Eliberat din închisoare şi din spital, Voiculescu dixit: mi-au fost furaţi trei ani din viaţă

Dora Vulcan | 18.07.2017

Vindecat de suferinţele medicale pentru care fusese internat cu o zi înainte de eliberarea condiţionată, Dan Voiculescu li s-a plâns jurnaliştilor că i-au fost furaţi trei ani din viata pe care nu ii mai poate recupera nici daca va fi inchis Traian Basescu.

Pe aceeași temă

 

 

 

 "Despre Rahova pot sa va spun ca, indiferent de vorbe, mie mi-au fost furati trei ani din viata. Acesti trei ani nu mai mi-i da nimeni, chiar daca intra Basescu la inchisoare, chiar daca va plati toata lumea pentru abuzurile facute", a spus Voiculescu încălcând astfel exact unul dintre principiile liberării condiţionate care priveşte conştientizarea şi recunoaşterea culpei şi dorinţa vădită de îndreptare. El a dat asigurări că nu va plăti nici prejudiciul pe care-l va demonta în ”justiția română”, omițând faptul că există deja o sentință definitivă și irevocabilă a justiției române în acest sens, la fel cum este și cea în baza căreia a făcut pușcărie; din care tocmai a fost liberat cu condiția respectării unor principii. Ale liberării condiționate.

 

 

 

 

Vindecat brusc de "preinfarct pe intestin"

 

Acesta a inceput prin a explica ziaristilor ce problema medicala a provocat internarea sa la Spitalul Universitar, ocazie cu care i-a multumit si lui Sorin Oprescu. "Am avut un sindrom de ocluzie intestinala mecanica, provocata de o strangulare a intestinului subtire" pentru care "sigur voi fi operat", a sustinut Voiculescu, asemanand boala sa cu un "preinfarct, dar pe intestin".

 

Dan Voiculescu le-a cerut ziaristilor sa inchida ochii pentru un exercitiu de "telepatice". El a declarat ca in inchisoare il dureau "foarte tare pleoapele" - "pe timp de ziua stateam mai mult de jumatate cu ochii inchisi - dar in acest fel a reusit sa isi creeze "un biotop" al sau, "un fel de acvariu in care am incercat si chiar am reusit sa traiesc".

 

Voiculescu le-a cerut in continuare ziaristilor sa se "teleporteze" in biroul lui Traian Basescu, "sa auzim cum spunea Coldea maine luam judecatorul x, o bagam pe Camelia Bogdan, spuneau cu cateva zile inainte o sa ii dam zece ani si cat de mult regreta ca nu am putut sa ii dam 20 de ani".

 

In final, Dan Voiculescu le-a cerut ziaristilor sa tina "ochii mari deschisi" si sa "ne uitam spre orizont": "La orizont eu vad in continuare o lupta pe viata, pe moarte, pe puscarie, cu abuzurile mai ales ale celor puternici impotriva celor care nu se pot apara singuri, care au in ei dorinta de a se apara si nu au puterea de o face".

 

"Voi continua cu toate fortele mele, mai ales ca determinarea mea e intarita de cei trei ani de puscarie, sa lupt cu abuzurile", a mai spus el.

 

 

 

 

  • Dan Voiculescu a fost eliberat condiţionat, după nici 3 ani din 10 executaţi 

 

 

Tribunalul Bucureşti a decis eliberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu, după nici 3 ani de închisoare executaţi din pedeapsa de 10 ani primită pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. El este internat la Spitalul Universitar şi ar putea fi externat în cursul zilei.

 

 

Şi în prima instanţă, decizia a fost de eliberare condiţionată a omului de afaceri.

 

Dan Voiculescu este internat sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. El a fost internat vineri după-amiază sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar surse medicale declarau că el ar urma să fie supus intervenţii chirurgicale, pentru ocluzie intestinală.

 

Luni seară, surse medicale au precizat că omul de afaceri nu a mai fost operat, pentru că a răspuns bine tratamentului administrat. Aceleaşi surse au afirmat că Dan Voioculescu ar putea fi externat marţi.

 

Tribunalul Bucureşti a judecat în urmă cu o săptămână solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, avocatul acestuia susţinând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba.

 

În timpul procesului, procurorul DNA a arătat că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare dup ce a fost condamnat.

