PNL, un partid zombificat

Aproape nimeni, cu excepția membrilor de par­tid, nu mai crede astăzi în România că PNL este un partid care poate oferi o alternativă la monstrul pesedist care strivește țara sub greutatea procentelor ob­ți­nu­te la ultimele două rânduri de alegeri, locale și par­la­men­ta­re. Iar dacă ne luăm după Lu­dovic Orban, care a semnalat faptul că PNL este părăsit de membri în ritm accelerat, nici măcar membrii partidului nu o mai cred.

Și de ce ar crede cineva în PNL, când partidul dă bir cu fugiții din fața celei mai grave provocări cu care se confruntă țara cel puțin de la aderarea la Uniunea Europeană: atacul ne­obosit și neîntrerupt al PSD împotriva sta­tu­lui de drept și încercarea de a deturna sis­te­mul constituțional dintr-o democrație relativ deschisă într-un regim închis, „o democrație con­trolată / iliberală“ de inspirație rusească? Cum să dai votul unui partid care nu dă sem­ne de neliniște nici măcar atunci când este amenințat ceea ce pretinde că apără și îl de­finește în chip fundamental, liberalismul? Cum se mai poate avea încredere în PNL, când își abandonează scopul și misiunea cu care a fost învestit? Căci cum alfel poate fi in­terpretată absența deliberată senatorilor PNL de la votul din Comisia juridică privind gra­ție­rea corupților decât ca un aban­don al postului în­tr-un mo­ment de amenințare gravă? Acum, d-na Alina Gor­ghiu, per­soana care a instigat la fu­gă, spune că nu a fost vor­ba nici de lașitate, nici de o în­țelegere oneroasă cu PSD, ci de strategie. Presu­pu­nem că e vorba de exact ace­eași stra­tegie care a făcut ca PNL să fie aproape invizibil pe pe­ri­oada crizei ordo­nan­țe­lor, ceea ce a ali­men­tat sus­pi­ciu­nea că PNL a susținut din umbră Or­do­nanța 13. De aceeași strategie care a ge­ne­rat patru candidați la Primăria Capitalei și a dus la un eșec cu adevărat istoric și de exact aceeași strategie care a adus PNL la sub 20% la par­lamentare, iar PSD la cel mai mare scor de la FSN încoace. „Ipocrizie“, „ne­ghiobie“ și „aro­ganță sfidătoare“ sunt ter­meni prea blânzi pen­tru a caracteriza pres­ta­ția d-nei Gorghiu.

Încă și mai grav este faptul că d-na Gor­ghiu – cu inacceptabila ei lipsă a oricărei dimensiuni morale - nu este nici pe departe cel mai rău lucru care i se întâmplă PNL-ului. De ani buni se vorbește în PNL despre o „cooperativă“ cu o componență variabilă, dar ai cărei lideri sunt întotdeauna aceiași: Teodor Atanasiu, Marian Petrache, Mihai Voicu. Alina Gorghiu a făcut parte din această structură, dar, între timp, re­lațiile între cooperativă și Gorghiu s-au răcit, după cum s-au răcit și relațiile între coo­pe­ra­tivă și Klaus Iohannis, care, deși a beneficiat iniţial de sprijinul ei, s-a delimitat ulterior. În schimb, s-au încălzit relațiile dintre coo­pe­ra­ti­vă și noul președinte interimar, Raluca Tur­can. Multă vreme, analiza tensiunilor din PNL s-a făcut pe linia clivajului dintre fostul PNL și fostul PDL, dar a continua pe această linie ar fi o eroare. Un criteriu de analiză mai co­rect ar fi cel indicat de candidatul cu cele mai mici șanse de a câștiga președinția par­ti­dului, Cătălin Predoiu, care a cerut două lu­cruri relevante: 1) identificarea persoanelor ca­re modifică baza de date cu membrii PNL, sco­țând sau, mai degrabă, adăugând per­soa­ne după propriile interese; și 2) declararea afa­cerilor pe care membrii PNL le au cu mem­brii PSD, pentru evitarea conflictelor de in­te­re­se. Ceea ce sugerează Predoiu este că există mari șanse ca pe 17 iunie să asistăm la un congres fraudulos, a cărui componență să fi fost modificată prin fraudarea listelor de par­ti­ci­panți, cu scopul de a asigura majoritatea pen­tru o grupare care are interese comune cu PSD și care dorește să impună un pre­șe­dinte care să apere aceste interese. Iar acest președinte este Cristian Bușoi, o altă creatură politică perfect amorală și suficient de în­se­tată de putere încât să se pună în slujba ori­cui îi va garanta funcția. Cum, până acum, „coo­perativa Petrache-Atanasiu“ i-a asigurat și funcția de președinte al filialei București și pe cea de secretar general interimar ca ram­pă de lansare pentru președinție.

În acest moment, cu ceva mai mult de o lună înaintea congresului, forțele par destul de echilibrate. Pe de o parte, știm că filialele din Ar­deal, cele care aduc și vor aduce și pe vii­tor cele mai multe voturi PNL, îl susțin pe Or­ban și l-au repudiat pe Bușoi ca reprezentant al „cooperativei“. Pe de de alta, nu știm cât de mult vor reuși să manipuleze Petrache și Ata­nasiu componența delegațiilor pentru a-și asi­gura numărul necesar. Mai știm că Io­han­nis încearcă să se țină departe de lupta pen­tru putere din PNL, deși are partea lui de res­pon­sabilitate pentru această stare de de­că­de­re. În fond, el este cel care s-a cățărat la pu­tere cu sprijinul „cooperativei“ și a impus-o pe Gorghiu în dauna lui Orban, forțând li­mi­te­le statutelor și democrației.

Dar, chiar dacă toate lucrurile merg bine şi gru­parea pesedistă este eradicată, PNL tot are șanse mici să redevină atractiv. În epoca „ma­cronismului“, a politicii 2.0, în care ca­pi­ta­lismul de tip Uber și Airbnb devine esența noului liberalism, cea mai bună speranță a PNL este un lider deja învechit, iar cel mai tânăr candidat reprezintă paleocorupția post­co­munistă.