Cristian Poteraş, urmărit penal de DNA pentru luare de mită şi spălare de bani

I.g. | 12.07.2017

Fostul primar al Sectorului 6, Constantin – Cristian Poteraş, este urmărit penal de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită şi spalare de bani, fiind bănuit că ar fi primit bani pentru autorizarea unui proiect imobiliar, dar şi pentru atribuirea preferenţială a unor contracte. În acelaşi dosar este cercetată şi fosta sa soţie, suspectată că l-ar fi ajutat.

Pe aceeași temă

 

Procurorii DNA au anunţat, miercuri, că au început urmărirea penală faţă de Constantin – Cristian Poteraş, la data faptelor primar al Sectorului 6 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi spălare a banilor, în formă continuată, scrie News.ro.

 

Totodată, s-a început urmărirea penală faţă de Aureliana Gîdea (fostă Poteraş), pentru spălare de bani şi faţă de Iulian Constantin, la data faptei reprezentant al societăţii SC Tettas SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Procurorii precizează că, în cursul anului 2007, Constantin-Cristian Poteraş, în calitate de primar al sectorului 6 Bucureşti, a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale înregistrate într-o ţară UE suma de 1.000.000 de euro, primind de la aceştia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250.000 euro.

 

”Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizaţiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizaţii de demolare, certificat de urbanism şi autorizaţii de construire)”, anunţă reprezentanţii DNA. Potrivit acestora, în perioada 2009 - 2010, Poteraş, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit de la Constantin Iulian şi SC Tettas SRL Bucureşti suma de 857.800 dolari, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziţie publică, dar şi pentru efectuarea plăţilor pentru produsele furnizate.

 

”Atribuirile s-au realizat fără planificarea investiţiilor anterior demarării procedurilor de achiziţie, fără bugetarea sumelor şi prin aplicarea unor proceduri de achiziţie publică directă interzise de dispoziţiile legale în legătură cu furnizarea, livrarea şi instalarea unor sisteme inteligente de parcare”, susţin procurorii DNA.

 

În total, pe perioada mandatului de primar deţinut de suspectul Poteraş Constantin Cristian, SC Tettas SRL a fost desemnată furnizor de echipamente şi servicii cu o valoare totală de 37.155.989 lei, din care au fost decontaţi 30.721.710 lei. ”Suma remisă cu titlu de mită a fost transmisă prin intermediul unor companii înregistrate în Cipru, controlate de suspecţi”, mai spun procurorii DNA.

 

Totodată, în perioada septembrie 2005 - iunie 2006, Poteraş Constantin Cristian, în calitate de preşedinte al Subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar, a derulat, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia reconstituirii dreptului de proprietate, o serie de activităţi având drept scop emiterea unui titlu de proprietate asupra unor terenuri cu suprafaţa totală de 30.000 de metri pătraţi, situate raza sectorului 6.

 

”După obţinerea dreptului de proprietate, suspectul Poteraş Constantin Cristian şi soţia sa de la acel moment, Poteraş Aureliana (actual Gîdea Aureliana), au transferat prin diferiţi intermediari şi le-au cerut acestora să deţină formal terenurile obţinute în modalitatea de mai sus, cu scopul de a ascunde originea infracţională şi adevăraţii beneficiari ai tranzacţiilor”, mai spun procurorii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22