Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, audiați în dosarul de șantaj Antena Group/RCS&RDS

E.b. | 09.06.2017

Instanţa supremă judecă, vineri, un nou termen al dosarului de şantaj "Antena Group - RCS&RDS". La termenul precedent, din 12 mai, Ion Cazacu, avocatul lui Sorin Alexandrescu, a cerut judecătorilor de la instanţa supremă să fie audiat Sebastian Ghiţă.

Pe aceeași temă

 

Ar urma să fie audiaţi fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu, condamnat în acest dosar la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, şi Camelia Voiculescu, fiica fondatorului trustului Intact, Dan Voiculescu, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, transmite News.ro.

 

La termenul precedent, din 12 mai, Ion Cazacu, avocatul lui Sorin Alexandrescu, a cerut judecătorilor de la instanţa supremă să fie audiat Sebastian Ghiţă, prin videoconferinţă, pentru că fostul deputat, aflat în Serbia, ar fi spus, în una dintre înregistrările difuzate la televiziunea pe care o controlează, că dosarul de şantaj “Antena - RCS&RDS” a fost măsluit şi că are dovezi în acest sens. Solicitarea a fost respinsă de magistraţi.

 

 

În 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de închisoare cu executare şi pe Camelia Voiculescu la doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Antena 3 şi Intact Publishing au fost achitate.

 

Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va da o hotărâre definitivă în acest dosar.

 

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi de fostul şef al ANAF Şerban Pop.

 

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCC&RDS, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat. Actele de constrângere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, dar şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei.

 

Anchetatorii susţin că acest spot publicitar a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22