De același autor
Creşterea cu 5,7% a luat prin surprindere toată suflarea analiştilor economici şi a depăşit cu mult cele mai optimiste estimări. Ulterior, toată lumea şi-a verificat prognozele, care se bizuiau pe semnalele statistice date de toate domeniile de activitate ale economiei româneşti. Care sunt ingredientele care au urcat produsul intern brut (PIB) cu forţa unui tigru asiatic? În primul rând consumul, apoi industria manufacturieră, a se citi auto, şi exporturile viguroase, stimulate de apetitul partenerilor europeni de a ne cumpăra mărfurile.
Însă în ipoteza că PIB-ul a fost urcat dramatic de consum, atunci se naşte întrebarea de ce încasările statului din taxele de consum sunt mult mai mici decât cele din prognoza oficială, aceea alcătuită pe baza presupunerii că economia noastră va creşte cu 6,2% în 2017? Veniturile statului din TVA sunt cu 9,5% sub proiecţia inițială sau, altfel spus, cu 1,3 miliarde de lei. Nici accizele nu s-au încasat potrivit graficului guvernamental, ele fiind mai puţine cu 7,4%.
Apare deci un paradox statistic: avem o creştere economică peste aşteptările prognozelor oficiale, ea este stimulată masiv de consum, dar încasările din consum sunt cu 6,9% mai mici decât estimările optimiste cu care lucrează guvernul. Este posibil ca acest paradox să devoaleze o tentativă a Institutului de Statistică de a optimiza datele oficiale, pentru a susţine emoţional proiectele de cheltuieli ale guvernului. Posibilitatea ca statistica să înregistreze discret saltul evaziunii fiscale, atât de stimulativ pentru economie, este riscantă, dar nu imposibilă, în actuala conjunctură, în care suflarea politică încearcă să şteargă infracţiuni din coduri. Desigur, explicaţia oficială pentru scăderea veniturilor statului din taxele pe consum este reducerea cotelor de TVA şi a accizelor la unele produse energetice, dar aici semnul de întrebare nu este comparaţia cu anul 2016, ci calitatea prognozelor oficiale, pe care realitatea încasărilor le sfidează.
Absorbţie zero
Nici investiţiile statului nu par să fi avut vreo contribuţie la acest ritm stelar de creştere a economiei. Îngrijorătoare este stagnarea absorbţiei banilor europeni, ceea ce pune sub semnul întrebării investiţiile cofinanţate de aceştia. E drept că au intrat 2,9 miliarde de lei din banii europeni în primul trimestru din acest an, dar 90% din această sumă (2,7 miliarde de lei) sunt subvenţiile agricultorilor, şi nu cofinanţări de investiţii care să stimuleze, nu-i aşa, creşterea economică. De altfel, aici se ascunde un mic secret al creşterii încasărilor statului din banii europeni faţă de anul precedent, în care transferurile pentru subvenţiile agrare nu erau contabilizate în veniturile statului, ceea ce explică ritmul de creştere al acestora cu 894%.
Din păcate, nici în următoarele luni nu se va înviora absorbţia banilor europeni, deoarece guvernanţii nu au reuşit să construiască arhitectura instituţională, adică să acrediteze autorităţile de management.
În esenţă, vestea că economia a crescut cu 5,7% „într-un trimestru afectat de vremea nefavorabilă cântă în struna guvernului, cu acea proiecţie anuală de creştere cu 5,2% a economiei, care, astfel, pare mai realist acum decât înainte de estimările Institutului de Statistică“, a observant Horia Braun-Erdei, economistul şef al BCR.
Supraîncălzirea şi riscurile ei
Plecând de la premiza că economia s-a încălzit sau chiar s-a supraîncălzit, dacă ne gândim la ceea ce economiştii numesc „potențial de creştere“ a acesteia, atunci trebuie să evaluăm cu luciditate riscurile care se profilează în această situaţie.
O expansiune a consumului, alimentată de creşteri spectaculoase de salarii în mediul public, poate inflama inflaţia în următoarele luni peste aşteptările băncii centrale. Totuşi, economiştii băncii centrale, care aveau la dispoziţie toate cifrele şi tot arsenalul de metode de evaluare a economiei, nu s-au aşteptat la acest ritm vioi de creştere cu 5,7% a economiei. BNR a prezentat, puţin înainte de apariţia datelor de la INS, o revizuire a prognozei de inflaţie, mai mică decât estimarea anterioară. Ceea ce este un alt paradox statistic, deoarece consumul înseamnă cerere mai mare, ceea ce inflamează preţurile, nu le scade.
A greşit BNR sau INS?
„O creştere anuală a PIB-ului cu 5,7% în primul trimestru mai mult ca sigur că a deppșit prognozele BNR... Aşa încât, chiar dacă proiecţia de inflaţie a fost revizuită în jos de către BNR, noi credem că datele PIB-ului pentru primul trimestru au anulat practic această revizuire, doar dacă, şi nu credem că lucrurile stau aşa, factori cu influenţă temporară, dar care vor fi prezenţi doar în acest trimestru s-ar dovedi că au stat în spatele acestor cifre solide de creştere a economiei“, a comentat Horia Braun-Erdei, economistul şef al BCR.
