Nicolae, asociat cu soția lui Blejnar și tolerat de fisc. Inițiator de legi în domeniu

Dora Vulcan | 20.04.2017

Șerban Nicolae, președinte al Comisiei juridice din Senat, câștigă sume consistente ca practician în insolvență și, în paralel, se numără printre iniţiatorii unui proiect de lege care vizează chiar acest domeniu.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Totuși, el susține că nu se află în incompatibilitate. Mai mult, soția lui Sorin Blejnar este asociată la firma de insolvență, dezvăluie PressOne. Şerban Nicolae și-a început cariera în domeniul insolvenţei fără vreun concurs, doar pe baza experienței sale în avocatură.

 

 

În 2010, el a înființat o firmă de profil, care a fost acceptată imediat în lista practicienilor în insolvență agreați de ANAF, deşi nu îndeplinea un criteriu esențial: existenţa unui portofoliu. La acel moment, ANAF era condusă de Sorin Blejnar.

 

 

Ulterior, Şerban Nicolae şi-a vândut participaţiile. Astăzi, printre asociaţii acestei firme se află soţia lui Blejnar, Andreea-Florentina Blejnar, și şefa Direcţiei Juridice din ANAF de la momentul în care firma a fost agreată − Ioana Toma.

 

 

ancheta integrală, AICI

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22