Ludovic Orban are mari şanse să fie ales din primul tur preşedintele PNL

E.b. | 30.05.2017

Surse din PNL spun că nu va fi necesar un al doilea tur pentru alagerea preşedintelui acestei formaţiuni politice, pentru că Ludovic Orban va strânge numărul de voturi necesar pentru a deveni președinte încă din primul tur.

Pe aceeași temă

 

 
 

Cristian Bușoi, contracandidatul lui Ludovic Orban, ar putea aduna, în final, un număr de voturi apropiat de cel obtinute de Viorel Cataramă, candidatul considerat cu cea de-a treia șansă. Pe de altă parte, președintele Iohannis ar fi închis orice canal de comunicare cu tabăra lui Cristian Bușoi. Iar o tentativă a acestuia din urmă de a avea o discuție cu președintele nu ar fi oprtună, conform comisarul.ro.

 

Congresul PNL va avea loc pe 17 iunie, la Bucureşti. Noua conducere va fi aleasă de 5 mii de delegaţi.

 

După alegerile  interne  din 17 iunie, PNL va avea patru paliere de conducere: Convenția Națională, redenumită Congres — forul suprem, Consiliul Național — organismul de dezbatere politică și de decizii, care se reunește ori de câte ori este nevoie, Biroul Politic Național — for în care se iau toate deciziile majore și din care fac parte aleșii la congres, liderii județeni, foștii președinți ai PNL, liderii grupurilor parlamentare și ai organizațiilor speciale și Biroul Executiv — pentru problemele curente.

 

Biroul Executiv va fi format din președinte, un secretar general, patru prim-vicepreședinți pe domenii, aleși uninominal de CNC, opt vicepreședinți pe domenii, care vor coordona comisiile de specialitate, aleși direct în CNC, opt președinți regionali, aleși de delegați doar din regiunea respectivă,  plus încă 16 membri aleși de CNC care pot fi președinți de filiale sau alți membri de partid.

 

Potrivit art.77, din noul statut al partidului carea va  fi adoptat la Convenția Națională din 17 iunie, moţiunile  de candidatură care nu au obţinut majoritatea voturilor, dar au obţinut cel puţin 10% din voturile valabil exprimate la primul tur de scrutin, permit liderului și un numar proporţional de susţinători dintre membrii grupului de promovare, dar nu mai puţin de 5, desemnaţi de către liderul moţiunii, să devină membri ai Consiliului Național al partidului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22