Băsescu: Nu participăm la şedinţa de învestire a Guvernului care produce şoc şi groază

E.b. | 29.06.2017

Traian Băsescu, preşedintelel PMP, a declarat, la Parlament, că formaţiunea politică pe care o conduce se retrage de la audieri şi nu participă nici la şedinţa comună de învestire a Guvernului.

Pe aceeași temă

 

El a motivat că e un Executiv ”incompetent” care ”produce şoc şi groază”, la Ministerul Culturii fiind propus ”fostul şef de la Cancan”, vicepremier fiind ”omul care mergea la vânătoare cu Omar Hayssam, iar la IMM-uri este unul căruia i se spune piţiponcul”, conform News.ro.

 

M-am consultat cu colegii din grupurile parlamentare de la Cameră şi de la Senat şi concluzia noastră a fost că cea mai bună soluţie este să ne retragem de la audieri şi să nu participăm nici la şedinţa comună de învestire a Guvernului. Motivele sunt următoarele: în primul rând este un guvern profund incompetent. Numai dacă ne referim la cultură - este fostul şef de la Can-Can, primviceprim-ministru este omul care mergea la vânătoare cu Omar Haysam, la IMM-uri avem unul căruia i se spune piţiponcul. E un guvern care produce şoc şi groază şi se vede că nu e din filmul unei guvernări”, a declarat liderul PMP.

 

Train Băsescu a precizat că audierile sunt ”o mascaradă”. ”S-au alocat 30 de minute în care candidatul bate câmpii 10,12 minute, 15 minute uneori, după care se pun întrebări, dar se colectează toate întrebările şi cele mai multe sunt de la PSD exact pentru a bloca răspunsurile pentru cei aflaţi în opoziţie”, a arătat Băsescu.

De asemenea, el a mai spus că PMP nu vrea să ”gireze acest guvern instalat de Iohannis, Dragnea şi Tăriceanu”.

Cei care au năşit acest guvern, adică domnul preşedinte Iohannis, domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu trebuie să poarte integral responsabilitatea a ceea ce va urma”, a subliniat Băsescu.

 

Totodată, Băsescu a afirmat că ”acest guvern ajunge până în 2019” când România va deţine preşedinţia Consiliului UE, iar la Bruxelles se desfăşoară comisii de lucru conduse de miniştrii statului care deţine preşedinţia cu miniştri din ţările Uniunii Europene, liderul PMP întrebând: ”Cum o fi cu filosoful Fifor să discute cu miniştrii Economiei din UE?

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22