Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franței: Voi apăra Franța, voi apăra Europa!

E.b. | 08.05.2017

Franța a ales noul preşedinte. Rezultatele oficiale după numărarea tuturor voturilor îl dau câștigător detașat pe Emmanuel Macron în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Liderii europeni, dar şi Donald Trump, l-a felicitat pe invingător.

Pe aceeași temă


 

Emmanuel Macron, un politician de centru proeuropean, a fost ales duminică președinte al Franței cu 66,10% din sufragii, devansând-o la mare distanță pe rivala sa de extremă-dreapta Marine Le Pen, care a obținut 33,90% din voturi, potrivit rezultatelor finale difuzate luni de Ministerul de Interne francez, transmite AFP.           

 

 

Absenteismul a fost de 24,52%, nivel record după 1969. Transferul de putere între președintele ales și șeful statului la final de mandat, socialistul Francois Hollande, este prevăzut pentru weekendul următor

 

Liderii europeni, dar şi preşedintele chinez Xi Jinping, au fost printre primii care au reacţionat duminică după alegerea lui Emmanuel Macron, reprezentantul centrului, ca preşedinte al Republicii, salutând ”o victorie” a Europei, iar apoi preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pentru ”larga victorie” repurtată, relatează AFP.

 

Într-un gest oarecum mai puțin obișnuit pentru o ipostază publică, oficială, soția președintelui ales - fosta sa profesoară, cu 25 de ani mai în vârstă decât el - îi sărută mâna pe scenă, în faţa miilor de susţinători, semn aparent al bucuriei și dragostei pe care i-o poartă, conform Digi24.

 

 

 

Hollande: Macron a avut intuiţie

 

 

 

Un produs pur al şcolilor de elită franceze, Macron  acest fost bancher, a intrat în politică în 2012, ca şi consilier al preşedintelui Hollande. Din această experienţă în umbra puterii, urmată de doi ani în postul de ministru al Economiei, el a spus că a tras învăţătura majoră a „disfuncţionalităţii” sistemului politic actual.

 

Eu cred că Macron a avut intuiţia, tocmai pentru că venea din afara vieţii politice tradiţionale, că partidele de guvernământ şi-au creat propriile slăbiciuni, şi-au pierdut propria activitate, erau, potrivit unei vorbe vechi, obosite, îmbătrânite”, a declarat François Hollande.

 

 

 

 

 

Emmanuel Macron, votat masiv în SUA şi Canada

 

 

 

După numărarea tuturor voturilor, liderul mişcării En Marche! a obţinut 66,06 la sută din voturile exprimate. Emmanuel Macron a fost votat covârşitor de francezii din diaspora. În Statele Unite, la New York şi Boston, dar şi în Canada, la Montreal, el a obţinut peste 90%.

 

Contracandidata sa, Marine Le Pen, a fost preferată de doar 33,94% dintre francezii care au fost la urne. Aceasta şi-a acceptat înfrângerea, dar a spus că a pierdut o luptă, nu tot războiul.

 

În turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa, prezenţa la vot a fost cea mai mică de după 1969 - doar 75%.

 

 

 

 

Mesaj care îndeamnă la reconciliere

 

 

 

 

În primul discurs de după anunţarea primelor exit-poll-uri, de la cartierul său general, Emmanuel Macron a transmis un mesaj care îndeamnă la reconciliere, pentru binele Franţei.

 

Voi apăra Franța, interesele ei vitale, imaginea ei, mesajul pe care îl reprezintă. Îmi iau acest angajament în fața voastră. Voi apăra Europa, destinul comun al popoarelor de pe continentul nostru. În joc e civilizația noastră. Să iubim Franța începând din această seară! Pentru cei cinci ani care vin, vreau să mă pun în slujba ei cu umilință, devotament și hotărâre. Trăiască Republica, trăiască Franța!”, a declarat președintele ales.

 

Apoi, Macron a mers la Luvru, unde îl aşteptau mii de susţinători. Acolo, Emmanuel Macron şi-a făcut intrarea pe Oda Bucuriei, imnul Uniunii Europene.

 

Vă mulţumesc pentru că sunteţi aici, că aţi fost alături de mine, că aţi luptat plini de curaj, în atât de multe luni, pentru că în seara asta aţi câştigat. Franţa a câştigat!”, a spus Emmanuel Macron, aclamat de miile de susținători.
 

Marine Le Pen, contracandidata sa, și-a recunoscut înfrângerea și și-a fixat un nou obiectiv – reformarea propriului partid și câștigarea alegerilor legislative din iunie, o etapă importantă pentru viitorul politic al președintelui însuși.

 

 

 

 

Cel mai bun scor  obţinut vreodată de Frontul Naţional

 

 

 

 

Francezii au ales un nou preşedinte al Republicii şi au votat pentru continuitate. L-am sunat pe domnul Macron şi l-am felicitat pentru victoria sa şi fiindcă port în suflet interesul naţional, îi doresc să reuşească. (...) Propun o transformare profundă a formaţiunii noastre, pentru a crea o forţă politică nouă. Le cer tuturor patrioţilor să ni se alăture. Mai mult ca niciodată, Franţa va avea nevoie de voi în lunile următoare. Trăiască Republica! Trăiasca Franţa!”, a spus lidera Frontului Național.

 

Deşi a pierdut alegerile, Marine Le Pen a obţinut e două ori mai multe voturi decât tatăl său, Jean-Marie le Pen, în 2002.

 

Totodată, este cel mai bun scor electoral obţinut vreodată de Frontul Naţional şi oferă o poziţie bună partidului înaintea alegerilor legislative de luna viitoare. Poate de aceea, candidata de extrem dreapta a părut relaxată la petrecerea de la sediul de campanie şi a dansat alături de colegi.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22