Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Caricatura (I)
Constantin Dragoș - - - -
2017-08-08
Scrisori
0

La sfârșitul anului ’89 sau în primele luni ale lui ’90 mi-a căzut privirea pe o ca­ri­ca­tură apărută într-una dintre publicaţiile efem­ere ce populau pe atunci peisajul jur­nalistic. O caricatură cu un umor amar pe seama percepţiei convenţionale a situaţiei noastre în Occident: o piatră uriașă aco­pe­ră pe jumatate corpul minuscul al unui om care zace sub apăsarea ei. Cineva îl în­treabă contrariat: „Dumneata nu faci ni­mic ca să ieși din situația asta?“. Dacă aş fi caricaturist, aş da acum următoarea replică acestei idei geniale: o piatră uriaşă acoperă pe jumătate corpurile minuscule a 7-8 oameni. Partea de sus a pietrei e populată de tipi cool cu ochelari de soare pe nas, într-un peisaj cu vile somptuoase, maşini ultimul răcnet, mese îmbelşugate, femei etc. Cei de dedesubt discută şi ges­ticulează cu înfocare, contrazicându-se şi verbalizând simultan: „Să regândim struc­tura factorului suprapus!“. „Ce ştii dum­neata, eu zic să întărim partea dreaptă!“ „Ba nu, stânga să fie remodelată!“ „Să-l resetăm!“ „Ce vorbeşti, domnule, trebu­ie să-l decantăm!“ „... Ba nu, să-l surfilăm!“

 

Încercând să ţin pasul cu avalanşa de ştiri, comentarii, conferinţe, articole, in­terviuri şi talk show-uri de tot felul pri­vind starea generala a ţării şi mersul ei greoi spre limanuri tot mai îndepărtate (ce vreţi, cei pe care vrem să-i ajungem merg şi ei...), îmi vine în minte imaginea unui vulcan care expectorează la nesfârşit cuvinte, un noian de cuvinte ce nu se de­pun nicăieri, durata vieţii acestor cuvinte fiind egală cu durata pronunţiei lor. Ceva fierbe în adâncuri, dar manifestarea cea mai vizibilă a fenomenului este o extra­or­di­nară efervescenţă verbală şi termi­no­lo­gi­că. (...) Un obstacol terminologic se in­terpune opac între rea­litatea însăşi şi ver­balitatea analizelor. Acest obstacol con­vine de mi­nu­ne celor care doresc ca rea­litatea să ră­mâ­nă neschimbată. Abuzul de termeni con­venţionali este în stare să distorsioneze percepţia în așa măsură, în­cât să crezi că realitatea este una cu acești termeni, alt­fel decât este ea de fapt.

 

„Că­­derea co­munismului“, „democraţie“, „stânga și dreapta“, „economie de pia­ță“, „liber­tatea de exprimare“, „se­pa­ra­rea pu­te­rilor în stat“ etc., etc.

 

Una dintre smintelile acestui timp este intelectualismul cu gândirea lui comod-no­țională, artificială şi simplificatoare. Mânuim noţiunile cu dexteritate de jon­gleur utilă în duelurile de talk show, dar care încețoșează realitatea în dosul cu­vin­telor. Nu ne mai întâlnim, ci „socia­li­zăm“, nu ne mai leagă nimic, ci „rela­țio­năm“, nu mai vorbim unii cu alţii, doar „verbalizăm“.

 

S-o luăm metodic.

 

Căderea comunismului. Pe 22 decembrie 1989 a căzut comunismul. Ura! Dar... au căzut și comuniștii? Rog cititorii să răs­pundă singuri la această întrebare. Dacă cineva crede că da, au căzut, doar „Par­tidul“ nu mai există, atunci să-și clarifice unde s-a scurs PCR până la ultima pică­tu­ră (cu excepția a două persoane lichidate fizic). De menționat că toți intelectualii au­tentici, atrași și cooptați inițial din motive de imagine, au plecat trântind ușa din FSN când și-au dat seama cu cine aveau de-a face. Spectacolul televizat cu fi­gu­ranți înarmați și muniția de război afe­ren­tă au pus - în ciuda a peste o mie de jertfe umane - fundamentul unei iluzii care dăi­nuie până azi. Revoluția cetățenilor ne­înar­mați, dar treji la minte, care aveau drept țel deposedarea reală de putere a comu­niș­tilor, fusese înăbușită în sânge. Tul­bu­ră­rile care au urmat, cu muncitori instigați la violență împotriva opozanților, infil­tra­rea și sabotarea din interior a partidelor „burgheze“ renăscute din propria cenușă, fundătura de ură și agresiune în care a su­combat orice tentativă de dialog politic sunt semne distinctive ale celui mai au­tentic bolșevism. Prin câte scindări a tre­cut până azi PNL după luxația așa-zisei aripi tinere? „Cunoscătorii“ clamează dezastrul CD și autonimicirea PNȚCD în cei patru ani de guvernare necomunistă (1996-2000), dar trec sub tăcere faptul că PD fesenist a contribuit la coabitare doar cu sabotaj și complicitate cu vechile struc­turi de putere (Miliție, Securitate, organe de stat centrale și locale, justiție part­i­ni­că etc.). CD / PNȚCD nu au avut niciodată puterea reală, iar jurnaliștii, chiar cei care treceau drept prieteni (reciclați timp de decenii sub vechiul regim), au criticat într-una și de-a valma actele „puterii“.

 

Democrația. După cum rezultă din cele de mai înainte, „democrația“ post­de­cembris­tă ne-a fost făcută cadou de comuniștii înșiși. Să nu uităm vorbirea profetică a unu­ia dintre cei mai proeminenți „ema­nați“ ai Revoluției, cel care în zilele de tristă amintire a mineriadelor „doamne ferește!“ nu lua apărarea bătrânului Cor­neliu Coposu agresat de huliganii scoși anume din cavernele de huilă. Ca prim-ministru, el cerea instaurarea unei „de­mo­crații originale“. Pofta ce-a poftit s-a îm­plinit.

 

Constantin Dragoș

München, Inie 2017

TAGS :
Recomandari
Comentarii
Total 0 comments.
2651
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22