Ghimpele sorosist în coasta putinistă

Valorile democratice promovate de fundațiile și universitățile finanțate de George Soros sunt un ghimpe în coasta regimului de la Kremlin, a susținătorilor săi declarați, dar și a admiratorilor săi mai timizi care, dependenți de banii europeni, nu au curajul încă să-și asume public admirația.

Melania Cincea 11.04.2017

De același autor

 

Decizia regimului Orbán de a închide Uni­versitatea Central Europeană de la Bu­da­pesta, înființată și finanțată de George So­ros, devine și mai gravă, pusă în context. Pentru că ceea ce se pe­tre­ce la Budapesta are ca fals argument pericole la adre­sa securității naționale. Şi pare că face parte dintr-o conjurație anti-Soros. De fapt, împotriva valorilor democratice promovate de fundațiile și universitățile finanțate de către acesta.

 

Înăsprirea legislației în­vă­ţământului superior, care va atrage după sine închiderea Universității Central Eu­ropene, vine după ce Viktor Orbán a cri­ticat dur, nu o dată în ultimii ani, ONG-urile societății civile finanțate de Soros, pe motiv că reprezintă interese străine și se amestecă în treburile interne ale Un­ga­riei. Spre sfârșitul anului trecut, premierul ungar declara chiar că orice organizație a societății civile care primește finanțare de la George Soros ar trebui „alungată“ de pe teritoriul ungar.

 

Ofensiva împotriva ONG-urilor finanțate de George Soros nu se duce doar în Un­ga­ria. S-a ascuțit după decembrie 2015, când regimul de la Kremlin a dat un sem­nal beligerant clar, interzicând ONG-urile Fundaţiei Soros, invocând ca fals ar­gu­ment, așa cum face, acum, Viktor Orbán, securitatea națională. Potrivit unei analize recente a NY Times, aceste ONG-uri au ajuns nu doar ținte ale discursului po­pu­list al politicienilor în mai multe țări ale fostului bloc sovietic (adică, exact acele state care, după căderea comunismului, au beneficiat de serviciile acestora, de ex­pertiza oa­me­nilor pregătiți pe banii lor, și pe care Rusia și le-ar dori, din nou, în sfe­ra sa de influență) – Macedonia, Polonia, Ser­bia, Bulgaria, Slovacia, Un­garia și Ro­mâ­nia –, dar, în unele țări, fac și obiectul unor inițiative legislative ce le vor scoase în afara le­gii.

 

România a intrat și ea în acest „select“ club an­ti­so­rosist, prin retorica unor po­liticieni ai puterii. Și, du­pă ultimele in­di­cii, se în­cearcă și la noi trecerea de la discurs la fap­te. Zilele acestea, Guvernul Grindeanu, prin Ministerul Consultării Pu­blice, anun­ță „preconsultări“ cu or­ga­nizațiile gu­ver­namentale pentru a analiza cadrul legis­la­tiv al asociațiilor și funda­ții­lor și a iden­tifica eventuale disfunc­țio­na­lități. Con­sul­tări în orb, pentru că nu se precizează te­mele de discuție, propunerile de mo­di­fi­ca­re a legii, nici argumentele.

 

Inițiativa aceasta vine la câteva zile după ce deputatul PSD Liviu Pleșoianu a depus la Senat un proiect de lege pentru mo­di­ficarea OG 26/2000, cu scopul declarat de transparentizare a finanțărilor obținute de ONG-uri și de clarificare a recunoașterii utilității lor publice. De fapt, legea vizează ONG-uri ce au criticat puterea. Pe cele ca­re fac şi au făcut, în ultimii doi ani, opo­ziție unui partid politic sau unui candidat pentru o funcție publică. Adică acele ONG-uri care au criticat derapajele puterii şi au atras atenția asupra legilor cu de­di­cație, menite a proteja averi ilegale, asu­pra călcării în picioare a justiției și statului de drept sau care au apărat aceste valori, in­clusiv participând la protestele îm­po­triva celebrei deja OUG 13.

 

Pe aceeași linie s-a situat și președintele PSD, Liviu Dragnea, care, în ianuarie, cu puțin timp înainte ca guvernul să acțio­ne­ze „noaptea, ca hoții“, afirma că trebuie făcute verificări financiare ale ONG-urilor. Ținta, însă, tot structurile „sorosiste“: „Aceas­tă persoană [George Soros – n.r.], bazele și structurile pe care le-a înființat (...) au finanțat răul în România“. Și tot Soros e bănuit că stă în spatele atacurilor care l-au vizat, fapt pentru care d-l Drag­nea ameninţă: „l-am tot atacat și o să-l atac până când țara asta va reuși să sca­pe de toată influența acestui om ne­fast“.

 

În context, ar trebui amintită și o de­cla­rație recentă a lui Bogdan Diaconu, fon­datorul și liderul ultranaționalistului PRU: „La vârful statului sunt oameni finanțați de Soros, care «infestează» instituțiile statului“. De ce trebuie amintită? Pentru că d-l Diaconu a fost parlamentar PSD, în legislatura trecută, postură din care, până în decembrie 2014 - adică, perioada în care puterea de la București dăduse semne că ar dori schimbarea liniei strategice pe care era poziționată România -, a fost un fer­vent colaborator al Vocii Rusiei, postul guvernamental rus. Și pentru că PRU, potrivit afirmațiilor lui Victor Ponta care aplaudă și el inițiativa lui Viktor Orbán, anunțând că va depune un proiect similar în parlament, „a început să spună tot ce gân­dim noi [PSD – n.r. ], dar nu avem curaj să spunem“.

 

De ce aceste structuri înfiinţate după 1989 şi finanțate de George Soros sunt ca un ghimpe în coastele regimului de la Krem­lin, ale susținătorilor săi declarați, dar și ale admiratorilor săi mai timizi care, de­pendenți de banii europeni, nu au curajul încă să-și asume public admirația? Pentru că, în spațiul fostului bloc comunist, au fost un reper pentru promovarea valorilor democratice, pentru guvernare trans­pa­ren­tă, pentru libertate de exprimare. Va­lori care nu sunt pe placul unui regim ce și-ar dori popoare controlabile şi, din nou, hegemonia în zonă. Nici al partidelor mult prea legate, prin oameni și interese, de vremuri în care democrația era doar cu­vânt în dicționar. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22