Clotilde Armand, după demisia din USR a lui Nicușor Dan: ”Îl invit să rămână lângă noi!”

I.m. | 01.06.2017

Clotilde Armand, membru în Biroul Național al USR și consilier local la Sectorul 1, a comentat pe pagina personală de Facebook plecarea lui Nicușor Dan din USR. Armand a precizat: ”Calitatea lui Nicușor Dan este aceea de a fi un om de neclintit. (...) Am crezut în proiectul lui pentru că este un om care nu a făcut niciodată vreun compromis”.

Pe aceeași temă

 

 

”Îl cunosc pe Nicuşor Dan de 20 de ani. Când Nicuşor a trecut la un alt nivel şi simțea nevoia de o implicare substanţială pentru transformarea Primăriei Bucureşti și a României, i-am spus că sunt gata să renunţ la job-ul meu pentru a lua parte la proiectul lui de administrare profesionistă şi cinstită: Uniunea Salvaţi Bucureştiul și Uniunea Salvați România. Am crezut în proiectul lui pentru că este un om care nu a făcut niciodată vreun compromis, a renunțat la cariera de matematician și-a dedicat ani de zile toată energia lui pentru a schimba în bine societatea românească. Am crezut în acest proiect pentru că nimeni nu era obligat să adopte o ideologie, nimeni nu era obligat să se pronunțe pe chestiuni intime, să voteze fiecare aşa cum îi dictează conştiinţa şi opţiunea lui ideologică”, a mai scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook. 

 

Aceasta a mai precizat, în aceeași postare de pe pagina de socializare, că ”se vor găsi mulți care cred că dețin adevărul absolut pe subiectul acesta și pe tema ideologiei, îi poftesc să-și creeze un partid, să devină consilieri și parlamentari după care mai discutăm. Buna guvernare nu mai depinde de o ideologie politică clasică. Să privim la clasa politică din România: lideri politici fără nici o înzestrare care dețin funcții de decizie importante în stat, condamnați penali care conduc partide, un fost șef de stat care atacă neobosit justiția și plagiatori care se consideră mari intelectuali, toți se declară oameni cu ideologii politice. Timp de 27 de ani au guvernat țara cu aceste false teme și vă întreb: ce au servit în afară de interesele lor transpartinice? Calitatea lui Nicușor Dan este aceea de a fi un om de neclintit. Îl invit, la fel cum el a făcut-o când avea nevoie de ajutorul nostru, să rămână lângă noi, să nu renunțe, să stea neclintit! Nicușor Dan, trebuie să continuăm împreună!”

 

Miercuri seară, după ce Biroul Național al USR a votat ca partidul să se poziționeze împotriva modificării Constituției în problema familiei tradiționale, modificare solicitată de Coaliția pentru Familie, mai mulți reprezentanți ai USR au precizat că Nicușor Dan și-a anunțat demisia din partid. Ulterior, aceștia au subliniat că liderul partidului a anunțat că se mai gândește peste noapte. Tot miercuri, în jurul orei 22.45, Nicușor Dan a scris pe pagina de Facebook: ”Biroul Național al USR a luat o decizie. E singura știre pentru azi. Până pe 11 iunie mult succes candidaților USR din Târgu Jiu, Bușteni, Lupeni, Craiova, Roman, Almaș și Covăsânț din județul Arad”. Astăzi dimineață, însă, Nicușor Dan a anunțat tot pe Facebook că demisionează din USR, nu doar din funcția de președinte al partidului. Ulterior, acesta și-a motivat decizia: 

 

Motivele demisiei mele. Primul dintre ele este opinia mea fermă că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla în România acum este ca dezbaterea principală să fie pe cine fură și cine nu fură, ci pe cine apără tradițiile și cine nu le apară. În felul acesta, o să ajungem ca în următorii 20 de ani oamenii o să fure în continuare spunând că apără tradițiile. E un pericol uriaș pentru România. Al doilea motiv este că simt o datorie pentru oamenii care m-au votat. Tema familiei este foarte importantă pentru ei. Este o temă intimă, ce ține de identitate, de sentimentul religios. Chiar dacă ea este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate. Este însă un al treilea motiv ține de onoare. În etapele de formare ale acestui partid, fie că a fost USB la început fie că a fost USR mai apoi, în zecile de întâlniri pe care le-am avut cu oamenii, pe care încercam să îi conving să vină către această construcție, le-am promis și a fost o promisiune personală că în partidul acesta este loc pentru toată lumea”, a precizat Nicușor Dan. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22