Scântei: Unele dosare SIPA, copiate. Ministrul Toader să explice cum a ajuns raportul în presă

E.b. | 25.05.2017

Senatorul PNL Iulia Scântei, membră în comisia care a redactat raportul privind arhiva SIPA, a declarat că a constatat că unele documente din respectiva arhivă au fost copiate înainte de începerea activităţii comisiei, în iunie 2007.

Pe aceeași temă


 
 

Iulia Scântei îi cere public lui  Tudorel Toader, ministrului Justiţiei, să explice cum e posibil ca un document clasificat să apară în presă, referindu-se la raportul comisiei întocmit în 2008, conform News.ro.

 

„Existau menţiuni pe unele dintre ele (dosare din arhiva SIPA) că s-a făcut xerox”, a spus Iulia Scântei. Întrebată dacă au fost identificate persoanele care au făcut copii după respectivele documente, Scântei a declarat că o singură persoană, care era un fost angajat SIPA, a fost audiată, iar concluziile au fost trecute în raportul comisiei.

 

S-a făcut o singură audiere a unui angajat din cadrul Ministerului Justiţiei la acea dată şi care făcuse parte şi din comisia desemnată de ministrul Macovei cu ocazia inventarierii şi era un fost ofiţer SIPA. A fost singurul angajat al fostei SIPA audiat de această comisie pentru a ne lămuri cu privire la anumite aspecte. Au existat nişte lămuriri, au existat nişte semne de întrebare, le-am consemnat în raport. Numele său îl poate da ministrul Justiţiei, întrucât are tot accesul la angajaţii ministerului. E răspunderea ministrului Justiţiei să îi evidenţieze pe toţi cei care au fost sau au avut vreo legătură sau au fost implicaţi în activitatea aceasta de inventariere a arhivei SIPA”, a explicat Iulia Scântei.

„Noi am făcut verificări pornind de la documentele legale – hotărâri de Guvern, inclusiv hotărâri ale CSAT, pentru că au existat şi astfel de reglementări – cu ceea ce s-a finalizat anterior începerii activităţii de către noi. Au fost verificate şi aspecte privind modalitatea de distrugere a unor documente anterioare. Atât constituirea, modul în care a fost constituită arhiva, colectarea ei de la toate unităţile din ţară ale fostei SIPA – au fost circa 10 – 12 unităţi teritoriale care au transmis către Bucureşti arhivele proprii - , selecţia şi arhivarea şi inventarierea lor a fost verificată în decursul perioadei cât ne-am desfăşurat activitatea”, a mai spus ea.

 

Întrebată dacă au existat incidente de securitate în perioada iunie – decembrie 2007, când a făcut parte din comisia de inventariere a arhivei SIPA, Scântei a spus că nu are cunoştinţă de aşa ceva, explicând că niciun membru al comisiei nu avea acces singur la arhivă, ci, potrivit regulmentului de funcţionare, trebuia să fie întotdeauna însoţit de cel puţin un alt membru.

Scântei critică scurgerea în presă a raportului comisiei, pe care o consideră un incident de securitate la nivelul Ministerului Justiţiei, şi îi cere lui Tudorel Toader explicaţii.

 

„Singurul incident de securitate pe care îl sesizez este apariţia în presă a raportului clasificat «secret de serviciu», anterior declasificării lui. Domnul ministru ar trebui să-şi continue activitatea. După ce a făcut o trecere în revistă a proceselor-verbale lăsate în cadrul ministerului la cabinetul ministrului, ar trebui să treacă acum prin corpul de control propriu şi să-şi verifice incidentele de securitate, că par să aibă incidente grave de securitate.

Atunci când printr-o acţiune, chiar jurnalistică, apar în presă documente care duc la compromiterea unor informaţii clasificate, anterior derulării procedurii de declasificare, mă scuzaţi, un ministru al Justiţiei ar trebui să se sesizeze în primul rând cu privire la acest aspect. Îi cer public să ne spună şi nouă cum e posibil ca documente clasificate în timpul mandatului său să ajungă în presă. Nu am nimic cu faptul că presa a accesat nişte informaţii, problema nu e la presă, ci problema e în cadrul Ministerului Justiţiei”, a mai spus senatoarea PNL.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22