Ghiță, apărat de avocatul mafiei sârbe - un apropiat al lui Aleksandr Vucic

E.b. | 21.04.2017

Sebastian Ghiță își întărește echipa de avocați cu unul sârb, așa cum obligă legislația din țara vecină. Însă, nu este vorba despre orice avocat, ci unul dintre cei mai buni din Belgrad, cunoscut şi drept apărătorul capilor mafiei din Serbia.

Pe aceeași temă

 

Mai mult, Radoslav Bacovic, apărătorul lui Sebastian Ghiţă, este un apropiat al lui Aleksandr Vucic, fost premier și viitor președinte al Serbiei, conform Antena3.

 

Din cele 18 zile, câte au la dispoziţie românii să trimită în Serbia dosarul complet de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, şapte s-au scurs deja.

 

Deocamdată, ministerul Justiţiei s-a blocat în traduceri legalizate şi alte amănunte birocratice, motiv pentru care încă nu a fost demarata procedura de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă.

 

Pe de altă parte, ies la iveală noi amănunte legate de Ghiţă şi Serbia. Potrivit jurnaliştilor sârbi de la politika.rs, Sebastian Ghiţă şi-ar fi cumpărat o casă în Belgrad, fapt care contrazice informaţiile speculate în ultimele zile, potrivit cărora fostul deputat ar fi stat la un hotel înainte de a fi arestat.

 

În ce îl priveşte pe avoctul lui Ghiţă, acesta este cunoscut drept ca un apropiat al preşedintelui Aleksandar VucicRadoslav Bacovic a fost 11 ani judecător, preşedinte al Tribunalului din Belgrad, fost preşedinte al Comisiei Electorale.

 

Din 2004 este avocat, unul dintre clienţii săi celebri fiind un traficat de droguri supranumit "Lordul drogurilor" în Serbia, conform stiripesurse.

 

 Sebastian Ghiţă ar putea fi pus în libertate peste doar 10 zile, dacă Ministerul Justiţiei din România nu reuşeşte să trimită în timp util documentele de extrădare.

 

Autorităţile de la Bucureşti mai au totuşi o şansă: pot cere oficialilor din Serbia să prelungească arestul preventiv, chiar dacă documentele nu sunt gata. Oficialii Curţii Supreme din Serbia au explicat ce presupun procedurile.

 

„Judecătorul a ordonat detenţia pentru maxim două luni, dar potrivit legilor noastre, autorităţile române au termen de 18 zile începând din momentul reţinerii. Deci de vineri sunt 18 zile pentru a ne trimite adresa oficială şi toate documentele legale. Este o variantă, dacă autorităţile române cer mai mult timp, putem amâna până la 40 de zile de la momentul reţinerii. Aceasta este perioada maximă. Dacă autorităţile române nu trimit toate documentele, judecătorul îl poate elibera din arest”, a declarat Bojana Stankovic, purtătorul de cuvânt al Curții Supreme Serbia, conform Antena3

 

 

 

 

Tudorel Toader: Nu se pune problema să ieşim din termen 

 

 

 

 

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a explicat că, în situaţia în care procedura nu este respectată, cererea de extrădare ar fi lovită de nulitate şi "ar profita cine are interes".

 

Nu se pune problema să ieşim din termen, a mai spus Tudorel Toader.

 

Întrebat despre o posibilă negociere cu ministrul sârb al Justiţiei, pentru ca Sebastian Ghiţă să fie judecat în lipsă în Serbia pentru a putea fi prezentat instanţelor din România, Toader a declarat: "Eu nu am competenţa să negocier pe lege, nu am competenţa să fac sugestii omologului din Serbia."

 

În ceea ce priveşte posibilitatea ca Sebastian Ghiţă să ceară azil în Serbia, ministrul a spus : "Din moment ce este şi azilul o instituţie, sigur că există posibilitatea folosirii acelei instituţii. Poţi folosi orice mijloc prevăzut de lege"

 

Totodată, Tudorel Toader a afirmat că procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiță este pregătită, însă sunt așteptate deciziile instanțelor de judecată din România.

 
 
 
 
 
"Așteptăm încheierile de la instanțele de judecată"

 

 

 

 

"Ne aflăm în acest moment în situația în care așteptăm de la instanțele de judecată încheierile de verificare a temeiniciei legalității declanșării procedurii de extrădare. În momentul în care primim de la instanțele de judecată respectivele încheieri, respectivele hotărâri, declanșăm procedura de extrădare, adică cererea. Ministerul Justiție are deja pregătită acea procedură, cerere, așteptăm încheierile de la instanțele de judecată și imediat, imediat, în minutul următor dăm drumul la procedură. Până atunci prevederile legale ne obligă să rămânem în așteptare, să așteptăm de la instanțele de judecată", a explicat Tudorel Toader, marți, într-o declaraţie de presă.

 

 

Întrebat cât ar putea dura respectiva procedură de extrădare, ministrul Justiției a răspuns: "Este procedură de urgență la primă instanță, poate formula contestație numai procurorul, partea nu participă, nu este citată, nu poate să facă acea contestație (...) din simplul motiv că ea este căutată, ea este cerută să fie adusă în țară. În trei zile maxim, instanța verifică și ne trimite încheierea. (...) Sper ca să nu existe motive de contestație, sper să rămână definitivă hotărârea la primă instanță să primim de îndată decizia, să dăm drumul la procedură". 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22