurul planetei și al televiziunilor de știri.  Un tată își ține în brațe gemenii de 9 luni. Și ei și soția au murit în atacul chimic declanșat în urmă cu două zile de regimul Bashar al-Assad. În atac au murit și cei doi frați ai săi și toți copiii lor.  E singurul supraviețuitor.

 

 

Victime ale atacului cu gaz sarin, declanșat în urmă cu două zile de Bashar al Assad împotriva propriului popor. În atac au murit până acum 85 de persoane, alte sute sunt afectate de inhalarea de gaz sarin. Cele mai multe victime sunt copii. Tânărul din imagine și-a pierdut întreaga familie: copii, soție, frați, copiii fraților. A rămas singurul supraviețuitor.

Tusk, Mogherini, Trump au reacționat miercuri și joi mai ferm decât de obicei. Impresionat de imaginea copiilor, victime ale atacului Trump a amenințat că ia singur situația în mâini dacă ONU nu intervine. 
Cel mai probabil, după îngroparea ultimelor victime, Siria va reveni la situația sa de ”normalitate” iar omenirea va uita de cei pentru care, preț de o clipă, s-a oprit în loc indignată.

 

 

 „Va arat dovezi incontinuu, dar stiti ceva? Nimanui nu ii pasa si nimeni nu face nimic. Va cer sa puneti presiune pe guvernele voastre, puneti presiune pe oricine, dar, va rog, ajutati-ne!”, a scris pe Twitter jurnalistul Asaad Hanna, cel care  a distribuit si fotografia tanarului tata, distrus de durere, potrivit metro.co.uk.  

 

 

 

 

 

 

***

 

 

Statele Unite vor lua măsuri unilaterale în Siria, în cazul în care ONU nu va reuși să răspundă la presupusul atac chimic, soldat cu cel puțin 86 de morți, între care 30 de copii, a avertizat miercuri ambasadoarea americană la Națiunile Unite, Nikki Haley.  

 

 

 

 

"Când Națiunile Unite eșuează în mod constant în misiunea lor de acțiune colectivă, există momente în viața statelor când suntem obligați să acționăm noi înșine", a insistat Haley, în timpul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate asupra atacului de la Khan Cheikhoun, un mic oraș din provincia rebelă Idlib, în nord vestul Siriei.

 

 

 

Haley a ținut totuși să explice ceea ce înțelege ea prin acțiune unilaterală, fiind vorba de una dintre cele mai puternice declarații ale SUA de o lungă perioadă de timp cu privire la conflictul sirian.

 

 

 

Administrația Barack Obama a refuzat întotdeauna o acțiune militară într-o manieră unilaterală, privilegiind calea rezoluțiilor ONU împotriva regimului sirian și o coaliție internațională împotriva jihadiștilor. Ea a încurajat întotdeauna căutarea unei soluții politice și nu militare la conflictul din Siria.

 

 

 

Administrația Donald Trump nu a formulat încă o strategie clară privind cel mai bun mod de a pune capăt conflictului sirian.

 

 

 

Donald Trump, a declarat miercuri la Washington că presupusul atac chimic comis cu o zi înainte în Siria a "depășit multe linii", o aluzie la faimoasa "linie roșie" pe care și-a stabilit-o predecesorul său Barack Obama împotriva regimului sirian în cazul recurgerii la arme chimice, transmite Reuters. 

 

 

În deschiderea conferinței sale de presă alături de regele Abdullah al II-lea, liderul de la Casa Albă a denunțat "un atac chimic atroce" împotriva "oamenilor nevinovați, a femeilor, copiilor mici și chiar a frumoșilor bebeluși".

 

 

 

"Moartea lor reprezintă un afront la adresa umanității. Aceste acte odioase comis de regimul Al-Assad nu pot fi tolerate", a spus președintele american.

 

 

 

Donald Trump a anunțat că "atitudinea sa față de Al-Assad s-a schimbat"

 

 

 

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a cerut miercuri seară Rusiei "să se gândească bine" la sprijinul acordat regimului sirian, la o zi după un "oribil" presupus atac chimic care a provocat indignare internațională și amenințări din partea lui Donald Trump.

