Dragnea, un Sebi Ghiță de la țară

Tensiunea dintre Liviu Dragnea și “sistem“ (oricare ar fi azi cei de la butoanele “sistemului“) se acumulează și va ajunge în punctul de implozie. Deocamdată, Dragnea dă semnale că nu e dispus să pice în liniște.

Catalin Prisacariu 18.07.2017

De același autor

Când a declarat că nu are pistoale să lupte, ci doar “partidul și Parlamentul“, Liviu Dragnea a depășit o limită. Nu, nu a devenit mai belicos – așa era deja prin tot ce făcea (legi mascate de grațiere, amputarea Codului Penal etc.), ci și-a oficializat poziția beligerantă. Din momentul în care și-a prezentat armele cu care luptă, șeful PSD a dat semnalul că ur­mează victime, că nu e pregătit să se predea. Dar Dragnea nu și-a scos la vedere doar atuurile, ci și lipsurile: insistând că nu are decât „partidul și Parlamentul“, a lăsat să se înțeleagă că, de fapt, nu are nici Guvernul și, mai ales, nici serviciile secrete (sau nu pe toate, îl controlează doar pe cel de la Interne, pe care a reușit să și-l subordoneze – iată! – tocmai prin intermediul partidului care a votat în Parlament cum și-a dorit șeful).

 

Liderul Camerei Deputaților a trasat linia războiului: de o parte se află el cu loialii politici din Parlament, de cealaltă – toți cei care nu-l susțin, în orice instituție s-ar afla (Guvern, justiție, servicii, Președinție). Gloanțele cu care poate trage Dragnea sunt legile. Legi care fie pot ciunti instituții care-l verifică la avere, la dosare, la activitate infracțională, fie pot scufunda bugetul sub o povară populistă menită să-l transforme pe Dragnea în eroul popular apărat în stradă de cetățenii care depind de banii publici împărțiți generos de șeful PSD. Practic, ce a spus Dragnea este că el controlează autoritar, în manieră feudal-medievală, o instituție democratică – Parlamentul.

 

 

Cititi in continuare pe romanialibera.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22