Pe aceeași temă
Dacă nu aș fi evreu de cetățenie română, ci român sadea, nu cred că aș avea motive să-l laud pe mareșalul Antonescu, omul care a venit la putere cu legionarii lui Sima, a încercat să realipească Basarabia, dar a pierdut nu numai puterea într-o aventură care a costat armata română peste o jumătate de milion de militari, ci a şi nimicit prin ordinele date circa 300.000 de evrei din România, Bucovina, Basarabia, Ucraina, pe care i-a deportat în imensul lagăr Transnistria și prin execuții nemotivate, mințind populația că evreii ar fi bolșevici cu toții etc.
Am văzut de multe ori secvențe de la procesul-surogat din 1946, execuția sa, când și-a scos pălăria ca un „cavaler al speranței“. Este curios că PCR a eludat multe aspecte ale istoriei reale, nu a prezentat corect și complet nici procesul, deși Antonescu a fost deținut la Liubianka, sediul KGB din Moscova, aproape doi ani, iar la Nürnberg nu a fost chemat, cu toate că putea da multe amănunte. Marin Preda a încercat, la îndemnul PCR, o înălbire a portretului mareșalului, dar nu a încheiat romanul Delirul și nu se știe dacă moartea sa nu a fost provocată din motive politice.
Se repetă de către cei ce mai cred în virtuțile lui Antonescu că a fost un mare patriot, un om al ordinii și cinstei, dar Hitler nu a considerat armata română ca pe un aliat sigur, nu a susținut-o, având nevoie mai mult de petrolul românesc, pe care, se zice, l-a plătit. Dacă Stalin nu ar fi smuls Basarabia, Bucovina de Nord, Herța, slăbind propriile granițe, nu cred că Antonescu ar fi fost chemat la conducerea țării. Regalitatea era, într-adevăr, erodată de corupția generală și a lui Carol al II-lea, în special, legionarii visau o conducere proprie, în alianță cu Hitler, iar venirea generalului, autoproclamat mareșal, a fost considerată o soluție temporară.
Fost atașat militar în Vest, fost membru al Statului Major în Primul Război Mondial, o personalitate fără calități strălucite, un tip cazon și antisemit feroce, Antonescu și-a pierdut puterea și viața, deși începuse tratative secrete cu aliații, chiar și cu URSS, care l-a refuzat categoric. Dacă Hitler ar fi știut, Antonescu ar fi avut soarta lui Horthy, dar firea sa aventuroasă l-a trădat mereu, iar trecerea Nistrului a fost o eroare fatală, deși Maniu i-a prezis un risc major. Nimeni nu va înțelege politica sa antievreiască, când el a refuzat implicarea SS-ului și a lui Eichmann în exterminarea evreilor, preferând să creeze iadul transnistrean. Nici azi nu este bine cunoscut acest iad, în care se murea de foame, frig, boli, oamenii fiind de toate vârstele, neprezentând niciun pericol pentru România. Astfel, România a ajuns în tabăra celor care au participat la Holocaust. Ce spun azi ignoranții sau istoricii lipsiți de onoare și cinste se numește negaționism. Ceaușescu era și el un negaționist și un admirator ascuns al mareșalului, ceea ce spune ceva și despre falsitatea unor mituri. Dacă în Ungaria se încearcă insistent reabilitarea unor criminali pronaziști, acest lucru în România ar fi la fel de neonorabil și inuman. Crimele sunt crime, niciun scop nu justifică uciderea nevinovaților. Este adevărat că un număr mic de evrei au fost lăsați să plece din țară pe vase cumpărate de filantropi, dar două vase, Struma și Mefkure, au fost scufundate, se pare, de sovietici, ceea ce pune sub semnul derizoriului așa-zisul umanism al mareșalului, care își putea imagina riscul trecerii pe mare a unor nefericiți, în condiții de război.
A-l pune pe acest militar lipsit de omenie și de calități profesionale alături de eroii neamului, de la primii voievozi la eroii din cele două războaie mondiale, este o eroare dezonorantă.
Boris Marian
27 iunie 2017
