Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Marea Britanie şi SUA se pregătesc pentru un acord comercial post-Brexit
I.G. - - - -
2017-07-24
International
0

Secretarul britanic pentru Comerţ Liam Fox se va întâlni, luni, la Washington, cu reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite Robert Lighthizer şi cu secretarul pentru Comerţ Wilbur Ross, Marea Britanie dorind să se pregătească pentru încheierea cât mai rapidă a unui acord comercial trans-atlantic după ieşirea din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.

 

 

După Washington, unde se va întâlni şi cu membri ai Congresului, Fox va merge în Texas şi Mexic, în căutare de parteneri post-Brexit. ”Ieşirea noastră din Uniunea Europeană oferă o oportunitate fără precedent de a ne reconfigura ambiţiile de comerţ independent şi de a dezvolta relaţiile comerciale deja puternice cu cel mai mare partener comercial al nostru, Statele Unite”, a afirmat Fox într-un email.

 

În aceeaşi perioadă, ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, care a vizitat Japonia săptămâna trecută, va merge în Noua Zeelandă şi Australia. Potrivit reglementărilor europene, statele membre nu pot negocia acorduri de liber schimb, aşa că discuţiile preliminare vor pregăti doar terenul pentru un încheierea unui acord după ieşirea din UE, scrie News.ro.

 

Eliminarea barierelor comerciale cu Statele Unite ar putea creşte comerţul cu Marea Britanie cu 40 de miliarde de lire sterline (44,6 miliarde dolari) până în 2030, a spus Fox duminică, citând calcule ale guvernului. Economiştii şi specialiştii în comerţ consideră că acordul va fi dificil pentru că negociatorii americani au mai multă experienţă şi ar putea presa Marea Britanie în problema ca agricultura şi reglementările financiare.

TAGS : brexit sua marea britanie boris johnson texas acord mexic
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din International
1229
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22