De același autor
În urmă cu câteva săptămâni, cancelarul Angela Merkel a participat la o discuție live, organizată de revista germană de lifestyle Brigitte, în cadrul unui program în care femei-lider sunt invitate să se prezinte publicului german într-un mod personal, umanizat. Puțin înainte, Martin Schulz, contra-candidatul său la alegerile din 24 septembrie, fusese primul bărbat invitat la această emisiune. Analiza candidaților în discuțiile cu Brigitte a evidențiat pentru mulți alegători germani contrastele dintre cei doi: în timp ce Merkel a fost rece, ironică, modestă și cu picioarele pe pământ, Schulz a avut un discurs puternic emoțional, cult și pretențios. Pentru cei care votează persoana, și nu politica, alegerea este una evidentă.
La alegerile germane se votează însă partidul, nu candidatul. În plus, publicul german este avizat și participativ, profitând de educația civică oferită de stat și având păreri formate privind majoritatea subiectelor de interes: finanțe, politica externă sau socială. Indiferent de simpatiile personale, mulți alegători germani votează în mod tradițional un partid, nu o persoană – în funcție de contextul familial, ocupație și regiune. Cele două mari partide federale au ajuns însă pe parcursul ultimelor decenii să aibă politici foarte similare, parțial datorită perioadelor repetate de coabitare politică, dar și din cauza liderilor politici. Astfel, fostului cancelar Gerhard Schröder, lider al partidului de centru-stânga PSD (Partidul Social-Democrat), i s-a reproșat că adoptă politici de dreapta, în timp ce Merkel, lidera UCD (Uniunea Creștin-Democrată) a fost acuzată în repetate rânduri de orientări de stânga.
Doi candidați – aceeași politică
Alegătorul german este nevoit, prin urmare, să aleagă între programe politice similare: fie că este vorba de politica fiscală, unde planificarea celor două partide diferă doar pe termen lung, fie că este vorba de rolul UE. După cum a subliniat cancelarul Merkel în discuția cu Brigitte, faptul că cei doi principali candidați la alegerile din septembrie sunt puternic pro-europeni spune multe despre preferințele alegătorilor și viziunea lor privind Europa. Fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, este la fel de decis în încercarea de a menține unitatea Uniunii și de a dezvolta proiectul Europa precum cancelarul Merkel. Discursul unuia privind nevoia de a întări statele europene mai slabe și importanța destinului comun european poate fi cu greu distins de al celuilalt candidat.
Este si motivul pentru care reproșurile presei germane s-au ținut lanț în ultimele luni, acuzând că un candidat ar imita politicile celuilalt și că nici unul nu se distinge prin nimic specific politic de celălalt. Politica celor două partide pare uneori simbiotică. Din perspectivă strategică, acest fenomen ține de ingeniozitatea politică a Angelei Merkel, a cărei putere rămâne de 12 ani în mare măsură necontestată. Fiind tot timpul în armonie cu opinia publică, cancelarul are o istorie de politici cu întorsături de 180 de grade, justificate prin schimbarea de opinie a alegătorilor, de evenimente majore, de învățarea din greșeli sau doar din nevoia de a demobiliza opoziția.
Un exemplu de recalibrare la 180 de grade a fost decizia de a închide toate centralele nucleare la o zi după catastrofa de la Fukushima în 2011 și la doar câteva luni după ce impusese prelungirea activității lor cu opt ani, în ciuda unei opoziții puternice. Exemplul cel mai recent a avut loc în cadrul interviului pentru Brigitte: la întrebarea din public referitoare la opoziția UCD (spre deosebire de celelalte partide) privind căsătoria între persoane de același sex, Merkel a declarat – spre surprinderea presei internaționale și a opiniei publice – că o asemenea decizie ține de conștiința individuală, și nu ar trebui să depindă de politica unui partid. Mișcarea a fost una creativă: cu câteva zile în urmă PSD politizase tema, exprimându-și susținerea pentru ,,căsătoria pentru toți”, pentru a mobiliza electoratul de stânga împotriva lui Merkel. Cancelarul i-a demobilizat pe alegători imediat prin afirmarea priorității conștiinței, iar câteva ore mai târziu și-a eliberat partidul de la a vota politic asupra problemei. Mai mult, răspunsul Angelei Merkel la întrebarea din public a venit la pachet cu justificarea schimbării de poziție (față de anul 2005), datorată opiniei experților și exemplelor pe care le-a văzut de-a lungul anilor, introducând simultan și o poziție nuanțată privind adopția copiilor de către cupluri de același sex. Ulterior, Legislativul adopta cu majoritate căsătoria cuplurilor gay, iar Merkel a votat împotrivă, evitând, astfel, alienarea alegătorilor mai conservatori. O recalibrare politică rapidă, curată și subtilă.