 

Condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea condiţionată. A câştigat 57 de zile din muncă şi 330 de zile din elaborarea de lucrări ştiinţifice. Este o disportie vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă şi din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplineşte condiţiile şi că scopul pedepsei nu a fost atins. În motivarea sentinţei Judecătoriei Sector 5 (care a decis liberarea condiţionată n.red.) nu s-a făcut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanţa nu şi-a motivat înlăturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ în ceea ce priveşte liberarea condiţionată”, a arătat procurorul DNA, care a continuat şi a arătat că în timpul detenţiei Dan Voiculescu nu a avut "un comportament merituos, ci unul normal". “Condamnatul nu a achitat prejudiciul şi nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a arătat procurorul.

 

În replică, avocatul acestuia a arătat că această contestaţie a DNA este nefondată.

 

Nu e posibilă o hotărâre de condamnare după o decizie de achitare. Nu comisia din penitenciar observă comportamentul condamnatului, ci subofiţerii din penitenciar. (…) Comportamentul acuzatului rezultă din caracterizările de la dosar întocmite de supraveghetori. A fost recompensat de 12 ori. Asta e o dovadă de îndreptare. A menţinut relaţii neconflictuale cu ceilalţi condamnaţi. A câştigat 1800 de credite şi a fost selectat pentru a face curăţenia interioară. A participat la programul de pregătire pentru libertate”, a arătat apărătorul lui Voiculescu.

 

Cu privire la neplata prejudicului, avocatul a susţinut că este vina ANAF că nu a reuşit în trei ani să vândă doar o singură proprietate dintre cele puse sub sechestru de judecătorul care l-a condamnat definitiv pe Voiculescu.

 

El are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil, cu excepţia pensiei. ANAF nu a pus nici azi în executare decizia de condamnare. Dacă le valorifica poate se acoperea prejudiciul. Statul o are la dispoziţie dar nu o face. Dan Voiculescu e un om de 71 de ani pe care detenţia îl chinuie. Are şi o serie de problem medicale pentru care va rog să păstrăm confidenţialitatea. Cert este că nu s-a însănătoşit”, a mai arătat avocatul Florian Surghie.

 

Judecătoria Sectorului 5 a decis, în 8 iunie, că Dan Voiculescu poate fi eliberat condiţionat, decizia fiind contestată de procurori. Judecătoria Sectorului 5 motivează decizia de liberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu arătând că acesta "a dat dovadă de stăruinţă în muncă” prin participarea la activităţi lucrative şi intelectuale, a avut un comportament exemplar în conformitate cu normele instituţionale şi o atitudine respectuoasă faţă de personalul unităţii, a participat constant la activităţile educaţionale, a conferenţiat la dezbaterea cu tema "Stări, emoţii, comportament uman şi a fost recompensat de mai multe ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizite.

 

Judecătorii arată că până la 24 mai Dan Voiculescu a executat în total 1.408 zile din cele 3.653 (10 ani) pe care le avea de executat în dosarul ICA, depăşind limita minimă de 1.217 zile care reprezintă o treime din durata pedepsei. Dintre cele 1.408 zile, 387 se consideră executate în urma muncii prestate şi în urma redactării de lucrări ştiinţifice.

 

De asemenea, judecătorii vorbesc despre "stăruinţă în muncă”, atât prin participarea la curăţenie, cât şi prin scrierea a 11 lucrări ştiinţifice.

 

Mai mult, judecătorii spun că Voiculescu nu a fost sancţionat disciplinar niciodată, având un "comportament exemplar, adecvat normelor instituţionale” şi a participat constant la activităţi educaţionale, primind mai multe recompense.

 

În motivarea deciziei se mai precizează că Dan Voiculescu a câştigat 1.882 de credite, participând la 48 de programe educaţionale în cadrul penitenciarului, credite suficiente pentru demonstrarea îndreptării comportamentului acestuia.

 

 

"​Scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins"

 

 

Dosarul privind cererea de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu a fost analizat de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat Dan Voiculescu, iar în 22 mai comisia de la Rahova a dat aviz negativ, stabilind că "scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins", astfel că se impune amânarea liberării condiţionate.

 

Omul de afaceri a mai avut o solicitare de liberare condiţionată, pe care Tribunalul Bucureşti i-a respins-o definitiv în 10 ianuarie, stabilind că el mai depune o nouă solicitare după dată de 24 mai. Instanţa a stabilit atunci că Dan Voiculescu nu poate fi eliberat condiţionat, dar a scurtat cu patru luni termenul la care poate formulă o nouă cerere.

 

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.

 

 

foto: capturi din înregistrarea PRO TV

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22