Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


RCS&RDS acuză Antena 3, Antena 1 și Intact de orchestrarea unei campanii de denigrare
E.B. - - - -
2017-05-21
Actualitate Interna
0

"Noua campanie de denigrare inițiată de Antena 3, Antena 1 și de Trustul Intact prin toate canalele de comunicare ale acestuia împotriva RCS&RDS și împotriva unora dintre acționarii și managerii grupului nostru are un profund caracter calomnios", se arată într-un comunicat RCS&RDS.

 
 

 

Motiv pentru care, spune RCS&RDS, se va adresa justiției ca să protejete drepturile și interesele legitime, conform Digi24.

 

Canalele media ale Trustului Intact continuă practica de manipulare a opiniei publice cu încălcarea normele legale în scopul de a ne produce prejudicii de imagine, prezentând publicului în mod tendențios, cu rea-credință informații și știri false.

 

Refuzăm să ne lăsăm antrenați în acest circ mediatic, astfel încât nu vom răspunde provocărilor canalelor media ale Trustului Intact.

 

Le mulțumim clienților și investitorilor noștri pentru încrederea acordată și considerăm că timpul va demonstra caracterul nelegal, profund calomnios și interesat al celor care au orchestrat toată această campanie concertată de denigrare, se arată într-un cominicat al companiei RCS&RDS.

 

 

"Nea Traian" si "Raducu" 

 

 

Mihai Gadea a prezentat in emisiunea Sinteza Zilei, difuzata joi seara la Antena3, o inregistrare a unei convorbiri telefonice care ar fi avut loc intre Ioan Bendei si Zoltan Teszari, actionari ai RCS&RDS, unde cel din urma spune ca a fost vizitat de "nea Traian cu Raducu".  

Gadea a afirmat, in timpul emisiunii, ca cele doua persoane despre care discutau actionarii RCS&RDS ar fi Traian Basescu si Radu Pricop, ginerele fostului presedinte.
 

Zoltan Teszari a precizat vineri ca "nea Traian" si "Raducu" ar fi, de fapt, Traian Sirian, asociat-fondator RCS, si Radu Sirian, fiul lui Traian. 

 
Traian Basescu a declarat, la Romania TV, ca este exclus ca el sa-l fi vizitat la Oradea pe Teszari si sustine ca nu stie daca "macar l-a cunoscut vreodata".

"Nu am vorbit cu Zoltan Teszari, nici nu stiu cum arata. Nu-l cunosc. Poate la vreo receptie ne-am intalnit. (...) Va asigur ca n-am fost niciodata cu Radu Pricop la Oradea, nu-mi aduc aminte sa-l fi intalnit vreodata pe Zoltan Teszari, nici nu stiu cum arata", a spus fostul presedinte Traian Basescu, joi, la Romania TV.

Cat despre ginerele sau, acesta a spus ca l-a cunoscut chiar inainte ca fiica sa, Ioana, sa se casatoreasca cu el, nu in perioada la care se face referire.

 

 

Condamnarea

 

 

In 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat pe fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de inchisoare cu executare si pe Camelia Voiculescu la doi ani de inchisoare cu suspendare, in timp ce Antena 3 si Intact Publishing au fost achitate. Decizia care nu este definitiva, a fost contestata la instanta suprema, care este asteptata sa dea o sentinta.

 

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, si fiica sa Camelia au fost trimisi in judecata in 1 octombrie 2013, alaturi de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, si de fostul sef al ANAF Serban Pop.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, in mod repetat si gradual, acte de constrangere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCS&RDS, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, astfel incat sa il determine sa urmeze conduita impusa de inculpat. Actele de constrangere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmatii legate de perspectiva declansarii unui scandal mediatic, dar si prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat ca vor fi facute dezvaluiri cu privire la presupuse fapte de coruptie in care ar putea fi implicat Ioan Bendei.

 

Anchetatorii sustin ca acest spot publicitar a fost realizat din dispozitia Cameliei Voiculescu si a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, si a fost difuzat in perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecventa de cinci ori pe zi (in total de 401 ori) de toate posturile TV apartinand SC Antena TV Group SA si SC Antena 3 SA, conform HotNews.

 

TAGS : Antena 3 justitie RCS&RDS denigrare orchestrare calomnie actionari Intact Traian basescu
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
4139
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22