Ioana Nicolaie, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea despre „Pelinul negru” - lansare şi sesiune de autografe

Humanitas | 24.04.2017

Pe aceeași temă

Editura Humanitas vă aşteaptă miercuri, 26 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului Pelinul negru de Ioana Nicolaie. La eveniment vor vorbi, alături de autoare, Dan C. Mihăilescu, Cezar Paul-Bădescu şi Lidia Bodea, director al Editurii Humanitas.

„Cernobîl înseamnă «pelinul negru» sau «iarba neagră», căci explozia centralei nucleare din aprilie 1986 nu se putea petrece decât într-o zonă a negrului, a amărăciunii. Am scris Pelinul negru şi ca o formă de revoltă, deşi mărturisesc că n-a fost uşor să plonjez în dramă şi să o deşir scriitoriceşte.
Am copilărit, fără nici cea mai mică bănuială, într-un loc contaminat radioactiv. Abia când am început să simt pe propria-mi piele urmările, am înţeles cât de acută era grozăvia, şi câtiva ani m-am întrebat continuu cine e de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas.
Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind «Pelinul negru» – punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după dezastru a cărei existenţă e ca o frânghie care, pe măsură ce calci, se tot subţiază, până devine o sforicică ce sfârşeşte, inevitabil, prin a se rupe. Iar căderea nu înseamnă strivirea pur şi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman în subuman.“ (IOANA NICOLAIE)

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face în baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22