Putin: CIA, NATO sau chiar un copil minor pot fi în spatele atacurilor atribuite Rusiei

Dora Vulcan | 03.06.2017

Vladimir Putin respinge şi în glumă şi la modul serios acuzaţiile ce-i sunt aduse privind implicarea sa personală şi a Rusiei în atacurile cibernetice care au înfluenţat votul la prezidenţialele din SUA în favoarea lui Donald Trump.

Pe aceeași temă

 

Vladimir Putin a negat din nou că Rusia a intervenit în alegerile de anul trecut din SUA. El a glumit cu jurnalista NBC Megyn Kelly - , la Forumul Economic Internaţional de la St Petersburg, unde Kelly a moderat o dezbatere cu un public foarte numeros - spunând că până şi «fiica minoră» a jurnalistei ar fi putut fi în spatele hackingului. 

 

 

Dacă în răspunsul public dat spre deliciul asistenţei numeroase, Putin a mizat pe cartea umorului, în interviul pe care i l-a acordat jurnalistei, Putin a fost extrem de dur şi de precis. Atacurile cibernetice care au vizat campania electorală din Statele Unite s-ar putea să fi fost organizate de hackeri ai serviciilor americane, care le-au atribuit Rusiei, a spus Putin în interviul pe care i l-a acordat jurnalistei NBC.   

 

 

Referindu-se la acuzaţiile SUA care atribuie Rusiei intervenţia în alegerile prezidenţiale din SUA, câştigate de Trump, Putin a spus:  

 

"Hackeri pot fi oriunde. Pot fi în Rusia, în Asia, chiar şi în America, în America Latină. Pot fi hackeri chiar şi în Statele Unite, reuşind să atribuie vina în mod abil şi profesionist Rusiei. Vă puteţi imagina aşa ceva? În mijlocul unei lupte politice?! Potrivit unor calcule, le-a convenit să facă publice unele informaţii, astfel că le-au dezvăluit, atribuindu-le Rusiei. Vă puteţi imagina aşa ceva? Eu pot".

 

Megyn Kelly, realizatoarea interviului NBC, nedifuzat încă, dar din care au fost făcute publice câteva fragmente, a explicat că Vladimir Putin a sugerat implicarea CIA în atacurile cibernetice din Statele Unite.

 

Vladimir Putin "nu s-a referit doar la americani, ci a continuat, sugerând că este posibil ca CIA să fi fost în spatele atacurilor hackerilor (...)", a declarat Kelly. Deocamdată, din interviul cu Vladimir Putin au fost difuzate doar fragmente. 

 

 

Putin: şi un copil poate fi în spatele atacurilor

 

Vladimir Putin a negat din nou că Rusia a intervenit în alegerile de anul trecut din SUA, glumind cu realizatoarea NBC News Megyn Kelly, căreia tocmai îi acordase un interviu, spunând că chiar şi fiica ei minoră ar fi putut fi unul dintre hackeri. Declaraţia a fost făcută de astă dată pentru a amuza asistenţa de la Forumul Internaţional al Economiei, de la St. Petersburg. 

 

 

Jurnalistul a cerut președintelui rus să comenteze declaraţiile agențiilor de informații americane care spun că deţin dovezi că el a intervenit personal şi că a fost implicat într-o campanie sub acoperire împotriva lui Hillary Clinton și în beneficiul lui Donald Trump.

 

 

„Adresele IP pot fi inventate. Şi un copil minor, ca fiica ta, ar putea face asta. Asta nu este o dovadă,“ a răspuns Putin.

 

.

De asemenea, el a spus că acuzațiile americane despre Rusia îi amintesc de dezinformarea antisemitismului care dă întotdeauna vina pe evrei.   

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22