Mircea Cărtărescu şi invitaţii săi despre „Peisaj după isterie“

Humanitas | 02.05.2017

Pe aceeași temă

Editura Humanitas vă aşteaptă, marţi, 9 mai, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Peisaj după isterie de Mircea Cărtărescu, apărut la Humanitas. La eveniment vor vorbi Oana Pellea, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu.
Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

„Un scriitor adevărat ia asupra sa suferinţa umană de orice fel ar fi ea și-ncearcă s-o transforme, alchimic, în frumuseţe.
Nu frumuseţe pieritoare şi inutilă, ci acea frumuseţe care, după spusele lui Dostoievski, «va salva lumea». Scriitorul, ca intelectual, se poate implica politic, social, moral în viaţa comunităţii sale, poate fi (şi trebuie să fie) un purtător de cuvânt al binelui şi-al adevărului, un luptător contra demonilor care au bântuit şi vor bântui etern fiinţa omenească. Dar, ca artist, menirea lui e să producă din toate acestea frumuseţe. Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)

 

Accesul la eveniment este gratuit şi se face în baza unei rezervări prealabile pe Eventbook.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22