 

 

 

"Este timpul ca Rusia să se gândească bine cu adevărat la continuarea sprijinului lor acordat regimului Bashar al-Assad", a avertizat șeful diplomației americane într-un foarte rar comentariu în fața presei la Departamentul de Stat.

 

 

 

Secretarul de stat american, care urmează să efectueze săptămâna viitoare o vizită la Moscova, a adăugat că "nu are nicio îndoială: regimul sirian sub conducerea lui Bashar al-Assad poartă responsabilitatea pentru acest atac atroce".

 

 

 

Un oficial din cadrul Departamentului de Stat a adăugat ulterior că "cine gândește și are posibilitatea de a se uita la fotografiile victimelor știe că ce spun rușii în legătură cu depozitul nu este adevărat".

 

 

 

Miercuri, armata rusă care sprijină regimul de la Damasc l-a disculpat parțial afirmând că aviația siriană a lovit marți un "depozit" al rebelilor conținând "substanțe toxice". După explozie, acestea s-ar fi împrăștiat în atmosferă.

 

 

 

Rex Tillerson a reacționat marți pe calea unui comunicat la atacul comis în aceeași zi asupra orașului sirian Khan Shaykhun (86 de morți, dintre care 30 de copii și 20 de femei, potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului), arătând cu degetul regimul de la Damasc și îndemnându-i pe aliații ruși și iranieni ai acestuia să îl tempereze, scrie Realitatea.net.

 

 

 

Șeful diplomației americane a păstrat însă tăcerea o mare parte a zilei de miercuri, lăsându-l pe președintele Donald Trump să amenințe că va trece la acțiune împotriva a ceea ce a apreciat ca fiind "un afront adus omenirii". 

 

 

 

***

 

 

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri, în cadrul unei vizite în Grecia, că regimul Bashar al-Assad este principalul responsabil pentru atacul cu arme chimice din Siria, care a ucis cel puţin 72 de civili, printre care 20 de copii, relatează agenţia AFP.

 

 

"Regimul Assad are principala responsabilitate pentru atrocităţile din Siria. Dar toţi care susţin acest regim împart răspunderea morală şi politică. Uciderea la întâmplare de copii, femei şi bărbaţi cu arme chimice reaminteşte în mod tragic de brutalitatea acestui conflict şi a regimului sirian", a declarat Tusk.

 

 

 

Un atac cu gaz a fost efectuat, marţi, în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei. Ultimul bilanţ arată că 72 de civili au fost ucişi, printre care 20 de copii, iar 160 de persoane au fost rănite, potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

 

 

 

 

Rusia şi Siria au respins acuzaţiile privind implicarea în atacul chimic, atribuindu-l rebelilor. Moscova a argumentat că degajarea de gaze toxice a apărut după un bombardament convenţional sirian care a atins un depozit de armament al insurgenţilor.

 

 

 

Administraţia Donald Trump susţine că regimul Bashar al-Assad a comis atacul chimic din Siria. În plus, SUA, Franţa şi Marea Britanie au prezentat un proiect de rezoluţie la Consiliul de Securitate al ONU, în care cer o anchetă minuţioasă şi urgentă din partea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

 

 

***

 

 

Opoziția siriană a cerut marți Consiliului de Securitate al ONU să declanșeze o 'anchetă imediată' cu privire la atacul cu 'gaz toxic' efectuat, potrivit opoziției, de regimul lui Bashar al-Assad în nord-vestul Siriei și soldat cu cel puțin 58 de morți, potrivit unui ultim bilanț, informează AFP.

 

 

 

Sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini a spus ca principalul responsabil de atac este presedintele sirian Bashar al-Assad. 

 

 

Ministerul rus al Apararii afirma ca nu a efectuat lovituri aeriene in provincia Idlib, potrivit agentiei RIA, preluata de Reuters. "Avioane militare rusesti nu au efectuat nicio lovitura aeriana in apropiere de Khan Sheikhoun in provincia Idlib", a precizat ministerul, intr-un comunicat.

