Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Dinamica electorală în Marea Britanie
2017-05-30
0
Nimic nu schimbă soarta unor alegeri mai rapid decât o tragedie de proporții. Așa ai fi tentat să crezi. Și totuși, în Marea Britanie, primele evoluții surprinzătoare în campania pentru scrutinul din 8 iunie au apărut înaintea atacului de la Manchester.

 

Pe 16 mai, laburiștii britanici și-au prezentat programul de guvernare, o culegere de pro­misiuni de o larghețe nemaivăzută în ultimele decenii. Având în vedere avansul zdrobitor al conservatorilor de la putere, nici n-au resimțit o presiune prea mare. Practic, au promis după pofta inimii. La doar do­uă zile, conservatorii și-au pre­zentat propriul „manifest“ (platforma program) cu o stra­tegie diametral opusă, mai ales în plan bugetar. Poziția ex­trem de confortabilă din son­dajele de opinie i-a de­ter­minat să nu se abată niciun milimetru de la rețeta Tory clasică. În esență, mesajul a fost următorul: „după aproape opt ani de austeritate... continuăm la fel“. Ca jur­nalist economic, nu poți decât să te închini în fața unei abordări atât de responsabile. Ca simplu votant, ar putea să-ți treacă însă prin minte alte gesturi.

 

Astfel, cât ai zice „Brexit“, „avansul zdro­bi­tor“ de care pomeneam mai devreme s-a în­jumătățit. Evoluție absolut spectaculoasă, ținând cont că Theresa May spera să poată tra­duce cele peste 20 de procente în plus fa­ță de Labour din sondaje într-o majoritate par­lamentară fără echivoc. Acesta a fost, de altfel, argumentul determinant în declanșarea alegerilor anticipate.

 

Chiar dacă nu avem de-a face cu o răs­tur­na­re de situație propriu-zisă, reacția de respin­ge­re este vizibilă în cazul multor britanici. Pro­gramul conservatorilor conține o serie întrea­gă de elemente care, la prima vedere, ar pu­tea complica viața celor care deja nu se mai așteaptă la o viață complicată: pensionarii. De fapt, ei sunt marii perdanți ai manifestului Tory. Măsura care a stârnit brusc un val de îngrijorare es­te cea legată de asistența socială și medicală pe care cei vârstnici o primesc la do­miciliu. Supranumită cinic de presă „the dementia tax“ (cu referire la Alzheimer), aceasta prevede că, după deces, sta­tul va fi compensat prin vân­zarea bunurilor rămase în ur­mă, dacă acestea există. Vi­zate sunt în principal locuințele. După „au­topsia financiară“, urmașilor le revin cel mult 100.000 de lire. Totodată, statutul de pen­sio­nar nu te-ar mai ca­lifica automat pentru aju­torul de încălzire din lunile de iarnă. Pe dea­supra, o nouă me­todă de indexare a pen­siilor de stat urmează să-i lase, începând cu 2020, cu mai puțini bani în buzunar.

 

Relevanța economică a unor astfel de măsuri tre­buie plasată în contextul efortului de con­so­lidare bugetară. Caracterul „continuu“ al acestui efort dă totuși de gândit. Până în pre­zent, conservatorii și-au încălcat toate obi­ec­tivele fiscale autoimpuse, fără excepție. „Țin­ta mobilă“ a eliminării deficitului se află acum la cinci ani distanță față de planul lui George Osborne, fostul ministru de Finanțe, respectiv 2025 față de 2020. Cu alte cuvinte, mai mul­tă austeritate!

 

Niciun guvern, oricât de responsabil, nu poa­te să ignore posibilele implicații politice și so­ciale. Cu atât mai mult cu cât, în debutul man­datului de premier, Theresa May s-a gră­bit să sugereze o cu totul altă abordare. Ru­pe­rea de Bruxelles urma să deschidă noi ori­zon­turi și în același timp să-i repună în drepturi pe cei neglijați de fenomentul globalizării. En­tu­ziasmul inițial al ideilor exprimate în urmă cu doar câteva luni contrastează acum pu­ter­nic cu luciditatea noului program de gu­ver­na­re. Mai mult, distanțarea aproape explicită de thatcherismul nonintervenționist și accentul pe un stat puternic au contribuit serios la sen­zația de „schimbare“. Prin urmare, mulți se simt deja trădați. În special pensionarii Angliei profunde, cea mai constantă categorie de vo­tanți Tory și totodată „armata Brexit“.

 

Faptul că Theresa May bate deja în retragere, ca urmare a reacției la platforma program, nu surprinde pe nimeni. În fond, nu face de­cât să-și confirme porecla de „Theresa May or may not“, cu care s-a ales în urma celor șa­se ani petrecuți la Interne. Pe deasupra, ne aflăm încă într-o perioadă în care indecizia ei trece drept prudență în ochii multor alegători. Bri­tanicii practic își doresc să creadă în The­re­sa May, mai ales după experiența David Ca­meron, un lider mai mult tolerat de nevoie de­cât respectat. Următoarele zile ne vor arăta dacă reușește să recupereze din terenul pier­dut sau dacă, dimpotrivă, declanșarea anti­ci­patelor a reprezentat un risc prea mare.

 

În ceea ce privește masacrul de la Man­ches­ter, este încă neclar cine va suporta decontul po­litic. Printr-un cinism calculat, dar des în­tâlnit în campania electorală, guvernul a sărit la gâtul liderului laburist Jeremy Corbyn. Nu au fost ocoliți nici alți membri ai echipei sale. În sine, reproșurile sunt pe deplin justificate de trecutul și activitatea acestora. Corbyn, un socialist excentric, a avut deseori o atitudine ambiguă față de condamnarea terorismului, mai ales în cazul IRA. Totodată, filozofia lui pa­cifistă și respingerea ideii de arsenal nuclear defensiv ridică întrebări legitime asupra ca­pa­cității de a acționa că prim-ministru în mo­mente de criză. Acestea fiind spuse, diver­siu­nea conservatoare de atac la opoziție este me­nită să abată atenția de la realitatea ulti­mi­lor ani: reducerile masive de înzestrare și per­sonal la care forțele de securitate au fost su­pu­se din 2010 încoace. În cazul poliției, situa­ția este vizibil precară. Aflată la conducerea Ministerului de Interne până în iulie anul tre­cut, Theresa May a implementat tăieri sem­ni­fi­cative, ca parte a programului de austeritate inițiat de Cabinetul Cameron. Pe fondul re­du­cerii handicapului electoral al laburiștilor față de conservatori, o dezbatere publică pe aceas­tă temă poate genera noi pierderi pentru echi­pa premierului.

 

Indiferent care va fi tematica dominantă a ul­ti­melor zile de campanie, misiunea Theresei May este acum mai dificilă. În plan bugetar, ri­giditatea ideologică tipic conservatoare a pus din nou în dificultate Downing Street, in­di­ferent că este vorba de pensionari sau de for­țele de ordine. Cu puține excepții notabile, istoria ne-a arătat că cei mai aprigi adversari ai conservatorilor sunt conservatorii înșiși. Ră­mâ­ne de văzut cum se vor descurca și în această nouă „bătălie“. 

TAGS : Marea Britanie Brexit theresa may Tory labour sondaje George Osborne conservatori
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2043
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22