Ambasadorul Qatarului, alungat din Egipt. A primit termen două zile să părăsească țara

Dora Vulcan | 05.06.2017

Egiptul i-a dat un termen de 48 de ore ambasadorului Qatarului să părăsească țara, în timp ce autoritățile de la Cairo și-au rechemat înaltul reprezentant de la Doha, relatează luni Reuters și DPA.

Pe aceeași temă

 

 

 

 ''Ambasadorul qatarez a fost convocat astăzi și i s-a dat o notificare formală privind expirarea acreditării sale ca ambasador în Egipt, și i s-a acordat un termen de 48 de ore pentru a părăsi țara'', se spune într-un comunicat al Ministerului egiptean de Externe, transmite Agerpres.

 

Demersul survine în contextul în care Bahreinul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Yemenul și-au închis granițele și le-au cerut qatarezilor să plece în decurs de două săptămâni, acuzând Qatarul să sprijină terorismul în Yemen și Siria.

 

 

  • Cinci tari rup relatiile diplomatice cu Qatarul. Emiratul, acuzat ca sprijina terorismul

 

Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Bahrainul si Yemenul anunta ca au intrerupt relatiile diplomatice cu Qatarul, stat pe care il acuza ca destabilizeaza intreaga regiune inarmand gruparile jihadiste.

 

Cele cinci state arabe sustin ca Qatarul sprijina mai multe grupuri militante, printre care si Statul Islamic si Al-Qaida, acuzatii negate de Doha, relateaza BBC.

 

Agentia saudita de stiri SPA a transmis ca Riadul si-a inchis granitele si a intrerupt traficul aerian si pe mare cu Qatarul. Oficiali sauditi au declarat ca decizia a fost luata pentru a "proteja securitatea nationala a tarii fata de pericolele terorismului si ale extremismului".

 

Cetatenii din Qatar au la dispozitie doua saptamani pentru a parasi teritoriul celor trei tari din Golf, respectiv Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite si Bahrainul. De asemenea, diplomatii statului Qatar trebuie sa paraseasca Emiratele Arabe Unite in urmatoarele 48 de ore.

 

De partea cealalta, oficialii de la Doha, capitala Qatarului,  sustin ca masurile sunt "nejustificate" si "fara o baza reala" si au precizat ca "nu vor afecta vietile normale ale cetatenilor si rezidentilor".

 

Miscarile recente sunt vazute ca o ruptura semnificativa intre statele puternice din Golf, care sunt totodata aliati apropiati ai SUA, si au loc in contextul amplificarii tensiunilor dintre aceste tari si Iran. Arabia Saudita sustine ca Qatarul are legaturi cu rebelii sustinuti de Iran.

 

De asemenea, au loc la aproximativ doua saptamani de la vizita presedintelui american Donald Trump in Arabia Saudita.

 

In urma cu doua saptamani, cele patru tari au blocat mai multe site-uri de stiri din Qatar, inclusiv Al Jazeera, care au fost acuzate de sustinerea terorismului si a extremismului.

 

Desi Qatarul s-a alaturat coalitiei SUA impotriva Statului Islamic, se crede ca regimul de la Doha ar sustine in secret militantii gruparii extremiste, dar si alte organizatii radicale, precum si Frontul al-Nustra, o miscare afiliata Al-Qaida, sau Fratia Musulmana.

 

Intr-un discurs sustinut in Sidney, secretarul de stat american Rex Tillerson a insistat pentru rezolvarea diferendelor prin intermediul dialogului, dar nu s-a aratat foarte ingrijorat.

 

"Nu ma astept ca aceasta miscare sa aiba un impact semnificativ asupra frontului comun impotriva terorismului in regiune sau la nivel global", a spus Tillerson.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22