Băsescu: Fondul Suveran de Investiţii e destinat clientelei PSD

I.g. | 04.07.2017

Liderul PMP Traian Băsescu a declarat, marţi, la Parlament, că Fondul Suveran de Investiţii ”este destinat să creeze bani de buzunar pentru clientela PSD” pentru că ţara noastră dispune de sume mari pentru investiţii.

Pe aceeași temă

 

”Fondul Suveran de Investiţii nu se poate face decât, aşa cum au anunţat şi ei, decât pe părţi sociale pe care statul român le deţine în general în companiile cu capital majoritar de stat sau chiar şi în companiile în care statul este minoritar dar încă mai are portofolii importante de acţiuni. Înseamnă să se ia dividendele de la aceste companii să fie aduse în portofoliul Fondului Suveran de Investiţii (...) Acest Fond Suveran de Investiţii este destinat să creeze bani de buzunar. De ce? Pentru că România are bani de investiţii în sume enorme”, a spus Băsescu.

 

Fostul șef al statului a precizat că Fondul Suveran de Investiţii este creat ”pentru bani adresaţi celor care sunt clientelă a PSD”, în condiţiile în care ţara noastră nu a reuşit să atragă niciun leu din fondurile nerambursabile: ”30 de miliarde de euro la dispoziţia României. Sunt 23,5 miliarde fonduri nerambursabile, fondurile de coeziune de la UE, pe care nu-i cheltuim, n-am tras niciun leu. Care e justificarea să creezi un Fond de investiţii ca să faci investiţii când tu de fapt nu cheltuieşti banii nerambursabili? Banii sunt aici. (...) De ce trebuie să decapitalizeze companiile cu capital de stat în defavoarea utilizării banilor pe care îi ai la dispoziţie? În afară de cei 23,5 miliarde fonduri nerambursabile, mai avem în total credite pentru investiţii de circa 6 miliarde de la BEI, BERD şi BIRD. Răspunsul este clar: pentru bani adresaţi celor care sunt clientelă a PSD”, a arătat Băsescu.

 

Membrii Guvernului au discutat, la finalul săptămânii trecute, în primă lectură, proiectul Fondului Suveran de Investiţii, urmând ca el să fie analizat în dezbatere publică şi să fie concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis la Parlament. ”Acest fond este o măsură de stimulare economică prin care, în urma atragerii de capital din piaţa financiară internă şi internaţională, vor putea fi constituite surse de finanţare pentru proiecte de investiţii profitabile şi sustenabile ce vor antrena un efect de multiplicare în economie conducând la dezvoltare în paralel cu creşterea veniturilor bugetare”, a declarat ministrul Economiei. Mihai Fifor a precizat că ideea creării Fondului Suveran de Investiţii a fost agreată şi de instituţiile europene şi internaţionale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22