 

 

Franta a cerut convocarea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU, dupa un "nou atac chimic extrem de grav", a anuntat ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault.

 

 

  •  Spitalul in care erau tratate victimele "atacului toxic" a fost bombardat in urma cu putin timp. Corespondentul AFP a anuntat ca bombardamentul a vizat o parte a spitalului si a vazut doctori fugind din daramaturi. Deocamdata nu se stie daca exista victime, transmite Hotnews.ro.

 

Cel putin 15 copii figureaza printre victimele raidului aerian care a vizat Khan Sheikhoun, in provincia Idleb, a anuntat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).

 

 

 

Bilantul nu a incetat sa se agraveze in timpul diminetii, pe masura ce victimele, toti civili, mureau "dupa ce au fost transportate la spital", a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO.

 

Coalitia nationala, una dintre componentele importante ale opozitiei siriene, a acuzat "regimul criminal Bashar" ca a efectuat acest raid cu "obuze cu gaz chimic" si a cerut Consiliului de Securitate al ONU sa "convoace o reuniune urgenta dupa aceasta crima de razboi si sa deschida imediat o ancheta".

 

Regimul nu a comentat inca pana la jumatatea zilei.

 

OSDO a spus ca victimele au murit in special din cauza efectelor gazului, prin sufocare, dar nu a putut sa precizeze despre ce gaz este vorba.

 

Zeci de alti locuitori sufera de probleme respiratorii si alte simptome.

 

OSDO, care are sediul in Marea Britanie si dispune de o vasta retea de surse in Siria, nu a putut preciza nici daca raidurile au fost efectuate de avioane ale armatei siriene sau rusesti.

 

Surse medicale din oras au afirmat ca victimele prezentau semne de lesin, de voma si de prezenta de spuma in gura victimelor, tot potrivit OSDO.

 

Provincia Idlib, controlata majoritar de o alianta a rebelilor si jihadistilor, este vizata frecvent de atacuri ale regimului si aviatiei Rusiei. De asemenea, este atacata si de coalitia antijihadista condusa de SUA.

 

Guvernul sirian dezminte ca a folosit vreodata arme chimice intr-un razboi soldat deja cu 320.000 de morti din martie 2011.

 

 

 

  • Coaliția Națională, componentă importantă a opoziției siriene, a informat într-un comunicat că a cerut Consiliului de Securitate să convoace o reuniune de urgență după această crimă și să declanșeze o anchetă imediată.  Consiliul de Securitate al ONU 'trebuie să adopte măsurile necesare pentru ca cei responsabili (de acest atac) să dea socoteală pentru faptele lor, se scrie în textul opoziției, transmite AFP, citat de Agerpres.  

 

 

 

 

 

 

Opoziția acuză 'regimul criminalului Bashar' că a întreprins raiduri asupra orașului Khan Shaykhun cu obuze ce conțin gaz chimic

 

 

 

Potrivit organizației non-guvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel puțin 58 de persoane, printre care 15 copii, au fost ucise marți într-un atac aerian cu 'gaz toxic' la Khan Shaykhun, oraș din provincia Idlib, aflată sub controlul insurgenților și jihadiștilor. Organizația a precizat că persoanele au murit sufocate, dar nu a fost în măsură să ofere mai multe informații privind natura gazului.

 

 

 

'Această crimă oribilă amintește prin natura sa de crima comisă în Goutha de Est în vara lui 2013 și pe care comunitatea internațională a lăsat-o nepedepsită', se subliniază în comunicatul coaliției.

 

 

 

***

 

 

La 21 august 2013, forțele regimului de la Damasc au întreprins un atac în Ghouta de Est și la Muadamiyat al-Sham, la periferia Damascului, sectoare aflate în mâinile insurgenților. Opoziția a acuzat la acea dată regimul, care a dezmințit, că a stat la originea acestui atac cu gaz toxic.

 

La sfârșitul lui august al aceluiași an, SUA au afirmat că au 'puternica certitudine' că regimul este responsabil de atacul care a făcut, potrivit Washingtonului, 1.429 de morți, dintre care 426 de copii.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22