Rețeta nesimțirii la Interne: pensionari de lux, reangajați imediat pe salarii uriașe

I.g. | 01.08.2017

Noile planuri ale Guvernului Tudose de a modifica actuala Lege a pensiilor speciale, care a fost adoptată tot sub guvernare PSD, a scos la iveala mai multe anomalii, precum și eventuale ilegalități comise de cei care au recurs la o serie de anomalii, dar si posibile abuzuri comise de cei care au putut sa profite de chichitele legislative, avand sprijin de la nivel guvernamental, scrie Ziare.com.

Pe aceeași temă

 

 

Cei doi președinți ai Camerei Deputaților și Senatului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, s-au declarat, luni, contrariați de faptul că legea pensiilor speciale permite ca unii cetățeni să beneficieze de pensii mai mari decât salariile pe care le-au avut. Asta deși atât Dragnea, cât și Tăriceanu, liderii actualei coaliții de guvernare, au girat, în calitate de șefi de partide și de vechi parlamentari, această aberație legislativă. În 2009, în timpul Guvernării Boc, a fost interzis cumulul pensiei cu salariul la stat. Ulterior, în 2014, Parlamentul controlat de PSD a votat eliminarea acestei interdictii, printre semnatarii initiativei pesediste numarandu-se si actualul premier, Mihai Tudose.


În Ministerul de Interne, condus de Carmen Dan, se regăsesc cazuri concrete și scandaloase de personaje ”cu greutate”, care au s-au procopsit cu salarii și pensii de invidiat. Dumitru Coarna, presedintele Sindicatului Politistilor, care a spus ca va sesiza Parchetul, a dat câteva exemple răsunătoare.

 

"Comisarul-sef de la Slatina, Popescu Alina, a fost adusa la 1 ianuarie la MAI, i-au majorat salariul, consistent, au tinut-o fix 6 luni, cat zice legea, au pensionat-o la 44 de ani si au reincadrat-o pe aceeasi functie, deci pensie zece mii de lei si, acum, cu salariul, trece de douazeci de mii lei. Este ilegal! Este o infractiune. Este consilier de ministru in MAI", a declarat Dumitru Coarna, acuzatiile sale vizand-o direct pe Carmen Dan, ministrul de Interne, mai scrie Ziare.com.

 

MAI confirma, intr-un comunicat de presa, informatiile, însă precizeaza ca totul este lega: "Alina Popescu a fost eliberata din functie si pusa la dispozitie in luna iunie, ca urmare a incetarii mandatului demnitarului - odata cu schimbarea Guvernului Grindeanu. La acel moment, aceasta a optat pentru a iesi la pensie, in conditiile art. 69 alin. 1, lit. j din Statutul politistului, varsta acesteia fiind de 44 ani si 7 luni. Ulterior, in luna iulie, dupa numirea noului Guvern, persoana a fost incadrata in functia de consilier al ministrului, ca personal contractual, in conditiile Ordonantei 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administratia publica centrala".

 

Un alt caz similar, tot din Ministerul de Interne, este al lui Cornel-Gabriel Ciocoiu (45 de ani), care este si pensionar, si secretar de stat, urmand sa incaseze de la stat circa 25.000 de lei lunar. Jurnalistii de la Curs de Guvernare arata parcursul tanarului pensionar, conform informatiilor din Monitorul Oficial:

 

29 martie 2017 - este numit secretar de stat in MAI
20 iunie - pleaca din functie
29 iunie - presedintele Klaus Iohannis semneaza trecerea in rezerva a chestorului (echivalent general)
30 iunie - premierul Mihai Tudose semneaza decretul de numire in functia de secretar de stat in MAI a lui Corneliu Ciocoiu.

 

Pe scurt, in 24 de ore, el a devenit si pensionar si salariat, dublandu-si venitul. Conform declaratiei sale de avere, Ciocoiu a castigat, anul trecut, 143.490 lei, din salariu, norma de hrana, bani pentru echipament si prima de vacanta. De acum inainte, Ciocoiu va castiga lunar si circa 13.000 de lei pensie speciala.

 

Ministrul Carmen Dan a declarat ca toti cei cinci consilieri ai sai beneficiaza in paralel de pensie si salariu, iar in total in conducerea ministerului sunt 11 asemenea cazuri. Ministerul de Interne a precizat ca intre acestia se numara Geraldin Nezir, Alina Popescu si Cornel Ciocoiu, cel din urma optand pentru pensie cand nu exista o certitudine ca s-ar mai putea intoarce pe vreo functie in minister.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22