De același autor
consilier pe probleme de securitate națională al președintelui. În panteonul strategilor Războiului Rece, rămâne drept arhitectul politicii Administrației Carter de peaceful engagement, cea care a vizat exploatarea clivajelor societale din interiorul Pactului de la Varșovia și din URSS: „În cele din urmă, am prăbușit Uniunea Sovietică din interior. Am lăsat Radio Europa Liberă să crească și am ajutat naționalismele nonruse să slăbeasca puterea sovietică“.
Consolidarea Vestului este tema centrală în jurul căreia este construită ultima sa carte, publicată în 2012: Viziunea Strategică. America și criza puterii globale. El avertizează că un eșec în acest demers – practic, un Occident care se fragmentează, se contractă geopolitic, care intră în recesiune spirituală – ar putea „redeștepta vechile resentimentele istorice europene. (...) Impulsionată de dezbinarea occidentală, Rusia va căuta absorbția rapidă a Ucrainei. Cu o Europă pasivă, statele interesate de oportunități comerciale vor căuta o acomodare cu Rusia. Se poate imagina scenariul unei relații speciale între Germania și Rusia. Anglia va deveni tot mai aproape de SUA, într-o reacție negativă la o uniune care se prăbușește și este tot mai controversată politic“. Iar Estul își va căuta propriile garanții de securitate dincolo de Atlantic. Pe termen lung, o Europă fragmentată înseamnă reîntoarcerea unui ecosistem de sumă zero, cum am mai văzut pe continent înaintea celor două războaie mondiale, în care statele „se află în căutare de protectori și în competiție unele cu altele în aranjamente separate“.
În ceea ce privește noua administrație de la Washington, Brzeziński a sperat permanent că președintele Trump va găsi înțelepciunea de „a pune capăt perspectivelor excentrice asupra lumii articulate pe baza imaginației de moment“. Iar pe măsura dezvăluirii primelor inițiative, a mesajelor transmise, întrebări fundamentale păreau să îl macine pe fostul consilier prezidențial: „Trump este cu certitudine un tactician ingenios, dar este el un strateg? Timpul ne va spune, dar oare cu ce preț?“. În mod particular, o întrebare din 9 februarie - „are acum America o politică externă?“ - rezuma îngrijorarea lui față de lipsa de direcție, a obiectivelor tangibile, a deconstrucției fără a pune ceva semnificativ în loc. În plus, nu impărtășea obsesia noului președinte de a-și concentra prioritățile pe Statul Islamic: „sigur, ISIS este o amenințare. Dar nu este problema centrală a umanității. Nu este o problemă majoră pentru o putere cu potențialul Americii, cu ambițiile sale istorice, pentru o putere pe care se bazează o mare parte din lume“.
La sfârșitul anului trecut, pe scena primului forum dedicat Premiului Nobel pentru Pace organizat la Oslo, alături de Kissinger, Brzeziński avertiza asupra necesității de a transmite Kremlinului un mesaj lipsit de ambiguitate că SUA sunt gata să apere militar Flancul Estic, „în ciuda și tocmai din cauza îndoielilor/incertitudinilor internaționale privind determinarea și voința Americii de a acționa la nevoie chiar de una singură“. Vedea în Putin un jucător gata să speculeze orice fel de oportunități. În acelaşi spirit, la o întrebare ridicată de săptămânalul Der Spiegel dacă NATO ar trebui să meargă la război în cazul în care Rusia ar ataca statele baltice, Brzeziński a răspuns fără ambiguitate: „Desigur. Este rațiunea NATO. Altfel ar fi ca și cum am atârna pe ușa casei următorul mesaj: suntem plecați, ușile nu sunt încuiate“. Un mesaj similar transmite Trump prin neasumarea explicită a Articolului 5 al NATO.
