Exclus din preoție, Pomohaci e invitat la festivalul ciobanilor alături de lideri PNL

Dora Vulcan | 28.07.2017

Cristian Pomohaci, exclus vineri din preoție, este invitat special pentru a interpreta muzică populară duminică pe scena unui important festival al ciobanilor din Mărginimea Sibiului, "Sus pe muntele din Jina".

Pe aceeași temă

 

 

 

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, la festival sunt așteptați participanți din patru județe, Sibiu, Alba, Vâlcea și Argeș, transmite Agerpres.

 

"Este o mare onoare pentru noi să constatăm simpatia de care se bucură Jina și acest festival în rândul locuitorilor din județ, dar nu numai. De asemenea, suntem fericiți că reprezentanți ai administrației publice vin să-i salute pe jinari, să-i cunoască sau reîntâlnească. Îi așteptăm pe toți cu mare drag și cu un program deosebit", spune primarul comunei Jina, Vasile Gheorghe Beschiu, citat în comunicat.

 

La acest eveniment sunt așteptați și politicieni locali, dar și de la București. Deja și-au anunțat prezența liderul Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, prim-vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, și deputatul Daniel Constantin.

 

 

 

Background

 

 

  • Pomohaci, exclus definitiv din preoție. Cercetat de Parchetul General pentru corupere sexuală

 

 

Cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, preotul Cristian Pomohaci a fost caterisit.

 

Decizia a fost luată vineri de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Decizia este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolitul Ardealului, potrivit News.ro. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat că, în urma judecării cazului preotului Pomohaci, Consistoriului Eparhial a hotărât caterisirea acestuia.

 

”În urma judecării cazului părintelui Cristian Pomohaci, Consistoriului Eparhial s-a pronunţat şi a hotărât caterisirea părintelui. Înseamnă pierderea preoţiei pentru totdeauna şi a posibilităţii de a ocupa un post în activităţile bisericeşti”, a spus Botoi.

 

El a adăugat că preotul Pomohaci nu va mai putea îmbrăca haina preoţească, iar decizia Consistoriului Eparhial este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolitul Ardealului.

 

Membrii Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au judecat, joi, cazul preotului Cristian Pomohaci şi apoi s-au retras pentru a delibera, decizia fiind comunicată vineri.

 

 

Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa consistoriului deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.

 

 

”În cele 30 de zile pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-şi prezenta probe sau dovezi care sa-l dezvinovăţească, părintele Cristian Pomohaci a înaintat centrului eparhial o singură cerere prin care a solicitat retragerea temporară din preoţie pe motive de sănătate. Ieri (miercuri – n.r.), cererea şi dosarul părintelui au fost discutate în permanenţa consiliului eparhial iar dosarul a fost trimis spre judecare Consistoriului eparhial care s-a întrunit astăzi (joi – n.r.) începând cu ora 12.00. Membrii consistoriului s-au retras pentru a se pronunţa asupra sentinţei şi ea va fi făcută publică mâine dimineaţa (vineri – n.r.). Părintele Cristian Pomohaci nu a fost prezent la proces, avea dreptul să se prezinte”, declara, joi, preotul Oliviu Botoi.

 

Preotul în județul Mureș, Cristian Pomohaci este şi cântăreţ de muzică populară. El este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

 

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

 

La sfârşitul lunii iunie, după apariția înregistrărilor, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22