Votul pentru personalitate
Neputând vota politic, alegătorul german este forțat, astfel, să exprime preferințe personale. Iar episodul Brigitte a reflecat personalități foarte diferite. Schulz a fost dornic să arate legăturile personale cu alți lideri și experiența sa în Parlamentul European, pentru a demonstra că are anvergura unui cancelar. Merkel s-a arătat modestă și reținută în a discuta legături personale sau politice. Schulz a avut un discurs filozofic, uneori pretențios, povestind îndelungat despre personajul său preferat, Karl al V-lea. Merkel a dat răspunsuri scurte, ironice, pline de umor, dar distante. Amândoi candidații s-au arătat așa cum sunt ca persoane – Schulz emoțional și ambițios, Merkel pragmatică și modestă.
Sondaje recente (precum cel realizat de Forsa Institut) arată că susținerea pentru UCD este la 40% - cel mai înalt nivel din ultimii doi ani, în timp ce doar 23% dintre alegătorii germani susțin PSD. Dacă tendințele se mențin, la un avantaj de 14-17% pentru Angela Merkel, atunci înseamnă că alegătorul german va vota majoritar cu persoana cu care se identifică mai ușor, dar și pentru stabilitate.
Impactul alegerilor germane pentru România
Pentru România, alegerea unui candidat în defavoarea celuilalt nu va avea consecințe majore. Atât cancelarul, cât și concurentul său abordează o politică similară privind România: o viziune puternică privind unitatea europeană, dar și o reținere în politica externă și de securitate față de România. Cea din urmă se bazează pe trei elemente: în primul rând, lipsa de legături istorice puternice în relația bilaterală, în contrast cu statele vecine Germaniei, precum Polonia sau Cehia; în al doilea rând, diferența dintre politica externă puternic transatlantică a României și viziunea profund europeană a Federației, diferență care diminuează premisele unei colaborări prea extinse în politica de securitate; în al treilea rând, nereușita președintelui Iohannis de a apropia Berlinul de București, în ciuda apartenenței sale la minoritatea germană și avantajul major de a vorbi nativ limba germană.
Relațiile bilaterale actuale dintre România și Germania au fost reflectate în conferința de presă comună din 19 iunie a celor doi șefi de stat și de guvern la Berlin. Declarațiile doamnei Merkel au cuprins două elemente principale: relațiile economice în dezvoltare (Germania fiind cel mai important partener comercial al României, cu creșteri de peste 10% pe parcursul ultimului deceniu) și lupta împotriva corupției, care îngrijorează Berlinul. Tema suplimentară abordată de Iohannis și de jurnaliști – viitorul relației UE-NATO – a arătat pe de o parte echilibristica fină pe care o practică președintele față de cele două părți divizate ale Atlanticului, dar și faptul că Berlinul nu alocă o pondere majoră poziției României în prioritățile politicii externe și europene.
În schimb, conferința comună de presă a fost dominată de reasigurări: Iohannis a pledat pentru importanța păstrării rolului SUA în Europa, în timp ce ambii lideri au accentuat faptul că ,,Europa cu două viteze” este o problemă de definiție și nu va duce la marginalizarea României; Merkel a precizat că inițiativele de dezvoltare a apărării europene sunt complementare celor ale Alianței și nu vor conduce la un efort de dublare.
Dacă Schulz va reuși să o învingă pe Merkel la sfârșitul lunii septembrie, este foarte puțin probabil ca dinamica bilaterală să se schimbe. Schulz, ca și Merkel, este un pro-european convins. Este totodată mai impulsiv decât Merkel și mai anti-american. Poziționarea României în acest context nu o va eleva în ochii fostului președinte al Parlamentului European.