Riscul cel mai mare este însă ca acestui fenomen de creştere a consumului să i se asocieze o scumpire a petrolului, ceea ce ar declanşa imediat o mărire a preţului carburanţilor. În acest caz, presiunile inflaţioniste ar fi extrem de puternice. În afară de faptul că s-ar scumpi carburanţii şi ar creşte costurile transporturilor de mărfuri şi de persoane, inflamarea inflaţiei are şi un efect negativ asupra dobânzilor la credite, pe care le măreşte.
Dar riscul majorării dobânzilor nu apare exclusiv din jocul inflaţiei locale, ci şi din posibila mărire a dobânzilor practicate de marile bănci centrale, lucru aşteptat de altfel să se întâmple în Statele Unite.
Dobânzile cresc
În ciuda euforiei creşterii economiei în ritm alert, de campioană europeană, statul a început deja să se împrumute mai scump. „Pe piaţa secundară, randamentele titlurilor de stat în lei au urcat, în medie, cu 1-2 puncte de bază“, atenţionează Silviu Pop, economist al ING Bank România, care explică însă că în acest moment lichiditatea confortabilă a pieţei monetare şi cererea mare pentru titluri de stat nu pune probleme finanţării deficitului statului sau a plăţilor datoriei publice scadente.
Leul sub presiune
În afară de riscurile inflamării inflaţiei, al creşterii dobânzilor şi al majorării costurilor la care se împrumută statul, mai apare o primejdie asociată supraîncălzirii economiei de către consum: devalorizarea leului. Presiunile de devalorizare sunt, în mare parte, consecinţele încasărilor mici ale statului, provocate de politicile fiscale şi salariale nesăbuite, care vor produce deficite mai mari.
„În opinia noastră, îngrijorările privind deficitul bugetar mai mult ca sigur se vor accentua pe parcursul acestui an, afectând negativ cursul de schimb al leului faţă de euro şi costurile de finanţare ale României. De la începutul anului, cursul euro-leu s-a mişcat în coridorul 4,50-4,60 lei pentru un euro“, consideră Anca Aron, Senior Economist la Unicredit România. Este adevărat că dolarul este acum mai ieftin faţă de începutul anului, dar asta „reflectă slăbirea monedei americane“ şi se datorează unei deprecieri a dolarului faţă de euro, adaugă Aron.
De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu a avertizat, în stilul bancherilor centrali, voalat, că există asemenea presiuni de devalorizare, atunci când a spus că „Nu prea e loc de aprecierea leului. Asta ca să nu spun că nu e loc deloc“.
Deficitul contului curent s-a dublat și el
Dar există și un alt risc al creşterii economiei prin impulsul consumului, având în spate politici nesăbuite şi inoportune: amplificarea deficitului contului curent, acea diferenţă negativă între valuta care intră în ţară şi cea care iese din ea. În primul trimestru, acest deficit s-a dublat faţă de anul trecut, urcând la 690 de milioane de euro. E drept că, deocamdată, vistieria băncii centrale este suficient de solidă pentru a rezista vreunui şoc apărut din nevoia de valută a importatorilor. Totuşi, acest dezechilibru - şi, mai ales, viteza cu care se adânceşte - trage un semnal de alarmă privind politicile populiste şi, mai ales, pune presiune pe moneda naţională. Iată că exporturile mai mari nu au compensat costurile importurilor, care s-au înviorat la rândul lor, iar deficitul comercial a urcat la 350 de milioane de euro în primul trimestru.
Pe altă parte, toate economiile din regiunea central şi est-europeană au surprins plăcut, prin creşteri susţinute ale PIB-ului, dar doar rezultatul spectaculos din România a depăşit masiv aşteptările pieţei financiare. Această creştere susţinută se datorează capacităţii mari de absorbţie a economiilor din zona euro, care importă masiv produse din ţările central şi est-europene. Economia românească este însă alimentată acum artificial de creşteri de salarii, de pensii şi de tăieri de taxe. I se pregăteşte însă un experiment irațional, în acest context regional, în care statele competitoare au cote unice mult mai mici decât a noastră şi populaţii cu ceva mai multă disciplină fiscală.
Ipoteza unei creşteri cu 5,7% a economiei în primul trimestru este greu de acceptat şi este pusă sub semnul întrebării chiar de cifrele oficiale ale încasărilor bugetului de stat. Când consumul e motorul, atunci ar fi trebuit să crească şi încasările din taxele lui. Dar chiar de ar fi aşa şi INS să fi exagerat un pic cu evaluarea pieţelor negre şi gri, care intră şi ele în calculele PIB-ului, economia noastră şi creşterea ei aparent robustă este mult prea fragilă pentru a acomoda politici economice nesăbuite. În caz de criză, ce se câştigă azi la salariu nu mai valorează mare lucru mâine, demonstraţie trăită după 2008, când economia pur şi simplu „duduia“.
