Vremea socialismului resentimentar

Criticile aduse măsurilor fiscale și salariale lu­a­te de succesivele guverne Dragnea se referă adesea la lipsa studiilor de impact. Nimeni nu s-a obosit să pună pe hârtie o evaluare a efec­telor pe care le vor avea asupra economiei, in­ves­ti­ții­lor, locurilor de muncă sau de­ficitului bugetar creșterea abruptă a salariului minim, ma­jorarea salariilor în sec­to­rul bugetar, introducerea im­pozitelor pe venitul global, pe cifra de afaceri și a taxei de so­lidaritate. Impactul asupra economiei și societății al aces­tor schimbări va fi atât de pro­fund și de vast, încât la capătul lor nu es­te deloc sigur că vom mai avea o economie funcțională sau măcar o economie de piață. De aceea, termenul „revoluție socialistă“ apli­cat acestor politici nu este exagerat și este mai potrivit atât cu stilul, cât și cu istoria (neo)comuniștilor români.

Vestea proastă este că autorii intelectuali ai acestei revoluții grupați în jurul lui Dragnea nu sunt niște cârpaci care se ocupă cu bri­co­la­jul social în timpul liber. Și Georgescu, și Voi­nea, și Socol știu exact ce fac, iar ceea ce fac este să angajeze România, prin forța politică a PSD, într-un proiect radical de inginerie socială de tip socialist-populist: cât mai mult stat, cât mai puțin capitalism. Vestea și mai proastă este că sunt „în trend“. Lumea oc­cidentală este străbătută as­tăzi de un curent politic po­pu­list din ce în ce mai puternic, care își propune să instaureze economia socialistă ega­li­ta­ris­tă. Încă și mai alarmant e fap­tul că acest curent este în­tre­ținut de cel mai activ seg­ment al societății, tinerii. Veți ve­dea o parte dintre ei chiar săp­tămâna aceasta de­vas­tând Hamburgul și pro­tes­tând îm­po­triva nedreptăților capitalismului glo­bal în preajma summit-ului G20, dar aces­te ma­ni­fes­tări, oricât de violente vor fi, nu re­prezintă de­cât partea „luminoasă“, hip, a fe­no­me­nu­lui. Socialismul anticapitalist occi­den­tal are în­să și o față întunecată, resen­ti­men­tară.

Este relevant în acest sens modul în care a fost tratat în mass-media din Marea Britanie și nu numai incendiul turnului Grenfell din Lon­dra. Deși vorbim de o clădire administrată și renovată de autoritățile locale cu aprobarea și, parțial, cu banii autorităților centrale, tra­ge­­dia soldată cu 30 de morți a fost pusă în seama „capitalismului neoliberal“ pentru că lu­crările de izolare au fost încredințate unei companii private care a folosit un material pe care guvernul de la Londra nu îl interzisese, așa cum o făcuseră guvernele german și ame­rican. Toate datele factuale indicau că e vor­ba despre un eșec de proporții al autorităților, dar opinia care s-a răspândit a fost că tra­ge­dia de la Grenfell este expresia „efectelor cri­mi­nale ale dereglementării neoliberale“. Con­clu­zia? „Ca­pitalismul ucide!“ Cât de diferită e starea de spirit care a generat această con­clu­zie de cea de la București, care, după tra­ge­dia de la Co­lec­tiv, a identificat corect faptul că neglijența și co­rupția autorităților sunt ce­le care ucid.

O mare parte a britanicilor și în special a ti­ne­rilor, hrănită zi și noapte cu doze toxice de pro­pagandă anticapitalistă și „conspirații cor­po­ratiste“, a ajuns să creadă că socialismul e soluția tuturor relelor în asemenea măsură, încât, potrivit unui sondaj YouGov, 45% din­tre britanici cred că o societate cu adevărat socialistă ar fi cea mai bună soluție pentru Ma­rea Britanie. Acest curent l-a propulsat pe liderul laburist Jeremy Corbyn din postura de socialist radical ancorat în vechile convingeri sovietice în poziția de mare star al stângii bri­ta­nice și mondiale. Corbyn a câștigat locuri im­portante în parlament cu un manifest de un radicalism socialist ale cărui efecte nici mă­car o instituție respectabilă precum Ins­ti­tute for Fiscal Studies nu a îndrăznit să le eva­lueze. Vorbim despre majorarea salariului mi­nim, creșteri de salarii în sănătate, educație și servicii publice, naționalizarea companiilor de utilități, crearea unei bănci de investiții pu­bli­ce, emisiune de monedă pentru finanțarea acestor investiții etc. IFS vorbește despre o transformare atât de profundă a economiei, încât discuția despre costuri este inutilă. Vă sună familiar? Atât de puternic este impactul socialismului resentimentar corbynist încât are reverberații atât dincolo de Ocean, cât și din­coace de Canal. În SUA, din ce în ce mai mulți intelectuali de stânga vorbesc deschis des­pre faptul că singura cale de a revitaliza Par­tidul Democrat este abandonarea mo­de­rației și îmbrățișarea deschisă a radicalismului socialist al lui Bernie Sanders. În Europa, deși Partidul Socialist s-a prăbușit în Franța, spe­ran­țele socialiștilor au renăscut cu Jean-Luc Mé­len­chon, un politician din aceeași specie cu Corbyn și Sanders, la fel de adulat de ti­neri.

Vestea cea mai proastă este că nu mai există suficienți liberali care să se opună acestui curent în ascensiune. Atât în Marea Britanie, cât și în SUA dreapta la putere a căzut într-un soi de populism care este socialist în po­li­ti­cile economice și naționalist în politicile so­cia­le, cea mai proastă combinație pe care ar fi pu­tut să o aleagă. Oricât ar părea de ne­cre­zut, șansele ca liberalismul să supraviețuiască acestui nou asalt al socialismului resen­ti­men­tar depind de victoria în alegeri a CDU și a An­gelei Merkel în alegerile legislative din toam­nă. Ceea ce spune ceva despre starea mize­ra­bilă în care a ajuns liberalismul.